REFORMA ADMINISTRATIVĂ LA IAȘI | Interviu: „Viitoarele comune, 7-20 mii locuitori, 5-20 sate, 1-25 km de la reședință până la cel mai îndepărtat sat”

– Ce v-a determinat să dați tonul dezbaterilor cu această propunere de comasare a comunelor și cât timp v-a luat să faceți studiul de reîmpărțire a județului într-un număr de comune de trei ori mai mic decât sunt acum?

– Dezbaterile cu privire la o nouă organizare administrativ-teritorială a României trebuiau să înceapă serios acum multă vreme, după anul 2000, până la integrarea în UE și cu atât mai mult, imediat după integrare.

Personal, după ce am ajuns consilier județean (2016) și am început să cunosc direct modul de organizare administrativă a județului, mi-am dat seama că este necesară o reorganizare a comunelor noastre, pentru că multe dintre ele nu aveau posibilitatea de a se administra corespunzător, lipsindu-le specialiștii în diverse domenii, cum ar fi, de exemplu, urbanismul. Erau răspunsuri standard: cine ar veni la noi în comună? Nu avem cum să le oferim ceva mai bun, pentru că suntem o comună mică! Aveau răspunsul, dar nu voiau să-l recunoască!

Cu timpul, odată cu cunoașterea mai bine a evoluției administrative a teritoriului întregii Moldove (am realizat studii istorice și arheologice pentru multe PUG-uri ale comunelor), mi-am dat seama că fără o reorganizare administrativ-teritorială a comunelor, care să țină cont de dezvoltarea pe care am atins-o (trebuie să recunoaște, avem drumuri asfaltate care leagă toate comunele și chiar toate satele, avem internet de mare viteză în toate colțurile de comună, avem telefonie mobilă), foarte multe dintre comunele actuale vor sucomba financiar, căci costurile de administrare sunt mari, iar veniturile foarte puține. Și așa am început să gândesc la un model de reorganizare, fără să îmi propun a prezenta un proiect. Oricum, nu ar fi ascultat mai nimeni, atât timp cât știam bine din activitatea politică că… „trebuie să găsim un loc de muncă în primărie pentru cei care au activat în campanie și au adus voturi”. Este marea noastră problemă!

Ne-a trezit la realitate situația financiară dezastroasă, fără să se pună punctul pe i. S-au propus soluții pe care le-am mai avut: micșorarea salariilor, tăierea banilor de la investiții; chiar mulți vorbeau de o posibilă reorganizare, dar se ajungea repede la Caragiale: „Să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica!”.

Pornind de la această situație, m-am gândit că este timpul să pun pe hârtie modelul pe care l-am imaginat pentru reorganizarea județului, pe care l-am definitivat într-o lună de zile. Mai mult a fost să verific datele, căci nu am avut acces de la început la cele ale instituțiilor specializate.

Comunități mici, proiecte mici sau inexistente de dezvoltare

– Ce criterii ați ales pentru unirea/ comasarea a câte două până la cinci comune și de ce?

– Fiind istoric și cunoscând evoluția istorică a comunelor din 1864 până astăzi, am căutat să înțeleg modul în care au fost organizate acestea. Evident, criteriul istoric a fost unul important, ținându-se seama de modul de formare a satelor, de foștii proprietari, de relațiile dintre comunități, atât cele sociale, de înrudire, cât și cele economice.

Apoi, numărul de locuitori și distanța dintre reședința de comună și satele aparținătoare au reprezentat alte criterii importante în propunerea mea de reorganizare. Astfel, numărul minim de locuitori pentru o comună ar trebui să fie 7.000, iar distanța maximă, de 25 km.

Episoadele anterioare din DOSARELE ZDI – REFORMA ADMINISTRATIVĂ LA IAȘI

De ce 7.000 de locuitori? Pentru că de investițiile pe care o administrație trebuie să le realizeze trebuie să beneficieze un număr cât mai mare de locuitori, pentru ca acestea să fie eficiente. Lucrul acesta l-am învățat de la un primar finlandez, care, încercând să ne ajute cu finanțarea unor proiecte, mai ales de apă și canalizare, m-a rugat să-i prezint câteva comune, unde grupul pe care îl reprezenta (o comunitate mai mare de comune din Finlanda) ar putea să ajute. Pentru că aveam un proiect de cercetare la Cucuteni, am mers la Cucuteni prima dată, dar când a constatat că era vorba doar de o comunitate de 1.500 de locuitori la aceea vreme (prin 2005), a spus că nu poate să ne ajute dacă nu există o asociere de comune și orașe de cel puțin 100.000 locuitori, ca investiția chiar să reprezinte ceva.

