„Regina” prostituţiei de la Iaşi, ajunsă milionară în lire: 10 ani de puşcărie, definitiv. Mai rămâne să fie prinsă

sâmbătă, 30 martie 2024, 02:50
2 MIN
 „Regina” prostituţiei de la Iaşi, ajunsă milionară în lire: 10 ani de puşcărie, definitiv. Mai rămâne să fie prinsă

Milionară în lire sterline din exploatarea unor tinere naive, unei ieşence din Andrieşeni i-a fost redusă pedeapsa dată în primă instanţă. Până să se judece apelul, răspunderea penală pentru faptele comise în legătură cu una dintre victimele sale s-a prescris. Femeia va rămâne totuşi mai bine de un deceniu după gratii. Asta, însă, dacă va fi prinsă.

Originară din Andrieşeni, Adriana Puiu a făcut parte dintr-o reţea care racola tinere în vederea prostituţiei în Marea Britanie. De regulă, fetelor li se spunea că vor lucra legal în străinătate. Unora, li se spunea direct că se vor prostitua, dar urmau să-şi păstreze jumătate din bani. Din jumătatea lor de bani plăteau însă, la suprapreţ, cazarea, hrana, îmbrăcămintea sau şedinţele foto, fără a mai rămâne în final cu nimic. În cadrul reţelei, Adriana Puiu avea rolul de a le supraveghea pe fete, prostituându-se de altfel şi ea. Puiu discuta cu clienţii, stabilea programul fetelor, ţinea evidenţa sumelor încasate şi strângea banii.

Adriana Puiu a fost trimisă în judecată pentru rolul său în obligarea a patru fete să se prostitueze, fiind acuzată de proxenetism şi trafic de persoane. A fost însă arestată şi judecată în lipsă, ea aflându-se încă din octombrie 2021 pe lista persoanelor căutate de poliţie. În primă instanţă, magistraţii Tribunalului au condamnat-o la 11 ani şi 6 luni de închisoare.

Sentinţa nu a rămas definitivă, fiind contestată de Puiu în faţa Curţii de Apel. Aici, magistraţii au constatat că răspunderea pentru o parte dintre acuzaţiile aduse de procurori se prescrisese. În urma unei decizii a Curţii Constituţionale din 2022, termenele de prescripţie a răspunderii penale s-au înjumătăţit. Pentru Adrianei Puiu, acest fapt a însemnat că nu mai putea fi trasă la răspundere pentru exploatarea unei tinere de 18 ani. Racolată prin metoda „lover boy”, ea acceptase să meargă în Marea Britanie la muncă. Acolo aflase însă că va trebui să se prostitueze. Pentru a câştiga mai mulţi bani, fata vindea şi cocaină clienţilor, cumpărată cu 30 de lire gramul şi vândută cu 100 de lire. Timp de doi ani, cât s-a prostituat pentru Puiu şi ceilalţi membri ai reţelei, fata a câştigat aproximativ 300.000 de lire. Din aceşti bani, a dispus în total de 1.150 de lire, din care 450 de lire le-a trimis acasă, mamei sale. A reuşit să scape în 2016, când i s-a permis să se întoarcă temporar în ţară, pentru a-şi vedea familia.

Cei opt ani scurşi au făcut ca Puiu să scape de pedeapsa aplicată pentru faptele comise în legătură cu această tânără. După recalcularea pedepsei, magistraţii Curţii de Apel au condamnat-o la 10 ani şi două luni de detenţie. Sentinţa este definitivă. 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii