Regionalizare (I)
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 16.06.2021

Regionalizare (I)

GALERIE
George Turcanasu
  • George Turcanasu
- +

Istoria regionalizării sau, mai degrabă, istoria intenţiilor de regionalizare se etalează deja pe aproximtiv un sfert de secol. „Episodul pilot”, apariţia regiunilor de dezvoltare, s-a consumat în 1996. După constituirea acestor structuri teritoriale, regionalizarea a apărut aproape ritmic în discursul politicianist. La debutul fiecărui ciclu electoral, dacă exista un control politic puternic în Parlament, se lansa o nouă dezbatere despre schimbarea configuraţiilor administrative ale României, prin apariţia nivelului regional. 

Prolog

Din ianuarie 2016, Franţa metropolitană are 12 regiuni administrative continentale, la care se adaugă Corsica. Replierea a fost una radicală, având în vedere că numărul anterior de regiuni corespondente nivelului NUTS (Nomenclature of Units for Territorial Statistics) II era de 22. Am căutat motivaţia oficială a acestei intervenţii la nivelul gridului administrativ regional, dar nu am găsit mare lucru. Am identificat doar o singură explicaţie clar formulată: regiunile mici, centrate pe oraşe mai modeste dimensional (300-400 mii locuitori - n.r.), incapabile să acumuleze servicii metropolitane, nu sunt competitive la nivelul UE. Ca urmare, acestea au fost ataşate regiunilor centrate pe metropole mai bine situate în ierarhia europeană, precum Lyon, Lille, Bordeaux, Toulouse etc.

Astfel, vechile regiuni Languedoc-Roussillon (2,8 milioane de locuitori), Picardie (1,9), Poitou-Charentes (1,7), Bourgogne (1,6), Champagne-Ardenne (1,3), Auvergne (1,3), Franche-Comté (1,2), Limousin (0,8) etc. se regăsesc acum în configuraţia mai noilor regiuni ale căror nume au ieşit recent din provizorat. Pentru unele dintre aceste noi regiuni obţinute prin fuziune, precum: Midi-Pyrénées - Languedoc-Roussillon, Alsace-Champagne-Ardenne-Lorraine, Nord-Pas-de-Calais - Picardie sau Aquitaine - Limousin-Poitou-Charentes s-au inventat toponime noi, care reflectă (doar!) parţial realitatea istorică şi geografică: Occitanie, respectiv Grand Est, Hauts-de-France şi Nouvelle-Aquitaine. Pentru altele, precum Auvergne-Rhône-Alpes sau Bourgogne-Franche-Comté numele sunt compuse din toponimele regiunilor ce au funcţionat anterior anului 2016. Să fie oare un reflex al unor puternice identităţi regionale (devenite prin fuziunea administrativă, subregionale) sau al unei recompuneri teritorial administrative defectuoase. Greu de răspuns, având în vedere dinamica accelerată a teritoriilor şi centralităţilor lor, în condiţiile evoluţiei acestora în cadrul meta-teritorial al UE sau la nivel global.

Ar mai fi o motivaţie a acestei intervenţii administrative, mai degrabă implicită, prezentă în subtextul surselor pe care le-am lecturat: administraţia prea stufoasă a Franţei ar fi fost ineficientă. Problema e ca administraţia franceză e stufoasă, dar nu neapărat la nivelul regional, ci la cel local. Cele 36 552 de comune urbane şi rurale existente în 2016 (aproape jumătate din numărul LAU 2 - local administrative unit - al UE), ale căror geometrii sunt suprapuse (mai ales în mediul rural) vechilor parohii, sunt marea problemă a Franţei.

Această a doua regionalizare a Franţei a generat animozităţi regional-identitare (cineva care a fost recent la Nantes mi-a spus ca pe multe clădiri flutură steagul breton, deşi acest mare oraş francez e capitala Pays de la Loire, o regiune ce n-a fost atinsă de intervenţia administrativă recentă), dar şi numeroase critici din partea specialiştilor (amenajişti teritoriali, urbanişti, geografi). Nu doresc să fac din această regionalizare secundă a Franţei piesa de bază a unui articol, fie el şi întins pe mai multe „episoade”, despre regionalizare, aşa că mă voi limita la ceea ce am spus deja.

Scurt istoric al „regionalizării” în România

Istoria regionalizării sau, mai degrabă, istoria intenţiilor de regionalizare se etalează deja pe aproximtiv un sfert de secol. „Episodul pilot”, apariţia regiunilor de dezvoltare, s-a consumat în 1996. După constituirea acestor structuri teritoriale, regionalizarea a apărut aproape ritmic în discursul politicianist. La debutul fiecărui ciclu electoral, dacă exista un control politic puternic în Parlament, se lansa o nouă dezbatere despre schimbarea configuraţiilor administrative ale României, prin apariţia nivelului regional. Ca urmare, avem patru episoade de iniţiere sau resuscitare a unui proiect administrativ:  I (Năstase - PSD), II (Băsescu - Boc - PD), III (Dragnea - USL) şi ultimul, al IV-lea, cumva aritmic şi mai puţin coerent, fiind situat spre finalul unui ciclu electoral, e cel al Primului-Ministru tehnocrat Dacian Cioloş, ce a apărut într-o perioadă de avânt a masterplanurilor şi strategiilor de dezvoltare teritorială. Abaterea de la norma temporală e dată de faptul că fiind un guvern considerat non-politic, nu putea fi amendat electoral prin aducerea în discuţie a regionalizării.

În planul instituţiilor administrative, regionalizarea ar trebui să reprezinte în primul rând transferul de responsabilitate de la nivelul central către nivelul regional; dar pentru că există riscul complicării inutile a administraţiei prin introducerea acestui nou nivel teritorial, e chiar indicată şi trecerea unor atribuţii manifeste acum la nivel judeţean către nivelul regional. Ca urmare, lăsând orice urmă de ipocrizie la o parte, cu riscul de a alimenta temerile „judeţeniştilor”, putem afirma că unele municipii reşedinţă de judeţ vor avea de câştigat prin trasferul de competenţe administrative, altele vor pierde, mai ales că avem o îndelungată tradiţie a centrului unic de decizie, fie că-i vorba de Bucureşti, la nivel naţional, fie de reşedinţele de judeţ, la nivelul local. (Pe săptămâna viitoare)

George Ţurcănaşu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Pesedistul bun, pesedistul rău

Cătălin ONOFREI

Pesedistul bun, pesedistul rău

În viitor, se vor înmulţi cazurile în care înţeleptul Vasile se va contra cu ţăranul Marcel! 

Filmuletul zilei

opinii

Din ce în ce mai buni

Briscan ZARA

Din ce în ce mai buni

Ideea pensionării la 70 de ani mi se pare bună, însă doar ca idee, nu ca lege. Pentru că se ştie faptul că românii sunt extrem de buni la interpretarea oricărui text, fie el biblic, politic sau legislativ, şi vor fi în stare să scoată din asta ceva cu totul şi cu totul diferit decât ce s-a intenţionat, chiar pervers.

Glose la Eminescu

Nicolae TURTUREANU

Glose la Eminescu

* „E ochiul lui/ atotcuprinzător,/ scăldându-ne-n lumină/ preacurată.// Poeţi ce-au fost,/ poeţi ce au să vină,/ traşi pe a poeziei sale roată.”

Eminescu - în vremea lui şi a noastră

Mihai DORIN

Eminescu - în vremea lui şi a noastră

În vremea lui, Eminescu a fost de puţini înţeles, de unii iubit, de mulţi urât. Nimic nou sub soare. Să înţelegi un om care venea din adâncul timpului, de la „izvoarele veşnice” din care, vorba lui Iorga, se nutresc „naţiile şi secolele”, nu era la îndemână decât spiritelor alese. Iar acestea erau puţine, într-un timp anomic, în care regulile le făceau parvenţii, năimiţii, patrioţii de profesie, speculanţii „frazei”, adică ai vorbelor fără duh, învăţate pe de rost, pentru a camufla adevărul vieţii. Cronicarul acelui timp e perceput a fi Caragiale, întrucât râsu-plânsu are mai mare trecere decât tragicul eminescian. Cei doi se întâlnesc însă în pasiunea de a devoala adevărulşi a vitupera impostura.

pulspulspuls

Vizitele de dimineaţă ale lui Mihăiţă care i-au scos din minţi pe procurori

Vizitele de dimineaţă ale lui Mihăiţă care i-au scos din minţi pe procurori

Of, of, că grele vremuri am mai ajuns să trăim la Iaşi, stimaţi telespectatori, încât iote că nu trec două zile şi iar ne năpădesc informaţiile pe surse toate una şi una despre dosarele mai marilor zilei, fie Mihăiţă, fie dom’ Costel. 

Caricatura zilei

City manager

Editia PDF

Bancul zilei

De acum, la internarea în spital pacientii sunt obligati sa aiba: extinctor, trusa de prim ajutor si lanterna (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.