Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Regele Mihai. 100 de ani de la naştere

GALERIE
mihai dorin
  • mihai dorin
- +

Trăim vremuri urâte, întrucât suntem orfani de iubire şi de speranţă. Ne lipsesc spiritele înalte, dăruite cu iubire dezinteresată, credinţă neţărmurită şi curajul de a lucra împotriva risipirii. Vor fi fiind unii care cred că ne pot ei mântui. Dar eu sunt convins că doar un rege poate să o facă. El, regele taumaturg. De aceea îmi permit luxul să fiu pesimist şi să spun: ce mult ne-ai lipsit, ce mult ne lipseşti, Măria Ta!

Sorţii i-au hărăzit ultimului nostru rege un destin nefericit, în oglindă cu cel al ţării. Viaţa lui publică a început abrupt, la numai 6 ani, când, în urma morţii bunicului său, Regele Ferdinand, a asigurat succesiunea la tron, atribuţiile fiind îndeplinite însă de regenţă. Tatăl lui, regele Carol al II-lea a avut un rol nefast în viaţa sa. Cu ani în urmă, la Versoix, regele mi-a mărturisit că Peleşul este coşmarul copilăriei lui, în care a trăit aproape ca un captiv. Carol al II-lea părea să prefaţeze sfârşitul monarhiei, regele playboy părăsindu-şi ţara şi îndatoririle pentru o metresă diabolică. În anul 1930, regele-copil a fost detronat de tatăl său, care profitând de păcatele clasei politice româneşti avea să instituie un regim de autoritate personală.

În tot acest timp, umbra omniprezentă a spionilor lui Carol al II-lea şi absenţa reginei-mamă, Elena, i-au marcat definitiv destinul Regelui Mihai. În sufletul şi pe chipul său s-au întipărit cutele unei tristeţi iremediabile. Aşa l-am văzut la Putna, la Iaşi ori la Fântâna Albă: melancolic, retractil şi agorafob. De aceea mi-a lăsat mereu impresia că lumea lui uşor impenetrabilă este departe de freamătul lumii noastre.

Societatea politică superficială şi inconsistentă, mânată de interese oculte şi politicianism trebuia să se prăbuşească, mai devreme sau mai târziu. Aviz politicienilor novissimi, rău inspiraţi de prejudecata că poporul e slab şi naiv, deci se va împăca cu tertipurile lor. Lumea aceasta s-a prăbuşit, la fel cum cea de astăzi riscă să o facă, nu atât sub presiunea intereselor străine, cât mai ales sub greutatea păcatelor proprii. Atunci când idealurile generaţiei unioniste şi-au pierdut relevanţa, din indiferenţă criminală şi egoism cinic, a venit rândul statului român să se năruie, în vara-toamna anului 1940. O dată cu regimul lui Carol al II-lea s-a prăbuşit şi România Mare, care ajunsese jucăria intereselor politicienilor veroşi. Nu ştiu câţi români au înţeles atunci că nu inamicii din afară ne-au învins, ci chiar cei din lăuntrul ineficientei încropiri statale. Atunci însă românii şi-au amintit de regele-copil. Avea doar 19 ani când generalul Antonescu l-a repus în drepturi. Bine, e un fel de a spune „în drepturi”, întrucât atribuţiile sale au fost serios amputate, pentru a face loc celor ale conducătorului statului. Dar acesta din urmă a vut flerul să înţeleagă că tânărul rege era iubit de popor, iar vremurile reclamau reînnoirea pactului dintre naţiune şi rege. Coroana fusese aşezată pe fruntea regelui întregitor Ferdinand şi a reginei Maria, deci nu putea lipsi în clipa reunirii teritoriilor pierdute. Cei mai mulţi români credeau în lucrarea izbăvitoare a lui Dumnezeu în istorie. Regele Mihai era chemat la datorie cu gândul la această oră astrală. Lipsise 10 ani din spaţiul public. Se întâmpla însă ca destinul personal să se intersecteze cu istoria în chip neaşteptat. În toamna lui 1940, Mihai devenea rege peste o ţară dezmembrată şi demoralizată. Cine şi-ar dori un asemenea destin? Nimeni nu întreabă un rege ce gândeşte ori cum vede el dezlegate chinuitoarele probleme ale unei ţări prăbuşite. Acestea sunt întrebări pentru politicienii de rând. Regele e dator să îşi facă datoria la fel ca un soldat, fără ezitări ori dubii. El are misiunea să servească ţara în orice condiţii (contra-exemplul tatălui său i-a fost bun sfetnic), să iubească poporul şi să vegheze ca acesta să nu-şi piardă nădejdea. Restul este treaba politicienilor. Ei îşi pot permite multe, inclusiv să ia ţara în arendă, să o abandoneze ori să o trădeze. Dar un rege are o marjă de libertate incomparabil mai restrânsă. Un preşedinte de republică poate face ce-l taie capul. Un rege adevărat, niciodată.

