Recorduri şi premiere la Euro 2020
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Recorduri şi premiere la Euro 2020

GALERIE
schick-cehia-marshall-scotia
  • schick-cehia-marshall-scotia
- +

 

Cehul Patrick Schick a înscris golul de la cea mai mare distanţă din istoria competiţiei .Deşi necalificată, România iese în evidenţă;Ovidiu Haţegan a dictat prima eliminare

Reprezentativa Cehiei a învins, ieri, pe stadionul „Hampden Park” din Glasgow, cu scorul de 2-0 (1-0), selecţionata Scoţiei, în grupa D de la Campionatul European. Golurile echipei oaspete au fost marcate de atacantul Patrick Schick, de la Bayer Leverkusen, în minutele 42 şi 52. Ocazii mai mari au avut scoţienii, dar au cehii au avut un portar în zi foarte bună, Tomas Vaclik. Al doilea gol al lui Schick a fost un lob de la 45,5 m, fiind reuşita de la cea mai mare distanţă din din anul 1980, de când există astfel de măsurători, a indicat agenţia de statistică sportivă Opta. Schick l-a văzut ieşit pe David Marshall din poarta scoţiană şi l-a „pedepsit” cu un lob de mare efect. Pentru atacantul lui Bayer Leverkusen a fost al 13-lea gol în 27 de apariţii la naţională.

Dacă duminică, meciul Austria – Macedonia de Nord disputat pe Arena Naţională a devenit, pe moment, cel mai productiv joc disputat la Euro 2020, „recordul” a fost bătut în aceeaşi seară de partida Olanda –Ucraina, din grupa C, încheiat cu scorul de 3-2 (0-0) pentru echipa olandeză. Disputată la Amsterdam, pe arena care poartă numele nemuritorului Johan Cruyff, Olanda- Ucraina poate fi una dintre cele mai frumoase partide disputate până acum la Euro, Cel puţin repriza secundă, pentru că în prima batavii au atacat steril, iar oaspeţii s-au baricadat în defensivă. După pauză, reduta lui Şevcenko a căzut brusc în câteva minute şi scorul s-a făcut 2-0, prin reuşitele lui Wijnaldum ('52) şi Weghorst ('59).La acest scor, olandezii s-au liniştit, antrenorul Frank de Boer a introdus tineri în echipă, iar ucrainenii au egalat mai rapid, prin Iarmolenko (’75) şi Iaremciuk (’79). După şase minute, unul dintre tinerii furioşi ai „Portocalei”, fundaşul dreapta Dumfries a stabilit învingătoarea.

România nu participă la această competiţie, dar ieri a înregistrat o premieră. Arbitrul Ovidiu Haţegan a dictat prima eliminare de la Euro 2020, la partida Polonia – Slovacia din cadrul grupei E.. La scorul de 1-1, în min. 63, unul dintre cei mai reputaţi jucători polonezi. Grzegorz Krychowiak, a primit al doilea cartonaş galben pentru o intrare imprudentă.Scorul a fost deschis printr-o altă fază antologică. În min.18, slovacul Mak a şutat la poartă, şutul a fost uşor deviat de fundaşul Glik, mingea a atins stâlpul porţii, apoi pe portarul Szczesny în spate şi a ricoşat în plasă. Conform raportului de arbitraj, autorul golului este portarul de la Juventus şi – conform statisticilor – este primul autogol marcat de un portar din istoria turneelor finale europene. Imediat după pauză, Linetty a egalat pentru leşi, care au căzut după eliminarea lui Krychowiak. Iar slovacii au înscris un gol superb, în min. 69, prin fundaşul central Skriniar, câştigând partida cu 2-1 (1-0). Meritat şi prin aceea că apărătorii lui Stefan Tarkovic au reuşit să-l anihileze pe marele Lewandowski.

Aseară, tot în grupa E, s-a jucat la Sevilla partida Spania – Suedia. Astăzi se joacă doar două partide, ambele în grupa F, cu care se încheie prima rundă de confruntări în grupe:Ungaria – Portugalia (ora 19:00) şi marele derby Franţa – Germania (22:00).

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

CFR - scurtă istorie

Cătălin ONOFREI

CFR - scurtă istorie

Să fie un semn că Drulă e alesul?

Filmuletul zilei

opinii

Proaspăt inadaptaţi

Briscan ZARA

Proaspăt inadaptaţi

Există o teorie ciudată care spune că fără frică nu poate exista viaţă. Frica este un rău necesar, obligatoriu pentru supravieţuire, iar dacă acesta nu vine din exterior, ţi-l faci singur. Când pereţii casei te apară de toţi demonii externi reali, în carne şi oase, îi descoperi cu cea mai mare pasiune pe cei interni, imaginari, mult mai mulţi şi mai fioroşi…

O perspectivă statistică asupra maternităţii la mamele minore

Ciprian IFTIMOAEI

O perspectivă statistică asupra maternităţii la mamele minore

În România, vârsta majoratului este la 18 ani, fiind oarecum asimilată cu ieşirea din perioada adolescenţei şi începutul maturităţii (adultul tânăr). Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) se referă la adolescenţă ca fiind perioada de dezvoltare fizică şi psihică cuprinsă între 15 şi 19 ani. În articolul din această săptămână, ţinând cont de definiţia OMS, vom analiza din punct de vedere statistic problematica legată de maternitatea la mamele minore (maternitatea adolescentină).

Povestea de război a marii Regine (III)

Mihai DORIN

Povestea de război a marii Regine (III)

În emoţionanta sa scrisoare testamentară, intitulată „Ţării mele şi poporului meu”,  Regina Maria din anii senectuţii se dezvăluie cu aceeaşi sinceritate ca în cei ai tinereţii: „V-am iubit cu toată puterea inimii mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt; mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de mare restrişte şi vremuri de mari împliniri. Pentru un timp, mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceea care a păstrat flacăra vie, aceea care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre. Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag: m-ai numit «Mama tuturor» şi aşa vreau să rămân în amintirea ta, aceea care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau de pericol...”.

pulspulspuls

Bun, să zicem: iese Gigi. Ar putea bate cineva înapoi la uşile ferecate?

Bun, să zicem: iese Gigi. Ar putea bate cineva înapoi la uşile ferecate?

Multă lume auzim că a vibrat pozitiv zilele trecute, când s-a auzit că fostul premare Gigi a câştigat la Botoşani, în instanţă, pe cererea de eliberare condiţionată de la puşcărie unde stă din cauza mitei pretinse la semaforizarea inteligentă de la Iaşi. 

Caricatura zilei

Rădoi după Tokyo

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.