Administraţia Naţională ”Apele Române” anunţă, luni, că, în judeţul Vaslui, s-au înregistrat precipitaţii cât într-un an întreg, cel mai mult – 253 l/mp la staţia hidrometrică Cârja. La Galaţi, s-au produs inundaţii cu probabilitate de revenire de o dată la 100-120 de ani. Instituţia prezintă şi o listă a investiţiilor din ultimii ani pentru amenajări şi consolidări de maluri.
„Pe lângă măsurile comunicate anterior, în cursul zilei de astăzi, echipele de la Apele Române – SGA Galaţi au intervenit pentru suprainaltarea digului aparare din zona UAT Foltesti, situat pe râul Chinaja. Astfel, s-a intervenit cu saci polipropilena si folie pentru consolidarea liniei de apărare. De asemenea, în localitatea Izvoarele, o echipa de la Apele Române – SGA Galaţi actioneaza pentru evacuarea apei din gospodarii. In localitatea Piscu, raul Suhu este monitorizat în permanenţă si la aceasta ora nivelul apei este în scădere”, a transmis, luni seară, Administraţia Naţională ”Apele Române”.
Sursa citată a precizat că în localitatea Cuza Voda au fost suplimentate forţele şi mijloacele de intervenţie pentru evacuarea apei din incinta inundată şi din gospodării.
„Cantităţile de precipitaţii record au provocat inundaţii cu probabilitate de revenire de o data la 100-120 de ani. Efectele inundaţiilor de tip fulger se amplifică cu cât reţinerea apei din precipitaţii în zona de formare este practic condiţionată de gradul de împădurire şi de eficacitatea lucrărilor de corecţie a torenţilor, protecţia versanţilor (lucrări de combatere a eroziunii solului) şi funcţionarea sistemelor de colectare şi evacuare a apei (desecare), recomandări pe care Apele Române le-au facut către autorităţile responsabile prin Planurile de Management ale Riscului la inundaţii, în ciclul I (2015-2021) şi II de inundaţii (2022-2027)”, a mai transmis sursa citată.
Zonele cele mai afectate din judeţul Galaţi sunt incluse în hărţile de hazard şi de risc la inundaţii, disponibile pe site-ul www.inundatii.ro şi au fost comunicate către autorităţile locale, inclusiv în cadrul şedinţelor de instruire de la nivel judeţean pentru a fi incluse în Planurile de Apărare Locale şi Judeţene.
Citește și:
Publicitate și alte recomandări video