Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Regele Ferdinand va veghea din fața Primăriei. Se pregătește soclul statuii

GALERIE
ferdinand-randareferdinand
  • ferdinand-randare
  • ferdinand
- +

Palatul Roznovanu a fost reşedinţa familiei regale la începutul anilor 1900.

Construirea soclului pentru statuia Regelui Ferdinand I va costa aproape un milion de lei. În acest sens, Primăria a lansat licitaţia de execuţie, iar amplasamentul ales este în faţa Palatului Roznovanu, sediul Primă­riei. Municipalitatea vrea ca lucrările să fie finalizate cel târziu la sfârşitul lunii octombrie.

La începutul anilor 1900, Palatul Roznovanu a fost reşedinţa familiei regale, iar în perioada 1916 - 1918, când Iaşul a fost capitală de război, clădirea a găzduit „numeroase şedinţe şi consfătuiri cu caracter militar conduse de rege“, după cum se arată într-un document-suport în care se arată oportunitatea amplasării statuii.

„În amintirea acelor clipe de mare încercare, la îm­plinirea a 100 de ani de la săvârşirea Marii Uniri ar fi potrivit ca statuia Regelui Ferdinand I Întregitorul să fie amplasată în faţa fostului Palat Regal din Iaşi, reşedinţă care i-a purtat numele. Acest gen de recu­noaştere istorică este îndreptăţit şi de realizarea la Iaşi a Fundaţiei Regele Ferdinand I, prin care a fost impulsionată viaţa culturală a Iaşilor în perioada interbelică“, se arată într-o notă de fundamentare istorică semnată de Bobi Apăvăloaei.

Statuia a fost deja executată şi, în prezent, este amplasată pe pietonalul Ştefan cel Mare. În total, costurile pentru realizarea statuii şi construirea soclului trec de 1,1 milioane lei (fără TVA).

O copie a statuii va fi am­plasată la Chişinău, Primăria primind finanţare în acest sens prin programul naţional dedicat Centenarului.

Monu­mentul va ocupa aproape 20 metri pătraţi din curtea Palatului Roz­novanu. În paralel cu lucrările la soclu, municipalitatea va reabilita aleile din jurul fostului Palat Regal, pentru acest proiect fiind o licitaţie în desfăşurare.

Un alt proiect în relaţie cu Palatul Roznovanu vizează construirea unui nou sediu administrativ al municipalităţii, în curtea interioară a monumentului istoric. În acest caz, deocamdată este o licitaţie în curs pentru proiectarea lucrărilor. Primăria intenţionează să mute în noul sediu aproape toată activitatea instituţiei, în condiţiile în care în Palatul Roz­novanu vor rămâne doar primarul, viceprimarii, secretarul municipiului şi mai mulţi consilieri ai edilului-şef al Iaşului.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri