Regele Mihai. 100 de ani de la naştere
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

vineri, 03.12.2021

Regele Mihai. 100 de ani de la naştere

GALERIE
mihai dorin
  • mihai dorin
- +

Trăim vremuri urâte, întrucât suntem orfani de iubire şi de speranţă. Ne lipsesc spiritele înalte, dăruite cu iubire dezinteresată, credinţă neţărmurită şi curajul de a lucra împotriva risipirii. Vor fi fiind unii care cred că ne pot ei mântui. Dar eu sunt convins că doar un rege poate să o facă. El, regele taumaturg. De aceea îmi permit luxul să fiu pesimist şi să spun: ce mult ne-ai lipsit, ce mult ne lipseşti, Măria Ta!

Sorţii i-au hărăzit ultimului nostru rege un destin nefericit, în oglindă cu cel al ţării. Viaţa lui publică a început abrupt, la numai 6 ani, când, în urma morţii bunicului său, Regele Ferdinand, a asigurat succesiunea la tron, atribuţiile fiind îndeplinite însă de regenţă. Tatăl lui, regele Carol al II-lea a avut un rol nefast în viaţa sa. Cu ani în urmă, la Versoix, regele mi-a mărturisit că Peleşul este coşmarul copilăriei lui, în care a trăit aproape ca un captiv. Carol al II-lea părea să prefaţeze sfârşitul monarhiei, regele playboy părăsindu-şi ţara şi îndatoririle pentru o metresă diabolică. În anul 1930, regele-copil a fost detronat de tatăl său, care profitând de păcatele clasei politice româneşti avea să instituie un regim de autoritate personală.

În tot acest timp, umbra omniprezentă a spionilor lui Carol al II-lea şi absenţa reginei-mamă, Elena, i-au marcat definitiv destinul Regelui Mihai. În sufletul şi pe chipul său s-au întipărit cutele unei tristeţi iremediabile. Aşa l-am văzut la Putna, la Iaşi ori la Fântâna Albă: melancolic, retractil şi agorafob. De aceea mi-a lăsat mereu impresia că lumea lui uşor impenetrabilă este departe de freamătul lumii noastre.

Societatea politică superficială şi inconsistentă, mânată de interese oculte şi politicianism trebuia să se prăbuşească, mai devreme sau mai târziu. Aviz politicienilor novissimi, rău inspiraţi de prejudecata că poporul e slab şi naiv, deci se va împăca cu tertipurile lor. Lumea aceasta s-a prăbuşit, la fel cum cea de astăzi riscă să o facă, nu atât sub presiunea intereselor străine, cât mai ales sub greutatea păcatelor proprii. Atunci când idealurile generaţiei unioniste şi-au pierdut relevanţa, din indiferenţă criminală şi egoism cinic, a venit rândul statului român să se năruie, în vara-toamna anului 1940. O dată cu regimul lui Carol al II-lea s-a prăbuşit şi România Mare, care ajunsese jucăria intereselor politicienilor veroşi. Nu ştiu câţi români au înţeles atunci că nu inamicii din afară ne-au învins, ci chiar cei din lăuntrul ineficientei încropiri statale. Atunci însă românii şi-au amintit de regele-copil. Avea doar 19 ani când generalul Antonescu l-a repus în drepturi. Bine, e un fel de a spune „în drepturi”, întrucât atribuţiile sale au fost serios amputate, pentru a face loc celor ale conducătorului statului. Dar acesta din urmă a vut flerul să înţeleagă că tânărul rege era iubit de popor, iar vremurile reclamau reînnoirea pactului dintre naţiune şi rege. Coroana fusese aşezată pe fruntea regelui întregitor Ferdinand şi a reginei Maria, deci nu putea lipsi în clipa reunirii teritoriilor pierdute. Cei mai mulţi români credeau în lucrarea izbăvitoare a lui Dumnezeu în istorie. Regele Mihai era chemat la datorie cu gândul la această oră astrală. Lipsise 10 ani din spaţiul public. Se întâmpla însă ca destinul personal să se intersecteze cu istoria în chip neaşteptat. În toamna lui 1940, Mihai devenea rege peste o ţară dezmembrată şi demoralizată. Cine şi-ar dori un asemenea destin? Nimeni nu întreabă un rege ce gândeşte ori cum vede el dezlegate chinuitoarele probleme ale unei ţări prăbuşite. Acestea sunt întrebări pentru politicienii de rând. Regele e dator să îşi facă datoria la fel ca un soldat, fără ezitări ori dubii. El are misiunea să servească ţara în orice condiţii (contra-exemplul tatălui său i-a fost bun sfetnic), să iubească poporul şi să vegheze ca acesta să nu-şi piardă nădejdea. Restul este treaba politicienilor. Ei îşi pot permite multe, inclusiv să ia ţara în arendă, să o abandoneze ori să o trădeze. Dar un rege are o marjă de libertate incomparabil mai restrânsă. Un preşedinte de republică poate face ce-l taie capul. Un rege adevărat, niciodată.

În noul război, numit şi sfânt, întrucât avea drept miză recuperarea teritoriilor pierdute, mareşalul Antonescu a deţinut în fapt pârghiile statului. Regele avea toate motivele să continue să fie nefericit. Un rege fără puteri reale rămâne totuşi rege şi nu-şi permite să abdice de la datorie. Legăturile lui temeinice cu istoria şi cu poporul sunt mai presus de împrejurările nefericite. Iar a fi în serviciul naţiunii nu este un fapt oarecare, asemenea peroraţiilor unor politicieni nevolnici, ci chiar datoria vieţii lui. Fără acest înţeles mistic al misiunii, regele nu e rege. El poate fi orice altceva, chiar şi şef de bandă.

Atunci când România a ajuns în pragul unei noi prăbuşiri, care putea fi fatală, în vara anului 1944, Regele Mihai a forţat mâna destinului, luând o decizie care continua să provoace pasiuni. Nu avea de unde să ştie că aceasta venea la pachet cu ocupaţia rusească. În consecinţă, destinul tragic al regelui mai bifa o etapă. Ruşii l-au înlocuit la scurtă vreme de pe tron, întrucât altfel nu-şi puteau împlini lucrarea de înfeudare a ţării. Înţelegeau prea bine că un rege nu poate fi şef de gubernie.

Exilul Regelui Mihai a fost completat de lucrarea perversă a oricărui cuceritor: damnatio memoriae. Vechii egipteni credeau că omul moare definitiv atunci când este uitat. Românii l-au uitat pe rege, în covârşitoarea lor majoritate. Ei uitau că regele nu abdică niciodată definitiv, întrucât legământul lui cu ţara ţine de ordinea divină a existenţei. Când regele abdică, el şi numai el decide dacă închide cercul. Poporul poate să îşi schimbe opţiunile, îşi poate permite luxul de a uita, regele niciodată. Înţelesul adânc al ideii de datorie şi cel tainic al memoriei au fost salvate de regele însuşi. După prăbuşirea comunismului, o parte a românilor şi-a amintit de Regele Mihai cel fără de ţară. Dar speranţele lor au fost zdrobite de manipulatorii de profesie, care au instigat poporul împotriva istoriei. Acest lucru a fost posibil întrucât în jumătate de veac de lucrare împotriva lor înşişi, românii pierduseră înţelesul profund al istoriei. Însă regele nu a abdicat nici acum. Izgonit din ţară şi hulit, regele a perseverat să creadă în misunea lui. Nu şi-a permis vreodată un cuvânt de ocară, întrucât între el şi neamul său nu a încetat să lucreze pactul de iubire. Iar atâta vreme cât iubirea lucrează, regele rămâne viu.