În noul război, numit şi sfânt, întrucât avea drept miză recuperarea teritoriilor pierdute, mareşalul Antonescu a deţinut în fapt pârghiile statului. Regele avea toate motivele să continue să fie nefericit. Un rege fără puteri reale rămâne totuşi rege şi nu-şi permite să abdice de la datorie. Legăturile lui temeinice cu istoria şi cu poporul sunt mai presus de împrejurările nefericite. Iar a fi în serviciul naţiunii nu este un fapt oarecare, asemenea peroraţiilor unor politicieni nevolnici, ci chiar datoria vieţii lui. Fără acest înţeles mistic al misiunii, regele nu e rege. El poate fi orice altceva, chiar şi şef de bandă.

Atunci când România a ajuns în pragul unei noi prăbuşiri, care putea fi fatală, în vara anului 1944, Regele Mihai a forţat mâna destinului, luând o decizie care continua să provoace pasiuni. Nu avea de unde să ştie că aceasta venea la pachet cu ocupaţia rusească. În consecinţă, destinul tragic al regelui mai bifa o etapă. Ruşii l-au înlocuit la scurtă vreme de pe tron, întrucât altfel nu-şi puteau împlini lucrarea de înfeudare a ţării. Înţelegeau prea bine că un rege nu poate fi şef de gubernie.

Exilul Regelui Mihai a fost completat de lucrarea perversă a oricărui cuceritor: damnatio memoriae. Vechii egipteni credeau că omul moare definitiv atunci când este uitat. Românii l-au uitat pe rege, în covârşitoarea lor majoritate. Ei uitau că regele nu abdică niciodată definitiv, întrucât legământul lui cu ţara ţine de ordinea divină a existenţei. Când regele abdică, el şi numai el decide dacă închide cercul. Poporul poate să îşi schimbe opţiunile, îşi poate permite luxul de a uita, regele niciodată. Înţelesul adânc al ideii de datorie şi cel tainic al memoriei au fost salvate de regele însuşi. După prăbuşirea comunismului, o parte a românilor şi-a amintit de Regele Mihai cel fără de ţară. Dar speranţele lor au fost zdrobite de manipulatorii de profesie, care au instigat poporul împotriva istoriei. Acest lucru a fost posibil întrucât în jumătate de veac de lucrare împotriva lor înşişi, românii pierduseră înţelesul profund al istoriei. Însă regele nu a abdicat nici acum. Izgonit din ţară şi hulit, regele a perseverat să creadă în misunea lui. Nu şi-a permis vreodată un cuvânt de ocară, întrucât între el şi neamul său nu a încetat să lucreze pactul de iubire. Iar atâta vreme cât iubirea lucrează, regele rămâne viu.

Regelui Mihai i-a fost interzis timp de 43 de ani să revină în ţară. În tot acest timp noi am sărăcit sufleteşte şi ne-am înrăit, am devenit cinici şi ireverenţioşi. La întoarcerea din exil, Regele Mihai ne-a reamintit despre pactul de iubire cu poporul. Menirea sa pedagogică a fost aceea de a ne îndruma şi de a ne pune în acord cu istoria şi cu noi înşine. Azi am sentimentul că atâta vreme cât regele a fost împreună cu noi, cugetul lui drept şi sufletul lui bun au lucrat asupra noastră. Însă de când el nu mai este, au sporit răutatea şi discordia, la pachet cu lipsa înţelesului temeinic al patriotismului şi al idealismului.

Trăim vremuri urâte, întrucât suntem orfani de iubire şi de speranţă. Ne lipsesc spiritele înalte, dăruite cu iubire dezinteresată, credinţă neţărmurită şi curajul de a lucra împotriva risipirii. Vor fi fiind unii care cred că ne pot ei mântui. Dar eu sunt convins că doar un rege poate să o facă. El, regele taumaturg. De aceea îmi permit luxul să fiu pesimist şi să spun: ce mult ne-ai lipsit, ce mult ne lipseşti, Măria Ta!

Mihai Dorin este istoric şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri