Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Rectorul USAMV speră ca toate cursurile să se poată relua faţă în faţă anul acesta universitar

GALERIE
cursuri, usamv
  • cursuri, usamv
- +

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi (USAMV) Iaşi urmează să decidă felul în care vor începe cursurile din al doilea semestru.

 Deşi primele măsuri au trecut momentan doar de Consiliul de Administraţie şi trebuie validate şi de Senatul instituţiei, cel mai probabil va rămâne un sistem hibrid, aşa cum a fost şi în primul semestru. „Am luat în discuţie subiectul în Consiliul de Administraţie şi deocamdată scenariul la care ne-am oprit este tot unul hibrid, până în februarie, pe 18, când reîncepe semestrul al II-lea, vom decide. Atunci vor veni la şcoală, onsite, anii I şi cei terminali pentru şapte săptămâni”, a explicat prof.dr. Gerard Jităreanu, rectorul USAMV Iaşi.

Practic, anii terminali au doar 10 săptămâni de studiu în semestrul al doilea şi vor putea ulterior să lucreze la lucrarea de licenţă. Studenţii de anul I au şansa, mai crede rectorul, de a se lămuri despre cum funcţionează viaţa de student şi să se pregătească pentru anii următori în care, dacă situaţia epidemică o va permite, toţi studenţii vor veni la cursuri în persoană. „Cea mai grea mi se pare acum situaţia studenţilor din anul al II-lea, care au prins online semestrul al doilea de anul trecut, nu s-au lămurit exact, apoi au fost online şi în primul semestru din anul al II-lea. Dacă mai fac un semestru online vor avea jumătate de studenţie făcută online”, a completat prof.dr. Gerard Jităreanu.

Acesta spune că aşteaptă ca situaţia epidemică să se îndrepte din toamna anului 2021, dar îşi doreşte ca până la finalul acestui an universitar, dacă se va putea, studenţii să se întoarcă la şcoală la ore faţă-în-faţă. „Noi ne dorim chiar mai repede să vină acest moment, poate chiar în partea a doua a semestrului al II-lea. Cred că este posibil, dar să vedem cum evoluează pandemia”, a conchis rectorul.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri