Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi (USAMV) şi-a deschis ieri porţile, întâmpinându-i atât pe cei peste 830 de boboci care încep cursurile pentru prima dată, cât şi pe cei aproximativ 4.200 de studenţi înmatriculaţi la cele patru facultăţi ale instituţiei de învăţământ superior din Iaşi.
La ceremonia festivă care a avut loc în Aula Magna „Haralamb Vasiliu”, în dimineaţa zilei de ieri, au participat, conform tradiţiei, reprezentanţi de la toate universităţile de stat din Iaşi, iar rectorul Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu”, prof. univ. dr. ing. Atena Elena Simionescu, a transmis un mesaj comun din partea tuturor instituţiilor de învăţământ superior din capitala Moldovei.
În discursul său, prof.dr. Vasile Vîntu a vorbit despre rolul universităţii de a integra tinerii într-o economie concurenţială, de a forma oameni şi caractere şi de a forma şi perfecţiona noua generaţie şi de a o transformă într-o forţă de muncă adaptată la cerinţele pieţei.
„Ne face o deosebită plăcere să evocăm faptul că am fost evaluaţi de European University Association, care a apreciat pozitiv activitatea noastră şi eforturile pe care le facem pentru a ne îndeplini standardele de calitate, la fel ca în 2018 când am primit gradul maximum de calitate în învăţământul superior din partea ARACIS”, a punctat prof.dr. Vasile Vîntu.
Acesta a făcut în discursul său şi o trecere în revistă a celor mai relevante cifre cu care USAMV intră în noul an universitar. Universitatea dispune astfel de 16 specializări la învăţământul universitar de zi, 4 la distanţă, 21 specializări la masterat şi 32 de specializări la şcolile doctorale, precum şi diverse programe de perfecţionare şi formare continuă. Sunt 500 de salariaţi la universitate, dintre care 188 cadre didactice titulare, iar universitatea a acordat 2.502 burse, dintre care 201 din sponsorizări şi venituri proprii, 35% dintre studenţii înscrişi la zi beneficiind astfel de bursă. Concret, pe domeniul burselor, rectorul a anunţat că la ceremonia de deschidere au fost acordate burse din fonduri proprii şi donaţii din partea sponsorilor pentru studenţii merituoşi din anul anterior, în valoare de 45.000 de lei.
În discursul său, rectorul nu a evitat şi conflictul din instanţă demarat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, prin care încearcă să îşi însuşească cantina USAMV din Complexul „Târguşor Copou”, unde Cuza are mai multe cămine. Rectorul a vorbit de mai multe ori despre patrimoniul universităţii şi despre cum acesta trebuie să fie apărat.
„Întreg patrimoniul universităţii este destinat în exclusivitate activităţilor de învăţământ şi de cercetare desfăşurate de cadre didactice, studenţi, masteranzi şi doctoranzi. Astfel, este responsabilitatea noastră să depunem toate eforturile posibile pentru păstrarea integrităţii patrimoniului universităţii. Deţinem o bază solidă şi modernizată”, a punctat prof.dr. Vasile Vîntu.
A mai luat cuvântul preşedintele Senatului, prof.dr. Gerard Jităreanu, care i-a îndemnat pe studenţi să se îndrepte către şcoală şi către lectură, cât şi reprezentanţii partenerilor economici şi ai celor instituţionali: primarul, prefectul şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Cum e să lucrezi într-o universitate (şi să participi la alegeri)
Ghici cine este blondina din acest tandem liberal indestructibil?
Publicitatea convenției matrimoniale și modificarea acesteia
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |