Record istoric la Aeroport: un milion de pasageri pe ultimul an
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 29.11.2020

Record istoric la Aeroport: un milion de pasageri pe ultimul an

GALERIE
avioane-pasageri Iasi1 milion de pasageri
  • avioane-pasageri Iasi
  • 1 milion de pasageri
- +

Momentul va fi marcat în cadrul unei ceremonii modeste care se va ţine luni, la terminalul T3. Ppreviziunile CJ arătau că cifra va fi atinsă abia la finele lui 2017.

Pe fondul stagnării investiţiilor şi al impunerii unui nou consiliu de administraţie, Aeroportul Iaşi se pregăteşte să marcheze un nou record: depăşirea în premieră a pragului de un milion de pasageri pe parcursul unui an. Luni, 13 noiembrie, într-un cadru festiv restrâns, vor fi premiaţi „pasagerul numărul 1.000.000“, respectiv „pasagerul numărul 1.000.001“ la Ae­roportul Iaşi, se arată într-un comunicat al aerogării. Programul organizat în perimetrul terminalului T3 mai cuprinde scurte momente artistice şi tăierea tortului tematic. Ar fi fost de aşteptat ca acest succes al conducerii de până acum a Aeroportului să fie marcat într-un mod mai evident. Am încercat să aflăm de la preşedintele noului Consiliu de Administraţie al Ae­roportului, Mitică Rebegea, de ce această ceremonie seamănă cu cea a inaugurării unui pachet de trei noi curse aeriene care a avut loc în iunie în acelaşi loc din terminalul T3. Însă, aşa cum ne-a obişnuit în ultimele luni, şeful CA nu a răspuns la telefon.

În studiul de oportunitate pentru determinarea şi implementarea procedurii optime în vederea rea­lizării obiectivului de investiţii „Dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi“, adoptat în şedinţă şi publicat în mai 2011 pe pagina de internet a Consiliului Judeţean, prognoza de trafic pentru perioada 2011-2020 arăta că milionul de pasageri urma să fie atins la sfârşitul anului 2017. Următorul record, de 1,2 milioane de pasageri, este prevăzut pentru finalul lui 2018, deşi e foarte posibil ca acest nou nivel să fie atins la sfârşitul anului în curs.

Cele două praguri reprezintă scenariul optimist al prognozei. În cel pesimist, numărul pasagerilor ar fi trecut de 500.000 abia în 2018. Proiecţii care, întărite - de fapt, depăşite - de realitate, arată pe de o parte necesitatea extinderii fără întârziere a infrastructurii aeroportuare şi, pe de altă parte, că acel concurs de alegere a membrilor unui nou Consiliu de Ad­ministraţie rămâne cât se poate de controversat. Cel puţin până când - şi, mai ales, dacă - îşi vor depăşi predecesorii la recorduri de performanţă.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Gânduri despre Maradona

Nicolae GRECU

Gânduri despre Maradona

De morţi nu se vorbeşte decât de bine, dar nu trebuie uitat nici răul din ei.

Filmuletul zilei

opinii

Vechiul Testament - Septuaginta - Nicolae Spătarul Milescu (III)

Eugen MUNTEANU

Vechiul Testament - Septuaginta - Nicolae Spătarul Milescu (III)

Prezentarea succintă a începuturilor tradiţiei biblice româneşti continuă cu o schiţă de portret a iniţiatorului acestei tradiţii, Nicolae Spătarul Milescu.

Egalitatea de gen: de la controversele teoretico-ideologice la politica publică

Ciprian IFTIMOAEI

Egalitatea de gen: de la controversele teoretico-ideologice la politica publică

Problematica de gen şi egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei a fost abordată încă din anii ‘60 în cadrul studiilor despre rolul femeilor în politică şi dezvoltarea socioeconomică (women studies), mai apoi în cadrul studiilor feministe (feminist studies), iar în prezent în cadrul studiilor de gen (gender studies). În altă ordine de idei, egalitatea de tratament între bărbaţi şi femei a constituit un principiu fundamental al Uniunii Europene încă de la înfiinţarea sa. 

Adevărul tău ar trece „testul frumuseţii”?

pr. Constantin STURZU

Adevărul tău ar trece „testul frumuseţii”?

Unul dintre ucenicii mei avea, la un moment dat, probleme la serviciu. Se confrunta cu tot soiul de neplăceri, cu şicane şi chiar cu ameninţări. M-a întrebat ce să facă, dacă nu cumva e momentul să renunţe şi să caute altceva de lucru. Eventual în alt domeniu. Îl ştiu ca fiind o persoană competentă, talentată şi dăruită în lucrarea sa. 

pulspulspuls

Analiză şi sinteză: brânza politică şi prazul electoral

Analiză şi sinteză: brânza politică şi prazul electoral

Dacă tot am vorbim ieri aici de vasilici şi tiriplici, iaca ce ne-au indicat unii cetitori atenţi: una bucată poză faină scociorâtă prin cotloanele feisbuciste, de campanie, cu actualul şi viitorul deputat de Iaşi Vasile Cîtea, ex-boxer, aflat în piaţă la Bălţaţi, locul de baştină. 

Caricatura zilei

Planul Aproape Naţional de Redresare şi Rezilienţă (zic aproape fiindcă Iașul nu este inclus)

Editia PDF

Bancul zilei

O ambulanta goneste pe strazi si, la o intersectie rastoarna si accidenteaza un pieton. Soferul coboara imediat, ridica victima (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.