anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 12.08.2020

Reducerea TVA la pâine va fi adoptată după 1 iulie

GALERIE
PAINE1
  • PAINE1
- +

Ordonanţa privind reducerea TVA la pâine va fi adoptată după 1 iulie, deoarece în primul semestru al anului nu pot fi efectuate rectificări bugetare, a declarat, ieri, premierul Victor Ponta. “După 1 iulie (va fi adoptată ordonanţa-n.r.), nu putem înainte să facem rectificări bugetare”, a spus Ponta, aflat în Germania.

El a precizat că va trebui publicat şi studiul de impact aferent introducerii unui TVA redus la pâine. Premierul Victor Ponta a declarat, la jumătatea lunii mai, că pentru proiectul de reducere a TVA la pâine începând cu 1 iulie va trebui să fie alocate 250 de milioane de lei, Fondul Monetar Internaţional transmiţând Guvernului să aloce aceşti bani din altă parte şi să nu meargă doar pe ideea că îi va recupera din evaziunea fiscală. Reducerea TVA la pâine ţine de o decizie politică şi de o discuţie cu reprezentanţii FMI pentru a agrea măsura, a declarat, joi, Dan Manolescu, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Otravă şi prostie veche (I)

Cătălin ONOFREI

Otravă şi prostie veche (I)

Recurgeţi la următorul experiment mental: închipuiţi-vă că, în mai 1990, Ion Iliescu şi FSN au luat decizia istorică de a nu mai intra în lupta electorală.

Filmuletul zilei

opinii

Într-o bună zi…

Briscan ZARA

Într-o bună zi…

Anii trec, corpul îmbătrâneşte, voinţa se diminuează şi mai mult, iar la un moment dat chiar spui fără să îţi dai seama că nu mai poţi fizic face lucrurile pe care le-ai tot amânat. Nu te mai ţin balamalele. Nu mai poţi urca pe munte, nu mai poţi alerga, nu mai poţi înota, nici măcar nu mai poţi sta treaz mai târziu de ora 23, nimic. Ai amânat până ce le-ai anulat.

Conflictualitatea elitelor şi consolidarea democraţiei

Ciprian IFTIMOAEI

Conflictualitatea elitelor şi consolidarea democraţiei

Consolidarea democraţiei reprezintă un proces eminamente focalizat pe îndeplinirea unor standarde politice: alegeri libere şi corecte, independenţa mass-media, guvernare democratică (stat de drept, eficienţă, transparenţă, corectitudine în alocarea şi cheltuierea fondurilor publice, echidistanţă, imparţialitate), societate civilă, justiţie independentă, combaterea eficientă a corupţiei. 

A doua pângărire a Hagiei Sophia (Sfânta Înţelepciune) (II)

Mihai DORIN

A doua pângărire a Hagiei Sophia (Sfânta Înţelepciune) (II)

Sau cum Turcia sfidează lumea creştină.

pulspulspuls

Vă mai amintiţi de ghinărarul Plaicuboi? Iacătă-l, biznisman!

Vă mai amintiţi de ghinărarul Plaicuboi? Iacătă-l, biznisman!

Informaţii interesante ne parvin recent din lumea biznisului ieşean, stimaţi telespectatori. 

Caricatura zilei

Cu Satelitu

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.