Unchiul lui Chirica scapă de amendă, după ce a distrus o banca în parc. Şefii Poliţiei Locale au refuzat să trimită înregistrăile video
“Unchiul Vasile” a semnat procesul verbal de contraventie fara sa faca alte mentiuni, da (...)
citeste totmarti, 05.07.2022
Regizorul Francis Ford Coppola şi mai mulţi actori din distribuţia filmelor din seria „Naşul/The Godfather'”, între care s-au numărat Al Pacino, Robert De Niro şi Diane Keaton, au participat la o reunire emoţionantă, sâmbătă, la New York, în ultima seară de proiecţii de la Festivalul Tribeca, pentru a marca împlinirea a 45 de ani de la debutul francizei, informează Reuters.
Francis Ford Coppola, Al Pacino, Robert De Niro, Diane Keaton, James Caan, Talia Shire şi Robert Duvall au urmărit proiecţiile primelor două filme din seria „Naşul/The Godfather” - „Naşul/The Godfather” (1972) şi „Naşul II/The Godfather: Part II” (1974) -, alături de un public numeros, alcătuit din 6.000 de persoane.
„Nu am mai văzut aceste filme de mulţi ani. Este o experienţă foarte emoţionantă să le văd. Am uitat mult din perioada realizării lor şi m-am gândit la poveste – o poveste prntru care a fost nevoie de familia şi lucrurile mele personale”, a spus Francis Ford Coppola. Cele două filme au câştigat nouă premii Oscar, iar povestea pe care o prezintă, a unui orfan din Sicilia care a emigrat în Statele Unite ale Americii la începutul secolului al XX-lea şi a format clanul mafiot Corleone, a devenit clasică în cinematografie.
Însă, Francis Ford Coppola a povestit că studioul Paramount a intenţionat să plaseze acţiunea filmului în anii î70 şi să facă ceva „ieftin şi rapid”. Regizorul a fost cât pe ce să fie concediat de câteva ori şi a întâmpinat rezistenţă în distribuirea actorilor Al Pacino în rolul Michael Corleone şi Marlon Brando în rolul principal. Marlon Brando, care a decedat în 2004, a apărut în câteva filme care s-au dovedit eşecuri în box-office, după o carieră plină de succes în anii î50, şi era cunoscut pentru caracterul său dificil.
„Directorii de studio mi-au spus că prezenţa lui Marlon Brando în distribuţie va face filmul mai puţin comercial decât dacă aş avea un actor complet necunoscut”, a spus Francis Ford Coppola. Ulterior, studioul a fost de acord, cu condiţia ca „Marlon să participe la un casting, fără să fie plătit, şi să fie de acord să plătească un million de dolari în cazul în care va face probleme în timpul producţiei”.
Marlon Brando a creat vocea, obrajii şi părul lui Corleone în proba pentru casting. Însă, după trei săptămâni de filmare, regizorul a întâmpinat alte probleme. „Studioul l-a urât pe Brando. Considerau că pronunţă nedesluşit şi urau filmul… Era foarte întunecat”, a spus Francis Ford Coppola. Ulterior, Marlon Brando a câştigat un premiu Oscar pentru interpretarea din acel film. Al Pacino a fost nevoit să participe la casting „de nenumărate ori” pentru rolul Michael Corleone. Conducerea studioului a considerat că era prea scund şi i-ar fi preferat pe Robert Redford sau Ryan O'Neal. Totuşi, regizorul a insistat pentru distribuirea lu Al Pacino. „De fiecare dată când citeam scenariul vedeam faţa lui Al Pacino, mai ales în scenele din Sicilia”, a spus el. Al Pacino a spus, la rândul lui, că iniţial şi-a dorit rolul Sonny şi că s-a gândit că Francis Ford Coppola era „cu adevărat nebun” să îi ceară să îl interpreteze pe Michael.
Talia Shire (Connie) a sugerat dezvăluirea că soţia lui Corleone, Kay (Keaton), a renunţat la sarcină din cauză că era îngrozită de activităţile soţului ei. De asemenea, pisica din braţele lui Marlon Brando în scena de deschidere a filmului „Naşul/The Godfather”, care se află în contrast cu prezenţa lui intimidantă, a fost o decizie de ultim moment. „I-am pus pisica în braţe. Era pisica studioului. A fost o singură dublă”, a povestit regizorul.
Primul film din această serie i-a avut pe Marlon Brando şi Al Pacino în rolurile principale, iar pentru a doua peliculă Robert De Niro i s-a alăturat lui Pacino. Cel de-al treilea film din seria „Naşul/The Godfather: Part III”, regizat tot de Coppola, a fost lansat în 1990, cu Al Pacino, Diane Keaton, Andy Garcia şi Bridget Fonda în distribuţie. Cele trei filme din seria „Naşul” au generat încasări la nivel mondial de aproximativ 250 de milioane de dolari.
Cuvinte cheie: + Nașul, franciză, distribuție, reuniune
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Liderul cecen Kadîrov înscenează capitularea lui Zelenski într-un videoclip parodic
Cum a fost văzută conferinţa de presă a preşedintelui Iohannis de către deputatul USR Oana Ţoiu
Djokovic s-a calificat în semifinale la Wimbledon. Meciul a durat 3,5 ore
Ionuţ Stroe (PNL): Mai devrem sau mai târziu, trebuie să eliminăm pensiile speciale
Trebuie impozitaţi profesorii care dau meditaţii? Ce spune preşedintele Klaus Iohannis?
Euro s-a prăbușit la un minim istoric față de dolar. Cum este în comparație cu francul elvețian
Noua subvariantă a coronavirusului vine din India și este de 5 ori mai infecțioasă
VIDEO Rechin alungat cu mopul. Panica a cuprins turiștii ce se relaxau pe o plajă din Turcia
Vânător de trofee, care a ucis lei și elefanți, găsit împușcat lângă mașina sa
VIDEO Tatjana Maria, mamă a doi copii, prima semifinalistă de la Wimbledon 2022
Un pasager care venea din Norvegia a murit în microbuz, la Moțca
COVID revine la Iași. Numărul pacienților, triplat într-o săptămână
CE Înot Juniori: David Popovici, în finala de la 200 m liber
Statul împarte inegal: David Popovici - 100.000 € pentru aur mondial. Un aur olimpic - 70.000 €
VIDEO Accident terifiant: Un elicopter se prăbușește pe nava USS Green Bay. Trei morți
VIDEO Noua rachetă cu microunde de mare putere a SUA. Stinge „lumina” în aparatele inamice
VIDEO ”Cadavru” transportat pe capota mașinii în Timișoara. Secretul trupului
Incendiu puternic de vegetație, pus intenționat dintr-un motiv penibil!
De ce începe un nou val de Covid-19, deşi mulţi sunt vaccinaţi sau trecuţi prin boală
Tras în țeapă în propria poartă. Bărbat străpuns de o țepușă sărind gardul
Incendiu la Războieni. Un bărbat rănit în timp ce își salva animalele
FOTO Iată de ce Clujul este mult înaintea Iașului. Ce face Boc în loc de plantat panseluțe
Sincope în furnizarea cu apă în județul Iași. Seceta își arată colții
Bătălie dură între doi grei ai industriei europene pentru banii Armatei Române
Stoltenberg: NATO a lansat procesul de ratificare pentru aderarea Suediei şi Finlandei
O căţeluşă fără stăpân, călcată intenţionat cu maşina, a fost salvată de poliţişti
Cum va fi vremea în următoarele 4 săptămâni. Un nou val de căldură din 18 iulie
Pompierii români intervin azi pentru lichidarea unui incendiu de vegetaţie izbucnit la nord de Atena
Doi nou-născuţi în stare gravă, preluaţi de la Iaşi şi duşi la Pisa de o aeronavă C-27 J Spartan
Puteți primi 600 de euro pentru un zbor anulat, anunță ANPC. Care sunt pașii
Prima veste buna pe care o vei primi in cadrul unui curs de public speaking! (P)
Profesoară hărțuită 10 ani pentru că a avertizat despre mafia de la olimpiadele şcolare
Vrei să devii pompier? Zeci de locuri scoase la concurs în Iaşi
Mexic: Şapte membri ai aceleiaşi familii asasinaţi în estul ţării
Cui i-e frică de recensământ? Iaşul, sub media pe ţară. Când vei fi vizitat acasă
Meseria cu salariu de 3.000 euro pentru care nu e nevoie de Bac sau experienţă
O furtună geomagnetică va lovi miercuri Pământul. Ce fenomene periculoase se pot întâmpla
Apă potabilă, cu program la Pietrărie şi Păun. Urmează Iaşul?
Domnul Goe. Chirica, eternul repetent al fondurilor europene (P)
Corpurile de iluminat din lemn și modul în care acestea transformă designul interior al casei (P)
Trupul sucevencei ucise de rechin, găsit la două zile după ce fusese dată dispărută de la hotel
Cătălin ONOFREIDe ţinut minte |
Briscan ZARACine mai vrea să fie liber |
Cristina DANILOVCurcubeul deasupra unei lumi intolerante |
Nichita DANILOVUzul raţiunii |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.