Bombă în Copou! Poli pierde 250.000 de euro, Paraschiv e noul preşedinte!
Drept urmare, instanta a obligat clubul din Copou sa-i plateasca celui care, la începutul lui (...)
citeste totvineri, 03.02.2023
După numeroase recorduri absolute de temperatură înregistrate sâmbătă în Franţa, valul de căldură extremă care a lovit ţara se îndreaptă duminică către est, unde mercurul ar putea atinge 38 de grade, informează AFP.
În această perioadă şi Spania este afectată de canicula neobişnuită, cu un incendiu gigant pe care pompierii au încercat să-l stingă sâmbătă.
În Franţa, aproape trei sferturi din populaţie, adică 45 de milioane de persoane, erau vizate sâmbătă de codurile roşu sau portocaliu de caniculă.
Duminică dimineaţa, Météo-France a ridicat codul roşu din 11 departamente afectate în sud-vest, 50 de departamente fiind sub cod portocaliu în centrul şi estul ţării.
Pe litoralul atlantic erau aşteptate furtuni care vor permite caniculei să "slăbească treptat în intensitate pentru a nu mai afecta doar partea estică a ţării”, potrivit serviciului meteorologic.
Sâmbătă seara, o rafală puternică şi neaşteptată de vânt pe coasta din Normandia a provocat moartea unui kite-surfer, aruncat pe geamul unui restaurant din Villers-sur-mer (nord-vest).
Dacă temperaturile se domolesc în vest, valul de căldură persistă pe de altă parte în regiunile de nord-est, în special în Alsacia unde Météo France prognozează temperaturi de până la 38 de grade, iar local mai mult.
Sâmbătă, căldura a crescut în sud-vest, "aproape de 42°/43°C" au fost măsurate local în sudul Aquitaniei, potrivit Météo France. "Recordurile absolute de temperatură au fost doborâte", în special 42,9°C în Biarritz, sau cu 2,3°C mai mult decât recordul anterior datând din 2003.
Multe evenimente festive, sportive şi culturale au fost, de asemenea, anulate.
În unele oraşe, muzeele au primit vizitatori în căutare de răcoare. Bordeaux (sud-vest), unde mercurul indica 40°C conform Météo-France, intrarea la muzee a fost gratuită.
La Paris, la Musée de la Libération, al generalului Leclerc şi Jean Moulin, Sonia De Man, 70 de ani, o turistă belgiană care a venit cu fiica ei, a mărturisit că "a ales să vadă un muzeu în timpul zilei” deşi nu avea de gând să o facă. Ar fi vrut să vadă Montmartre, aşa cum era planificat. De asemenea, ele vor putea profita de deschiderea parcurilor şi grădinilor din Paris toată noaptea.
În sud-est, un incendiu provocat de focul de artilerie într-o tabără importantă de antrenament a armatei franceze a ars aproximativ 600 de hectare de vegetaţie.
Înmulţirea valurilor de căldură în Europa este o consecinţă directă a încălzirii globale. Emisiile de gaze cu efect de seră măresc puterea, durata şi rata de repetare a valurilor de căldură, spun oamenii de ştiinţă.
Valul actual a sosit din Maghreb prin Peninsula Iberică.
În Spania, pompierii au continuat sâmbătă, ultima zi a caniculei, să lupte împotriva mai multor incendii din toată ţara, dintre care unul a devastat aproape 20.000 de hectare de teren, în timp ce temperaturile au atins vârful la 43 de grade.
Cel mai important dintre aceste incendii forestiere a fost scăpat de sub control sâmbătă după-amiază în Sierra de la Culebra, un lanţ muntos din regiunea Castilia şi Leon (nord-vest), lângă graniţa cu Portugalia. În total, aproape 20.000 de hectare au ars acolo.
Unsprezece sate cu câteva sute de oameni au fost evacuate din cauza ameninţării flăcărilor, ceea ce a dus la închiderea unui drum naţional şi a unei linii de tren de mare viteză între Madrid şi regiunea Galiţiei (nord-vest).
De asemenea, pompierii spanioli au continuat să lupte cu mai multe incendii în Catalonia şi Navarra.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
ANAF pune lupa și pe averile din străinătate ale românilor. Sunt verificate și rudele
CNA a publicat lista „must carry” cu posturile TV care trebuie preluate obligatoriu
Filmul “Titanic” poate fi văzut în format 3D, la Cinema City şi Ateneu, de săptămâna viitoare
Locuri fără taxă la facultate pentru copiii românilor care muncesc în străinătate
Alexia, fata cu mâinile replantate de medicii ieșeni s-a întors la școală
VIDEO SUA: Marmota Phil a prezis că iarna va dura încă şase săptămâni
Monica Niculescu s-a calificat în semifinalele de dublu ale turneului Lyon Open 2023
Locurile din Iași de unde veți putea cumpăra cadouri de Ziua Îndrăgostiților, 1 Martie și 8 Martie
Măsurile prin care statele UE şi-au susţinut populaţia în faţa inflaţiei şi a crizei energetice
Polonia este pregătită să livreze Ucrainei avioane de vânătoare
Atacantul Mason Greenwood scapă de acuzaţiile de tentativă de viol şi agresiune
Proiect: Fiscul stabileşte regulile după care se vor estima averile mari
Cancerul este a doua cauză de deces în România după bolile cardiovasculare
Programul Rabla va fi lansat foarte probabil la începutul acestei luni
Ionuţ Stroe, PNL, atacă planul PSD de majorare a taxelor: Nu susţinem majorări impozite
Ce spune Curtea de Apel Bucureşti despre acuzaţia de viol adusă lui Andrew Tate
Tot ceea ce trebuie să ştiţi despre cardurile de energie! Se pot achiziţiona şi butelii cu ele?
Iranul este acuzat că a schimbat modul de îmbogăţirea uraniului
David Popovici, candidat la titlul de cel mai bun înotător european al anului 2022
Varane, 29 de ani, şi-a anunţat oficial retragerea din naţionala Franţei: A fost o onoare
Platforma de streaming a Netflix, afectată de o pană de o oră şi jumătate în mai multe ţări
PwC: Economia globală îşi va încetini brusc creşterea, dar va evita recesiunea
”Ce preferi?” de Dan Coman: Viața cu tot ceea ce are mai frumos și mai dureros
Bărbat reţinut după ce a furat caseta de bani a unui aparat de jocuri de noroc
Regizorul iranian Jafar Panahi a început greva foamei în închisoare
Economia engleză, lovită mai tare de epidemia de regrete post-Brexit decât de pandemia de COVID
Moscova turbează. Lavrov: “Maia Sandu e nerăbdătoare să se unească cu România”
România, lăudată pentru sprijinul acordat Ucrainei de congresmani republicani și democrați
Serghei Lavrov sugerează că Moscova vrea să facă noi cuceriri teritoriale în Ucraina
Mureşan, în plenul PE: Tot ceea ce facem pentru Ucraina trebuie să facem şi pentru Moldova
EXCLUSIV: El este "pistolarul" căutat de toată poliţia din Iași - FOTO
Autorul atentatului sinucigaş care s-a soldat cu 101 de morţi în Pakistan purta uniformă de poliţist
Social-democrații fac echipă pentru sprijinirea sistemului medical ieșean!
Naţionala de fotbal U-21, repartizată în Grupa E în preliminariile CE-2025. Ce adversari va avea
The Economist: România are o democraţie „deficitară”, fiind pe ultimul loc în UE
SUA: 12 maimuţe-veveriţă, furate de la o grădină zoologică din Louisiana
Prima reconstrucție computerizată din lume a unui virus biologic
SUA: Un american condamnat pentru uciderea unui poliţist a fost executat în Texas
Mihai CHIPERCând salariile o iau înaintea autostrăzilor |
Codrin Liviu CUȚITARUAutorul (III) |
George ŢURCĂNAŞURPL 2021: Despre involuţia marilor oraşe şi despre câteva erori vizibile de înregistrare |
Bogdan ILIESCUCreierul tăcut |
Cum a ajuns iar Iaşul exemplu negativ la spor electoral? Ghici cine-s protagoniştii? Aţi ghicit! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.