anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

duminica, 03.07.2022

Reduceri de circa 12 000 euro

GALERIE
740439-1624406400-politehnica-iasi-si-a-recuperat-sigla
  • 740439-1624406400-politehnica-iasi-si-a-recuperat-sigla
- +

 

Șefii Politehnicii doresc să continue politica de economii

După cum v-am informat în repetate rânduri, Politehnica Iaşi a risipit mulţi bani în sezonul de toamnă. Echipa ieşeană a cheltuit circa 700 000 de euro în şase luni pentru a ierna cu un singur punct peste un loc care duce la barajul de retrogradare în Liga a III-a. Asta în condiţiile în care alte formaţii, clasate mai bine în clasament sau aflate chiar în lupta pentru promovare, au avut bugete de aproximativ jumătate de milion de euro.

Pierderile au fost generate de mai multe aspecte. În primul rând, la nivelul lotului de jucători s-au acordat salarii foarte mari, retribuţii nete de 3 000 – 3 500 de euro, ca la Poli, existând şi la nivelul Ligii I. În plus, aproape toţi fotbaliştii au primit şi bani de chirie. Apoi, la birouri sunt salarii astronomice pentru Liga a II-a, discrepanţa de la Departamentul Economic, semnalată şi în Consiliul Local Iaşi, care consumă de cinci ori mai mult faţă de cluburi din elită fiind sugestivă. Cheltuieli ineficiente au fost generate şi de schema încărcată de personal. Cel mai bun exemplu este staff-ul tehnic al echipei mari, cu cinci antrenori pentru un loc XII în Liga a II-a, şi Centrul de Copii şi Juniori, unde au fost aproape de două ori mai mulţi oameni decât în vremurile în care Poli juca în Liga I, iar rezultatele sunt catastrofale.

Nu în ultimul rând, s-a consumat mult şi pentru că paşii spre economie făcuţi în start, prin renunţarea la Nucu Antohi, Marian Moldovan, de la Centrul de Copii, Tiberiu Ştefănescu şi Virgil Grierosu, de la administraţie, şi reducerea salariului antrenorului de juniori Adrian Kerezsy, de la 4 700 la 3 300 lei net, au fost urmaţi de conservarea unor retribuţii de la Liga I, noi angajări şi, paradoxal, chiar de creşteri salariale!

Lui Leonid Antohi i se acordă, din vară, o rentă viageră, de circa 2 400 lei pe lună, la administraţie a fost angajat un om nou, Costel Ungureanu, iar fostul consilier local Mihai Gavril a devenit colaborator al Politehnicii, de unde câştigă însă o sumă simbolică, formată din trei cifre. În ce priveşte creşterile salariale, acestea au apărut în cazul lui Vasile Simionaş, care încasează 3 000 de lei net, cu 50% mai mult decât până în vară sau la nivelul managerului Centrului de Copii şi Juniori: Cezar Honceriu are 5 000 de lei net, cu 1 000 de lei peste fostul conducător, Nucu Antohi. Apoi, Adi Cotan, de la juniori B, care are licenţă B, a primit 2 500 de lei net, cu 25% mai mult faţă de anul trecut şi faţă de colegii lui cu aceeaşi calificare, iar antrenorii cu licenţă A de la Centru încasează 2 300 de lei net, cu 300 de lei mai mult decât sezonul trecut.

Dând senzaţia că încep să conştientizeze risipa, şefii Politehnicii au anunţat că vor strânge şurubul în această iarnă. Primii paşi au fost făcuţi la nivelul lotului de jucători, renunţarea la Popescu, Mihalache, Torres, Deretti şi Istrate generând reduceri de cheltuieli de peste 11 000 de euro. Iar dacă mai luăm în calcul ş că antrenorul Costel Enache a cerut să-i fie redus salariul, care-i va fi tăiat cu 500 de euro, Politehnica a scăpat de cheltuieli de aproximativ 12 000 de euro. Conform capilor clubului, paşii pe linia economiilor vor continua. În această săptămână se vor afla răspunsurile lui Stan, Stoenac şi Puşcaş la cerererile clubului de reducere a salariilor, cheltuielile vor scădea cu încă circa 4 500 de euro dacă vor mai pleca Târşa, Mărieş şi Zaharia, iar la club ar mai putea apărea şi alte disponibilizări. În plus, jucătorii care vor fi aduşi în această iarnă vor primi retribuţii corespunzătoare statutului actual al Politehnicii.

Cum va arăta bugetul clubului la startul anului viitor rămâne de văzut, planul clubului fiind cheltuirea unei sume minime pentru menţinerea în eşalonul doi şi păstrarea banilor pentru stagiunea 2021-2022, în care să fie atacată promovarea. Detaliile financiare din acest articol sunt obţinute pe surse, multe fiind confirmate de responsabilii Politehnicii.

 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Efectul mediatic David Popovici

Nicolae GRECU

Efectul mediatic David Popovici

Banii, decoraţiile şi capra vecinilor sunt subiectele la modă după performanţa tânărului înotător.

opinii

Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (V)

Eugen MUNTEANU

Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (V)

În ultimul foileton al seriei, autorul sintetizează efectele acţiunii curentului latinist din Transilvania asupra configurării conştiinţei identitare româneşti, în special în chestiunile de fixare a normelor limbii literare şi ale ortografiei româneşti moderne.

Crize, amăgiri şi limpeziri

pr. Constantin STURZU

Crize, amăgiri şi limpeziri

Între cei 12 ucenici mai apropiaţi, Mântuitorul a ales şi pe doi care aveau să comită acte de trădare cumplite: este vorba despre Iuda, cel care L-a vândut, şi despre Petru (Chefa), cel care s-a lepădat de trei ori de El, în mod public. Nu ştia Domnul pe cine alege? 

Marele plan urbanistic zonal

arh. Ionel OANCEA

Marele plan urbanistic zonal

Urbanismul este un instrument de planificare spaţială în scopul armonizării funcţiunilor vitale ale oraşului astfel încât forma, imaginea de ansamblu, să povestească despre frumuseţea comunităţii. Ideile urbanistice s-au născut o dată cu locuirea. Astăzi oraşul este un organism atât de complex, de sensibil, încât urbanismul ca disciplină de sinteză trebuie să fie o activitate permanentă, altfel apar fracturile, sincopele în evoluţia spaţiului cu efecte similare bolilor greu vindecabile.

pulspulspuls

Semnificaţii şi coincidenţe stranii legate de disputa mitropoliilor actuale şi viitoare

Semnificaţii şi coincidenţe stranii legate de disputa mitropoliilor actuale şi viitoare

Pentru că ieri am auzit că ne-au cam probozit olecuţă, amical, unele feţe bisericeşti din zona mitropoliei, pe motiv că n-ar fi Fluturelul bocovinean pe atât de isteţ şi influent pe cât ar vrea să pară în lumea asta preoţească, şi că elucubraţiunile alea ale lui cu mitropolie la Suceava n-ar trebui luate prea în serios, ei bine, pentru asta am zis că musai să mai venim cu ceva amănunte pe care unii prelaţi de la Iaşi, fie cu iertare, par a nu le fi sesizat. 

Caricatura zilei

Retragere din Insula Serpilor

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.