Recital susținut astăzi de studenții UNAGE, la Palatul Culturii – FOTO

joi, 16 ianuarie 2025, 13:45
1 MIN
 Recital susținut astăzi de studenții UNAGE, la Palatul Culturii – FOTO

În cadrul parteneriatului între Universitatea Națională de Arte „George Enescu” și Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, publicul ieșean are oportunitatea deosebită de a se bucura de muzică live.

Evenimentul „M-ai sărutat pe suflet”, ce va avea loc astăzi, 16 ianuarie 2025, în Sala „Henri Coandă” a Palatului Culturii din Iași, începând cu ora 16.00, va aduce în fața audienței un Recital de Canto susținut de studenții Facultății de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice ai Universității Naționale de Arte „George Enescu”, coordonați de Asist.univ.dr. Eliza Irina-Solomon. Programul serii va include lucrări semnate de mari compozitori, precum G. Rossini (Il turco in Italia), W.A. Mozart (Le nozze di Figaro), G. Puccini (Manon Lescaut), alături de arii și lieduri de H. Purcell, W.A. Mozart, L. van Beethoven, F. Schubert, F.M. Bartholdy, C. Gounod, J. Offenbach, J. Brahms, F. Donceanu, E. Doga și alții. La pian, studentele vor fi acompaniate de Conf.univ.dr. Brîndusa Tudor și Lect.univ.dr. Ina Cristea. Recitalul va fi prezentat de Asist.univ.dr. Eliza Irina-Solomon.
Intrarea este liberă.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii