anunturi
grandchef
Mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 30.11.2022

Recomandare vestimentară pentru mr. Peni: o mustăcioară mică şi neagră

GALERIE
puls
  • puls
- +

Una faină pe astăzi tot despre marele deschizător de drumuri şi dibaciul cârmaci luminat de la palatul cel roznovan, stimaţi telespectatori. 

Auzim pe surse că acesta a dat o directivă internă foarte fermă şi ameninţătoare către absolut toţi subordonaţii, de la cei mai importanţi şefi până la cei mai insignifianţi funcţionari, ca absolut nimeni să nu mai trimită vreo informare către vreun ziarist, organ sau alte forme de exprimare publică, chit că e vorba de date publice cerute în baza legii sau de informaţii de fond, decât după ce în prealabil el este informat despre chestiune mai întâi, şi numai după ce el aprobă acea cerere personal, cu mânuţa sau guriţa lui.

Nu ştim aicea dacă managerul de oraş Habarnagiu are voie să aprobe în locul lui, când lipseşte motivat au ba, asta rămâne de văzut. Fireşte, nu mai punem la socoteală că noua cerinţă impusă acolo miroase a abuzde funcţie, căci cei care au acces la date publice în instituţiune nu-s argaţii lui, ci sunt la rândul lor funcţionari cu drepturi, plătiţi de stat pentru munca lor nu de el, din bozonarul propriu. Dar, despre toate astea sigur om mai vorbi cât de curând, la primele scântei care vor sări, căci nu poţi pune tu obroc pe informaţiile la care presa şi publicul trebuie să aibă acces, doar pentru că unele poate nu îţi convin ţie.

Dar, altceva am remarca noi aicea, vorba unui amic priceput la sfaturi vestimentare pentru politicieni: credem că, încet încet, pe Peni începe să-l prindă o figură mai a la Sancho Panza, dar musai cu mustăcioară a la Adolf. Căci, iote, până şi la statură se potriveşte!

Zvonuri negre în halate albe şi apretate, de madame şic

De la bărbăţei silfidei cu mustăcioare de lei paralei haideţi să trecem la madame frumuşele în halate albe plantate strategic între marea cu caschete de la Iaşi. Da, aşa este, aţi ghicit: este vorba despre acea tânără şefă la şpitalul ţaigherilor şi jăndarilor din târg, despre care sindicaliştii dar şi şefii de la Iaşi zice-se că au o mare nemulţumire: când o cauţi la slujbă ea nu-i, iar când e să-şi facă treaba, canci.

Iar cea mai mare nemulţumire actuală zice-se că este aceea că tânăra madamă nu face nimic ca să sprijine vaccinarea celor pe care-i păstoreşte şi doftoriceşte, în condiţiile care mai toţi lucrează cu public. Motiv pentru care lumea bârfeşte deja căci chiar ea ar fi, de fapt, o mare antivaxeriţă. Mai concret, cică la Iaşi nu s-au vaccinat decât vreo 200 de ţaigheri, adicătelea nici măcar unul din cinci, iar madama poate fi olecuţă luată la rost pe tema asta.

Dar, iote, ne luarăm cu vorba şi am uitat ce voiam să spunem! Aa, că madama, când o cauţi, nu-i. De-un par egzamplu, de vreo săptămână nu dai de ea nici cu puşca pe la serviciu. Cică e la Bucureşti, la curs. Deh, şi voi acuma: poate ceva tot a curs...

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Upgrade pe flancul estic al NATO

Lucian DÎRDALA

Upgrade pe flancul estic al NATO

Agenda miniştrilor de externe nu se putea limita la situaţia din estul Europei, dată fiind anvergura geopolitică globală a Alianţei. Vom vedea, probabil, un efort de consolidare a unei poziţii unitare faţă de China, principalul competitor strategic al Occidentului.

opinii

Mândru că sunt

Florin CÎNTIC

Mândru că sunt

De Ziua Naţională, pe lângă pocnetele sticlelor de şampanie şi exploziile artificiilor, mai stăruie un zgomot de fond: concertul înfundat al pumnilor bătuţi în piept de compatrioţii care, asemenea popcornului în tigaia încinsă, se înfoaie bombastic, „mândri că sunt români”.

Să nu-i jignim pe ruşi

Radu PĂRPĂUȚĂ

Să nu-i jignim pe ruşi

Aşa spunea preşedintele Macron cu ceva timp în urmă: Vai, vai, să nu-i jignim pe ruşi!

Muzicieni români în lume

Alex VASILIU

Muzicieni români în lume

Este titlul potrivit unei rubrici săptămânale de ziar, al unei emisiuni radiofonice cu acelaşi ritm de difuzare pentru că, fără intenţia părtinirii Eutherpei faţă de alte muze artistice, în limbajul sonor cult se exprimă pe înţelesul auditorilor de pretutindeni cei mai mulţi autori şi interpreţi români. Aleg numai câteva exemple:

pulspulspuls

Pro şi contra părintelui Calistrat, căruia pe drept i se mai spune şi „Ciocanul Sfântului Vasile”

Pro şi contra părintelui Calistrat, căruia pe drept i se mai spune şi „Ciocanul Sfântului Vasile”

Multă lume îl sună pe amicul nostru Archibald Tănasă ca să pună o vorbă bună în dreptul părintelui Calistrat, căruia după moliftelnic i s-ar mai putea spune şi „Ciocanul Sfântului Vasile”, în engleză „Master of monk’x boxing”, sau „Ninja de la Vlădiceni”, după ce a pocnit şi a trântit la pământ una sau două enoriaşe la intrarea în mănăstirea unde slujea. 

Caricatura zilei

Iohannis, cu așteptările înșelate

Editia PDF

Bancul zilei

Tata, tata! Avem lupi în bloc? Nu, puiule, vecinii îsi citesc facturile la curent si gaze!

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.