O comună cu 7.000 de locuitori ar putea atrage investiții mai multe și mai importante, decât dacă ar fi vorba de comune de 1.000 de locuitori. Apoi, o comunitate de 7.000 de oameni, prin taxele și impozitele pe care ar trebui să le plătească, ar putea susține o administrație – care trebuie și ea să fie foarte flexibilă și eficientă.

În ceea ce privește distanța față de reședința de comună, consider că astăzi, când foarte multă lume deține cel puțin un automobil, este destul de facil să te deplasezi la centrul de comună, mai ales că nu o faci zilnic sau chiar săptămânal. Drumurile asfaltate înlesnesc această deplasare, iar internetul sau telefonia oferă posibilitatea foarte facilă să te informezi foarte bine înainte de a te deplasa.

O zonă cu mare potențial piscicol din județ

Nu în ultimul rând, cunoscând oarecum profilul economic al satelor și comunelor actuale, am avut în vedere ca noile comune să reprezinte, deopotrivă, o zonă unitară de dezvoltare ulterioară, dar și o piață de desfacere importantă. Ca să vă dau un exemplu, pe râul Bahlui, dar și pe alte cursuri de apă – în zona Belcești, de exemplu – există multe iazuri, unde s-au înființat ferme piscicole (din această zonă pornea cu pește și viitorul domn al Moldovei, Petru Rareș, spre a-l vinde la Stambul). De ce această zonă nu ar putea deveni o zonă piscicolă, cu o piață de pește, de unde să se aprovizioneze municipiul Iași, și chiar cu o activitate de prelucrare a peștelui? Asemenea proiecte de dezvoltare nu se pot realiza în comunități mici.

– Pe lângă cele trei criterii, foarte importante de altfel – istoric, geografic și demografic, ce alte criterii ar trebui luate în considerare?

– Cum am spus, până la urmă criteriul economic trebuie să fie cel mai important, la care trebuie să adăugăm eficiența și suplețea aparatului administrativ ca o necesitate pentru buna funcționare a unei comune. Nu se poate să avem în primării un angajat la 79 până la 100 de locuitori, așa cum găsim astăzi în mai multe comune din județ. Nici chiar la 200 de locuitori. De ce la Miroslava avem un angajat la 356 de locuitori, iar la Roșcani, la 79? Ceva nu este în regulă! De ce la Miroslava găsim serviciile deschise de la ora 7.30, iar în alte primării până la 8.30 nu găsești prea mulți funcționari (aceeași scuză: doamna este plecată la Iași, la direcția…), iar la ora 15.00 mai este doar primarul?

Un aparat administrativ suplu (am propus un angajat la 400 de locuitori) va permite comunelor să aibă un buget mai generos pentru investițiile necesare unui număr mai mare de locuitori. Deci, chiar dacă nu este un criteriu „plăcut”, eficiența fiscală trebuie să fie unul foarte important.

Ce nu a prevăzut Caragiale

– Care credeți că vor fi principalele piedici în acest proces de reorganizare a comunelor în entități administrativ-teritoriale mai mari?

– Din mesajele pe care personal le am de la oameni din administrația locală, nu prea am găsit poziții de rezistență. Toți au fost de acord că trebuie să facem o asemenea reorganizare. În comentariile de pe pagina de Facebook a Ziarului de Iași am găsit câteva opinii contrarii. De ce să nu rămână satul nostru reședință de comună? Unde este mândria noastră? Aici nu este vorba de mândrie, ci de analiză geografică și de resurse. Nu poți avea o reședință de comună situată la periferie, astfel ca distanțele dintre ea și celelalte sate să fie mai mari de 20 km. Nu poți păstra o reședință actuală de comună dacă în reședința celeilalte comune s-au investit bani în reparații capitale a sediului primăriei sau chiar în construirea unui nou sediu. Ar însemna să facem risipă doar pentru un orgoliu local.

Am văzut mai multe opinii în aceeași notă: dacă comuna noastră este unită cu cealaltă și acolo va fi reședința noii comune, noi vom fi marginalizați, lăsați fără investiții etc. De o prioritizare a investițiilor trebuie să ținem seama, dar asta nu înseamnă abandonarea unei comunități. Sunt convins că nu se va pune problema să se întâmple astfel. Apoi, există instituția Consiliului Local, în care aleșii locali trebuie să acționeze astfel încât așa ceva să nu se întâmple.

Cu adevărat o mare piedică ar fi buna noastră tradiție: să facem o comisie ca să decidem! Adevărat, Caragiale nu a surprins această modalitate a societății noastre de a îngropa ceva. Evident, proiectul propus de mine este un model care trebuie completat, poate și modificat, dar totul trebuie să se întâmple într-un timp foarte clar: două sau trei luni.

Mai greu este să înțeleg reținerea de la cei care ar fi trebuit până acum să facă ceva mai mult, cum este cazul organizării școlilor. Da, existența unor centre educaționale ar însemna un mare beneficiu pentru elevi. Nu vom putea face educație de nivel european cu clase simultane. Sau cu școli fără infrastructură. Din păcate, ca om al școlii o spun, în cazul învățământului, mai mult ne gândim la profesori decât la elevi!

Rețetă simplă pentru o lege aparent complicată

– Acum, orice schimbare a statutului unei comune sau al unui oraș necesită organizarea unui referendum. Credeți că, dacă se va da semnalul reconfigurării hărții administrative a județului, va fi nevoie, pe lângă dezbateri publice, și de organizarea unui referendum în fiecare comună care există acum?

– Legile sunt făcute de oameni, pentru oameni. Pot fi modificate. Dacă ar fi să dorim să facem o astfel de reorganizare, se poate da o lege simplă: viitoarele comune trebuie să aibă între 7.000 și 20.000 de locuitori, între 5 și 20 de sate, și între 1 și 25 km de la reședința de comună până la cel mai îndepărtat sat. Nu trebuie ceva stufos. Trebuie lăsați oamenii să se organizeze.

Da, pot fi și dezbateri publice, dar nu într-un timp prea larg (de altfel, în trei luni de zile după aprobarea legii se poate realiza întregul demers). Cel mai eficient ar fi ca, în urma unor analize multisectoriale, primarii să aibă posibilitatea să aleagă cu cine se unifică comuna lor. Apoi, aceștia discută în fiecare consiliu local, de unde iau un vot. Cu acel vot merg la o comisie de unificare, care poate fi reprezentată din toți aleșii locali, plus un reprezentant de la CJ. Decid într-o ședință cum va arăta viitoarea comună și o prezintă locuitorilor. Și în ultima duminică a termenului se organizează referendum. Prin lege, se poate stipula că este suficient și votul în consiliul local, care este un organism consultativ.

Oamenii locului știu cel mai bine ce comune trebuie să se unească

– Unul dintre primarii cu care am stat de vorbă pe subiectul propus de dumneavoastră a fost de părere că, dacă dezbaterile ar începe acum, alegerile locale din 2028 ar putea fi organizate în noua configurație, adică pentru mai puține funcții de primar și pentru mai puține mandate de consilieri locali. Este posibil?

– Da, este foarte posibil! Doar să avem mulți primari care gândesc la fel!

– La scară națională, regionalizarea este și ea subiect constant de discuții și dezbateri, însă fără vreun semnal de la București până acum că există intenția de a fi pusă în practică. Credeți că reconfigurarea administrativ-teritorială a comunelor din actualele județe va avea mai mult succes? Se va face ea înaintea regionalizării?

– Da! Așa trebuie să facem, dacă vrem chiar să schimbăm viața noastră. Adică să ne implicăm în bunul mers al comunităților noastre, în buna administrare. Nu trebuie să așteptăm mereu de la centru! De la centru trebuie să avem doar cadrul legal. Nu trebuie să se discute în parlament sau în guvern dacă comuna Ciortești să se unifice cu Schitu Duca sau cu Răducăneni. Oamenii locului trebuie să decidă. Ei știu cel mai bine.

Publicitate și alte recomandări video