EXCLUSIV: Blocul groazei din Copou a fost vândut pentru 530.000 de euro
Licitatia organizata ieri de compania Delgaz Grid SA, în proprietatea careia se afla imobilul, (...)
citeste totvineri, 05.03.2021
Regele florilor din Iaşi riscă să rămână fără casă din cauza datoriilor. Executorii judecătoreşti vor încerca la sfârşitul acestei luni să vândă terenul de 5000 mp şi vila lui Vasile Pătraşcu din Bucium, pentru neachitarea unor datorii totale de circa 390.000 lei.
În urmă cu opt ani, Pătraşcu era cel mai important “jucător“ de pe piaţa florilor din Iaşi şi alimenta majoritatea florăriilor din oraş, motiv pentru care şi-a obţinut şi renumele neoficial de “rege al florilor”. Afacerea a început-o încă de dinainte de revoluţie, în Pietrărie, unde avea câteva solarii, dar ulterior s-a extins pe actualul teren din Bucium. În anul 2007 a contractat un credit de la BRD, iar venirea crizei un an mai târziu a culminat cu scăderea vânzărilor şi creşterea cuantumului datoriilor. Mai mult, ghinionul din activitatea profesională s-a mutat şi în viaţa personală. La finele anului 2008, soţia lui Vasile Pătraşcu, Maria, a depus pe rolul Judecătoriei Iaşi o cerere de divorţ admisă de magistraţi la sfârşitul lunii ianuarie 2009. Tot în 2008, florarul a contractat un alt împrumut de la Casa de Ajutor Reciproc. Pentru că nu a reuşit să achite toate ratele la timp, instituţia a cerut în 2011 executarea proprietăţii florarului pentru recuperarea a peste 13.000 lei. Ulterior, găsind resursele necesare pentru achitarea debitului, el a rămas în continuare proprietarul imobilului.
La sfârşitul săptămânii trecute, vila lui Vasile Pătraşcu a fost scoasă din nou la tarabă în contul datoriilor neachitate. Executorul judecătoresc Ioan Mereuţă a anunţat că va vinde prin licitaţie publică cu strigare, pe 27 martie, de la ora 15, vila şi terenul de 5.000 mp ale afaceristului. De această dată solicitantul executării este BRD Groupe Societe Generale, care mai are de recuperat de la Pătraşcu peste 224.000 lei plus dobânzile şi penalităţile aferente până la data plăţii efective. În afară de datoria către BRD, Pătraşcu mai are de restituit încă 160.000 lei: 8.600 lei către BEJ Mereuţă Ioan şi Mereuţă Lăcrămioara, 18.300 lei către Administraţia Finanţelor Publice, 117.000 lei către executorul judecătoresc Guli Constatin, 7.700 lei către Direcţia Economică şi Finanţe Publice Locale şi 9600 lei către executorul judecătoresc Zacornea Constantin Ciprian. Omul de afaceri nu a putut fi contactat ieri, însă acasă a putut fi găsită fosta soţie, de asemenea executată silit. Aceasta a recunoscut că afacerea nu mai merge ca la început, dar s-a arătat optimistă în privinţa achitării datoriilor. “Nu mai suntem chiar atât de importanţi pe această piaţă acum, am scăzut mult. Datoriile vor fi plătite, nu vom pierde casa. Nu pot eu să dau foarte multe detalii pentru că nu mă ocup în mod direct”, a declarat Maria Pătraşcu. Potrivit anunţului de vânzare prin licitaţie, proprietatea omului de afaceri este formată din “parcelă arabilă de 5000 mp pe care se află C1/D-demisol cu suprafaţa de 188,92 mp, compus din atelier, garaj, pivniţă, 2 holuri, 2 boxe, centrala termica; C1/P - parter, destinaţia locuinţă, suprafaţa de 181,05 mp, compus din 3 dormitoare, baie, cameră de zi, 2 holuri, bucătărie şi balcoane; C1/etaj cu suprafaţa de 144,51 mp ^ 29,70 mp, compus din 3 dormitoare, baie, cameră de zi, 2 holuri, bucătarie şi balcoane”. Preţul de pornire a licitaţiei este de circa 850.000 lei.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
A fost actualizată lista statelor considerate cu risc epidemiologic
Canada a autorizat vaccinul Johnson & Johnson: “există dovezi puternice care arată că beneficiile”
Poliţişti cercetaţi, după ce au agresat jurnaliştii unui post de televiziune
Mikloş Andrea s-a calificat în finală la 400 metri, la CE de atletism indoor, de la Torun
VIDEO: Lider AUR, fost candidat la Camera Deputaţilor, arestat într-un dosar de proxenetism
Elevii din anii terminali vor merge la şcoală fizic chiar şi în localităţile din scenariul roşu
Un camion a spulberat patru autoturisme. Ce s-a întâmplat cu pasagerii
Balerinul francez Patrick Dupond a murit la vârsta de 61 de ani
China face obligatorii testele anale pentru COVID-19 pentru toţi turiştii
O fată de 13 ani a fost abuzată sexual timp de cinci ani de mama şi de tatăl ei
Comitetul de coordonare a vaccinării: 47.353 persoane vaccinate în ultimele 24 de ore
Toate persoanele care intră în Republica Moldova, plasate în izolare pentru 14 zile
Soţia bărbatului care a ucis doi muncitori în Oneşti rămâne în arest preventiv
Poliţia din Cluj caută o persoană care a decapitat două pisici
Bărbatul ucis de roata desprinsă era bulibaşa romilor din Vrancea. Roata a urcat scările
S-au decis scenariile în care vor funcţiona şcolile din Iaşi săptămâna viitoare
Tănărul care s-a sinucis credea că iubita face experimente pe creierul lui. Fata, martoră la scenă
Polițist implicat în furtul a 300.000 € din Arad. Victima legată, agentul stătea „de șase”
Rădoi a anunţat lista lărgită a "stranierilor" pentru meciurile din preliminariile CM
”Să tacă armele!”, ”Ajunge cu violenţele, extremismul, intoleranţa”, tună Papa Francis la Bagdad
Chirica dă vina pe Chichirău că nu l-a lăsat să aranjeze cu concurs
Curtea de Apel a respins cererea DNA de plasare a Elenei Udrea sub control judiciar
Criptomonede de 620.000 de dolari, furate. Reţineri la Iaşi în acest dosar
Studiu despre Covid-19: Muzeul este mai puţin periculos decât un supermarket
Operațiune fără precedent în SUA. Poliția a găsit 150 de copii care erau dați dispăruți
O companie IT cu sute de angajaţi la Iaşi cumpără agenţia Five, cu sedii în SUA şi Croaţia
Tot mai mulți copii ajung cu arsuri grave la Spitalul Sf. Maria. Avertismentul medicilor
Universitățile din România schimbă strategia de examinare, după scandalul de la Drept
Prima româncă depistată cu tulpina sud-africană, o cunoscută jurnalistă TV
De ce nu au fost puse perne pneumatice în cazul tânărului care s-a aruncat de pe un cămin
Duș mobil pentru oamenii străzii din Iași. Mașina va fi sfințită de PS Iosif Păuleţ
SUA înregistrează sub 40.000 de contaminări zilnice pentru prima oară după cinci luni
Fostul baron ALDE, Ioan Ciugulea, a „ciugulit” o şpagă de 300.000 de lei
Cum au fost româncele afectate de pandemie: 58% spun că munca de acasă a fost o corvoadă
Beatrice Rancea află abia luni dacă scapă de controlul judiciar
Polițistul care a coordonat intervenția eșuată de la Onești, dus de urgență la spital
Papa Francisc a sosit in Irak intr-o vizita istorica de trei zile
Iașul urcă în clasamentul județelor cu multe cazuri noi de COVID: 143 în 24 de ore
Se înrăutățește situația. 4.342 cazuri noi și 101 decese în 24 de ore
Pacient cu arsuri, transportat la Bruxelles cu o aeronava a Fortelor Aeriene Romane
Bucureștiul a intrat în scenariul roșu. Rata de incidență COVID a urcat la 3,05
Un student din București s-a aruncat de pe cămin, după ce a amenințat că se sinucide
Un român a plecat cu bancomatul în mașină din foaierul unei bănci din Austria
Iliescu, mai radical decât Ceaușescu la cenzurat filme. Cazul „Reconstituirea”
Sindicalistul care s-a plâns că premierul l-a făcut hoț câștigă mai mult decât Cîțu
Iașul, printre județele unde se fac cele mai multe teste COVID
Zeci de profesori au murit de COVID. Numărul lor exact însă nu se știe
A murit după o oră de sport la sală fosta șefă a Inspectoratului Școlar București
Radu POPESCU„Ajutorul” rusesc |
Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)
Alexandru CĂLINESCUDe la un martie la altul |
George PLEȘUNevoia de o nouă clădire simbol pentru Iaşi |
Nicolae CREŢUOdiseea, „la feminin”? |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.