
Regele Philippe al Belgiei a fost prezent, sâmbătă seară, la meciul cu România de la Koln, câştigat de belgieni, scor 2-0, la Campionatul European, alături de trei dintre cei patru copii ai săi şi ai reginei Mathilde.
La Koln, regele de 60 de ani a fost însoţit de prinţul Gabriel (20 de ani), prinţul Emmanuel (18 ani) şi prinţesa Eléonore (16 ani). Prinţesa Elisabeth (22 de ani), ducesă de Brabant şi moştenitoare a tronului, nu a fost prezentă.
Regele i-a vizitat deja pe jucătorii lui Domenico Tedesco la 4 iunie, la baza de pregătire de la Tubize, înainte de plecarea la Euro-2024.
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ultima etapă a grupelor. România este lider în clasamentul grupei, dar toate cele patru echipe au câte trei puncte.
În ultima etapă, România întâlneşte Slovacia, iar Belgia va evolua cu Ucraina.
Clasamentul grupei E:
- România-3 p (3-2)
- Belgia-3 p (2-1)
- Slovacia-3 p (2-2)
- Ucraina 3 p (2-4)
Ultimele meciuri (26 iunie, ora19:00): Slovacia-România, Ucraina-Belgia
Publicitate și alte recomandări video