Reflectiile unui gazetar de odinioara

joi, 09 octombrie 2003, 23:00
3 MIN
 Reflectiile unui gazetar de odinioara

B. Branisteanu a fost o figura de marca a gazetariei rom?nesti din prima jumatate a secolului XX. Nascut la Roman ?n 1874, a facut studiile liceale si universitare la Berlin, specializ?ndu-se ?n sociologie si economie. A debutat la „Adevarul ilustrat”, a fost corespondentul la Bucuresti al lui „Frankfurter Zeitung”, a ajuns director al cotidianelor „Adevarul” si „Dimineata”. ?n 18 martie 1943, bolnav (suferise o comotie cerebrala), traumatizat de legislatia antisemita din timpul regimului Antonescu, ?ncepe redactarea unui jurnal, care va fi salvat de o nepoata (Branisteanu moare ?n 1947) si se afla ?n arhiva muzeului Yad-Vashem din Ierusalim. Un prim volum apare acum, la editura Hasefer, chiar sub titlul Jurnal, titlu ?ntr-o anumita masura impropriu, deoarece ?n ?nsemnarile sale Branisteanu ia evenimentele din actualitatea imediata drept puncte de plecare pentru lungi rememorari, digresiuni, analize politice, portrete ale unor personalitati pe care, nu o data, le-a cunoscut ?ndeaproape. Razboiul e un subiect permanent de reflectie: ziaristul e impecabil informat, reface perioada anilor 1938-1941, vorbeste despre pactul germano-sovietic, compromisurile occidentale, consecintele intrarii Rom?niei ?n razboi. Caderea lui Mussolini e prilejul unei amanuntite radiografii a fascismului. Branisteanu depl?nge soarta populatiei evreiesti si arata c?t de grave s?nt, pentru viata economica si culturala a Rom?niei, urmarile legilor antisemite. S?nt, apoi, portrete remarcabile, ?n primul r?nd ale regelui Ferdinand si reginei Maria. Apar, de asemenea, Titu Maiorescu, Marghiloman, Eugen Lovinescu, Take Ionescu (de care ziaristul a fost foarte atasat) si, desigur, marele sau prieten Caragiale. Unele din aceste personaje s?nt surprinse ?n intimitatea vietii lor cotidiene, cu detalii si relatari adesea surprinzatoare. Om de solida cultura, ziaristul avea un remarcabil simt al valorilor. Scrie ?ntr-o maniera, hai sa zicem, putin desueta dar cu o sinceritate emotionanta.
M-au frapat c?teva pagini ?n care autorul face un fel de profesiune de credinta, scriind despre meseria de ziarist si despre rolul presei. Voi reproduce aici c?teva pasaje care se dispenseaza de comentarii. Ele ?mi par revelatorii pentru modul ?n care g?ndea un gazetar proeminent al perioadei interbelice. Iata, mai ?nt?i, ce credea Branisteanu ?n legatura cu statutul ziaristului: „…Un ziarist poate rareori aprecia efectul scrisului sau. El lucreaza asupra opiniei publice ?n doze homeopatice. Greu, foarte greu si rar, foarte rar, el poate aprecia sau constata influenta scrisului sau. Asezat ?ntre favoarea celor care ?mpartasesc ideile sale si ura, dusmania, dispretul celor care nu le ?mpartasesc, adesea nu totdeauna laudat de cei pe care ?i sustine, mai totdeauna hulit si chiar terfelit de cei pe care ?i combate, av?nd sa ?nfrunte polemici cu cei care nu-l ?nteleg, sau cu cei care nu vor sa-l ?nteleaga, e greu ca un ziarist constient sa-si faca o idee prea buna despre sine ?nsusi, sau una exagerata despre rolul sau”.
Branisteanu constata ca ziarele s-au ?nmultit, numarul paginilor a crescut dar publicitatea a capatat o pondere tot mai mare, ceea ce ?i determina pe multi redactori-sefi sa ceara articole c?t mai scurte, titluri c?t mai mari, cu g?ndul ca articolele lungi l-ar plictisi pe cititor (era si conceptia lui Constantin Mille, adept al unei prese „de bulevard’ ce privilegia titlurile mari, senzationale, conceptie pe care Branisteanu n-o ?mpartasea). La toate acestea B. Branisteanu raspunde: „Convingerea mea a fost si este ca ziarul, mai ales ?ntr-o tara ca a noastra, (…) reduc?nd tot mai mult spatiul ?n care redactorul care are ceva de spus, silit sa-si comprime g?ndirea ca ?ntr-un fel de pat al lui Procust, lipseste pe cititor de ratia zilnica a sentimentului spiritului, ?l atine la superficialitate si-i incumba un fel de lene de a judeca; ba-l duce pe acea gresita cale a lenei de a g?ndi, crut?ndu-l de osteneala de a judeca si spun?ndu-i oarecum prin grosimea titlului si a caracterelor tipografice: «Nu ce ai crede tu e interesant, ci ce-ti indicam noi», prin zgomotul asurzitor si orbitor al titlurilor, adeseori la unele ziare ?n completa contrazicere cu ceea ce se scrie sub ele . (…) Nu abundenta informatiei, cu conditia sa fie cinstita, e prin ea ?nsasi pagubitoare, dar dimpotriva, articolul comentator si calauzitor, deschiz?nd perspective si orizonturi noi, calauzind pe cititor ?n labirintul ratacitor al materialului informativ trebuie sa ram?na baza ziarului, altfel acesta risca sa devina un fel de mahalagiu, colportor de zvonuri…”.
Asupra acestor r?nduri ar merita, cred, sa reflectam.
Alexandru CALINESCU

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii