Mărturisesc că, asemenea multora dintre voi, nu am așteptat campionatul european de fotbal cu vreo mare emoție sau speranță. Recunosc, de asemenea, că uitasem cum e să urmărești o competiție sportivă, altfel decât un spectacol detașat al unor talente excepționale. Nici ultimele olimpiade, nici campionatele finale ale variilor sporturi nu ne-au implicat emoțional în vreo măsură demnă de povestit. Singurele satisfacții veneau din observarea unor atleți de excepție și încântarea unor reușite excepționale, dar care nu au fost niciodată „ale noastre”.

În paralel trăiam dezamăgirea de fond a unei națiuni blazate și degrabă vărsătoare de venin și de frustrările unui elitism nejustificat de rezultate. Poate atitudinea asta nejustificată de nemulțumire superioară că nu a venit nimeni să ne crească respectul de sine mă mâhnea cel mai mult, fiind cea mai neplăcută și mai nefericită.

Și vine ziua primului meci al României. Și în față ochilor se arată, parcă de nicăieri, surpriza încântătoare a unei națiuni unite și frumoase în bucuria ei sinceră, a sentimentului curat de „eveniment”, al suportului necondiționat, pentru că sunt „ai noștri”. Ca o perfuzie nevăzută, a început să îmi curgă prin vene substanța fină a entuziasmului, a anticipării, a senzației unice că se întâmplă ceva extraordinar. Și nu era neapărat legată de cei 11 jucători sau de antrenorul lor. Era legată de „români”. Românii care și-au înțeles în sfârșit libertatea și unicitatea în fața lumii. Românii care și-au recâștigat putința de a se bucura simplu și total. Românii care și-au regăsit unitatea. Românii care au văzut dăruirea și efortul onest și fără rest și au arătat că știu să îl aprecieze. Românii care s-au dezbărat în sfârșit de atitudinea găunoasă a intelectualului ratat de provincie care caută în nereușitele altora justificarea și confirmarea propriului eșec. Românii ăștia noi au umplut stadioanele altor țări, și-au cântat bucuria într-o voce unică, asurzitoare, s-au purtat mândri în mijlocul cetăților Europei. Da, n-am câștigat campionatul, nu am obținut nu știu ce rezultat miraculos, dar ne-am recâștigat pe noi și mândria nației de dinainte de noroaiele istoriei. Bravo, România!

Bogdan Iliescu este medic primar neurochirurg la Spitalul de Neurochirurgie din Iași și președinte al Asociației Creierului Iași

Publicitate și alte recomandări video