Regelui Mihai i-a fost interzis timp de 43 de ani să revină în ţară. În tot acest timp noi am sărăcit sufleteşte şi ne-am înrăit, am devenit cinici şi ireverenţioşi. La întoarcerea din exil, Regele Mihai ne-a reamintit despre pactul de iubire cu poporul. Menirea sa pedagogică a fost aceea de a ne îndruma şi de a ne pune în acord cu istoria şi cu noi înşine. Azi am sentimentul că atâta vreme cât regele a fost împreună cu noi, cugetul lui drept şi sufletul lui bun au lucrat asupra noastră. Însă de când el nu mai este, au sporit răutatea şi discordia, la pachet cu lipsa înţelesului temeinic al patriotismului şi al idealismului.

Trăim vremuri urâte, întrucât suntem orfani de iubire şi de speranţă. Ne lipsesc spiritele înalte, dăruite cu iubire dezinteresată, credinţă neţărmurită şi curajul de a lucra împotriva risipirii. Vor fi fiind unii care cred că ne pot ei mântui. Dar eu sunt convins că doar un rege poate să o facă. El, regele taumaturg. De aceea îmi permit luxul să fiu pesimist şi să spun: ce mult ne-ai lipsit, ce mult ne lipseşti, Măria Ta!

Mihai Dorin este istoric şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

De ce vulturii vor înhăţa bucată cu bucată din starul economiei comuniste de la Iaşi

Dan CONSTANTIN

De ce vulturii vor înhăţa bucată cu bucată din starul economiei comuniste de la Iaşi

Şi totuşi nimeni nu a plătit! A rămas în urmă un munte de datorii, mare parte în dreptul statului, ceea ce ne face să credem că până la urmă această obligaţie va fi pusă în spinarea tuturor cetăţenilor, deci pierderea va fi socializată.

Filmuletul zilei

opinii

Vodă Koba cel cumplit

Alexandru CĂLINESCU

Vodă Koba cel cumplit

Dacă naziştii de frunte au fost judecaţi şi condamnaţi, dacă şi astăzi un fost paznic de lagăr ajunge, la 90 de ani, în faţa tribunalului, nici un lider sovietic şi nici un călău kaghebist n-a fost în situaţia de a răspunde pentru faptele lui. Iată de ce, în lipsa unui proces al comunismului, o carte precum cea a lui Martin Amis este salutară.

Politehnica lui Kogălniceanu

Neculai SEGHEDIN

Politehnica lui Kogălniceanu

Cine a citit jurnalul american al lui Grigore T. Popa (volum editat de dr. Richard Constantinescu), poate întâlni, spre sfârşitul cărţii, coperta numărului 3 din anul 1936 al Însemnărilor ieşene, unde marele profesor anatomist era coleg de redacţie cu Mihail Sadoveanu şi George Topîrceanu. Pe acea copertă se poate vedea şi cuprinsul numărului cu pricina, în care este menţionat şi articolul O Politehnică la Iaşi, în 1850 de Ioan Andriescu-Cale. 

Ultima dorinţă a unui general

dr. Eugen TÂRCOVEANU

Ultima dorinţă a unui general

Unchiul Nelu, pe numele său Ion Gavriloiu, s-a născut la 8 octombrie 1921, în satul Trestieni, comuna Pârscov (unde s-a născut şi Vasile Voiculescu pe care l-a cunoscut), din judeţul Buzău. A fost fiul Anei şi al lui Constantin Gavriloiu, preot înzestrat cu mare har duhovnicesc, cu dragoste de oameni şi de adevăr.

pulspulspuls

Un război intestin este inevitabil la USR Iaşi. Iată argumentele!

Un război intestin este inevitabil la USR Iaşi. Iată argumentele!

Acuma, că a trecut ziua naţională, adică 24 de ore în care, trebuie să recunoaştem, tot românul trebuie să adopte poziţia sfinxului, ei bine, acuma, că a trecut, putem să relaxăm muşchii faciali şi să medităm puţin la problemele importante ale urbei noastre. 

Caricatura zilei

Cântecel de sezon

Editia PDF

Bancul zilei

- "Pentru o digestie buna beau bere. Daca nu am pofta de mâncare, beau vin alb. Daca am tensiunea scazuta, beau vin ros (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.