Refugiaţii ucraineni au luat lumină de la Iaşi. Se pot organiza periodic slujbe pentru ei

marți, 26 aprilie 2022, 01:57
2 MIN
 Refugiaţii ucraineni au luat lumină de la Iaşi. Se pot organiza periodic slujbe pentru ei

Creştinii ortodocşi care au participat la slujba de Înviere la Catedrala Mitropolitană din Iaşi au putut asista la un moment de solidaritate a Bisericii cu refugiaţii din Ucraina.

După ce ucrainenii care au participat la slujbă au putut să ia lumină adusă de la Ierusalim şi împărţită de Înaltpreasfinţitul Teofan, mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, pentru aceştia s-a organizat o slujbă specială în catedrala veche, în limba slavonă veche – folosită şi în bisericile din Ucraina. Circa 50 de persoane au participat la această slujbă, care a fost săvârşită de părintele Dumitru Popescu, etnic român din Ucraina, şi părintele Vladislav Nedelcu, vorbitor de limbă slavonă şi slujitor la Biserica Talpalari din Iaşi. Aici s-au întâlnit şi au vorbit pentru scurt timp şi cu IPS Teofan.

„Vă transmitem că, în noaptea de Înviere, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, persoanele refugiate din Ucraina se vor putea bucura de momente de mângâiere duhovnicească prin posibilitatea de a participa la Slujba de Înviere oficiată în limba slavonă bisericească, aşa cum se slujeşte în Ucraina. După slujbă, aceştia se vor putea bucura de ospitalitatea românească, conform tradiţiei pascale”, au transmis reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei înaintea slujbei de Înviere.

Aceştia au precizat pentru Ziarul de Iaşi că în momentul de faţă nu există un calendar ferm şi un loc unde se ţin regulat slujbe pentru refugiaţii ucraineni, mai ales fiindcă aceştia sunt răspândiţi în tot judeţul – acolo unde s-a găsit un loc pentru cazarea lor. Dar există posibilitatea, au spus reprezentanţii mitropoliei, ca astfel de slujbe să fie ţinute, dacă va fi nevoie, mai ales prin faptul că poate sluji părintele Vladislav de la Biserica Talpalari. Condiţia principală este identificarea unui „bazin de credincioşi” care fie ar putea să vină la Iaşi, fie să fie stabiliţi într-o anumită zonă constant.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii