anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
TVR Iasi Telejurnal
anunturi

vineri, 24.03.2023

Regruparea

GALERIE
Alexandru-Calinescu
  • Alexandru-Calinescu
- +

Iată că slugile lui Dragnea s-au lepădat de stăpânul lor şi încearcă să facă uitate mârşăviile pe care ei le-au comis şi minciunile pe care ei le-au răspândit. Încearcă să ne facă să uităm că au fost nişte slugi. Ei bine, eu sper că votul din 26 mai este şi un vot împotriva uitării.

Scena se încadra perfect în categoria "pupat piaţa Endependenţi": noul preşedinte al Camerei deputaţilor era înconjurat de colegii de partid care îi strângeau mâna, îl îmbrăţişau cu putere, îi aplicau săruturi tandre pe amândoi obrajii, se fotografiau cu el, totul într-o exuberanţă care a durat minute bune, până când toţi deputaţii pesedişti (plus câţiva simpatizanţi de la alte partide) au îndeplinit ritualul, marcând jurământul de credinţă faţă de noul om forte. Faptul că PSD l-a desemnat pe Marcel Ciolacu mi se pare în cel mai înalt grad simptomatic: acest partid nu ne poate propune decât personaje mediocre, rudimentare, dubioase, cu "studii" făcute pe sponci, la universităţi improvizate, inşi incapabili să treacă dincolo de limbajul de lemn. Uitaţi-vă pe cine trimite PSD în Parlamentul European: pe Rovana Plumb, cu dreptate asemuită Anei Pauker, pe un traseist ce pare căzut de pe altă planetă, Tudor Cihodaru, (ce ruşine pentru Iaşi!), pe o marionetă de la Antena 3, Carmen Avram, cunoscută pentru ieşirile ei isterice, pe un popă răspopit, Chris Terheş, specialist în delaţiuni şi recomandat de Aurelian Pavelescu, megalomanul care a reuşit performanţa să transforme agonia unui partid istoric într-o farsă. Şi să nu o uităm pe Maria Grapini, patrioata care stâlceşte limba română şi care a fost prinsă încercând să fure voturi chiar la Parlamentul European! Astea sunt, prin urmare, "vârfurile", persoanele menite a ne reprezenta la cel mai înalt nivel. Ar fi putut partidul să găsească altceva, are o "rezervă de cadre" ofertantă? Nici vorbă. Toată nomenklatura pesedistă e alcătuită pe acelaşi calapod, baronii locali sunt fie săraci cu duhul, fie ticăloşi, fie şi una, şi alta. PSD e un partid al nulităţilor agresive şi e un partid nereformabil.

Dar secvenţa de după alegerea lui Ciolacu arată capacitatea de regrupare a partidului. Năuc după rezultatul europarlamentarelor şi după arestarea lui Dragnea, partidul şi-a revenit, cel puţin aparent, imediat. Ciolacu a produs o mică perlă în prima lui intervenţie publică în noua calitate, spunând că partidul lui Macron a avut în Franţa acelaşi scor ca PSD în România şi că totuşi nimeni n-a cerut demisia lui Macron. Interesant: eu ştiam că Dăncilă e prim-ministru, nu preşedintele României. La Paris s-ar fi putut eventual cere demisia premierului Edouard Philippe, iar Macron nu doar nu avea nici un motiv, dar el e, cu siguranţă, încântat de rezultatele alegerilor, întrucât dreapta tradiţională s-a prăbuşit, iar el o va avea adversară pe Marine Le Pen, care nu va ajunge niciodată la palatul Elysée. PSD se cramponează de putere şi va face orice ca să o păstreze. Aşa cum au procedat toate partidele comuniste în situaţii similare, vina a fost aruncată în spatele fostului lider: doar Stalin a fost găsit vinovat, de complicii săi de la putere, pentru crimele comise, lui Gheorghiu-Dej i s-au reproşat "abuzurile" ş.a.m.d. Marian Oprişan, al cărui tupeu este siderant, a declarat că partidul n-are nicio vină, că toate relele se datorează lui "P.S.Dragnea"! Uluitor! Un articol (însoţit de înregistrări video) publicat de Alex. Livadaru pe site-ul Republica ne reaminteşte ce declaraţii publice au făcut, în ultimul an, Viorica Dăncilă, Paul Stănescu, Gabriela Firea (în chip de Ana Ipătescu la mitingul pesedist din 9 iunie 2018). Toţi aceştia vorbeau ca Dragnea, minţeau ca Dragnea, calomniau ca Dragnea, ba chiar plusau şi mai puneau şi de la ei. Iar acum complicii pozează în victime!

Da, regrupare, regruparea slugilor. E un cuvânt pe care Dragnea l-a folosit insistent pentru a lovi în duşmanii politici şi în toţi cei care îl contestau: "slugile lui Iohannis", "slugile celor de la Bruxelles", "slugile lui Soros" etc. Iată că slugile lui Dragnea s-au lepădat de stăpânul lor şi încearcă să facă uitate mârşăviile pe care ei le-au comis şi minciunile pe care ei le-au răspândit. Încearcă să ne facă să uităm că au fost nişte slugi. Ei bine, eu sper că votul din 26 mai este şi un vot împotriva uitării.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, critic literar şi scriitor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Duşmanii democraţiei

Alexandru CĂLINESCU

Duşmanii democraţiei

„China e altceva”? Nu: e un regim comunist dur, o ţară a partidului unic şi în care mişcările fiecărui cetăţean sunt strict supravegheate. O victorie a „modelului” chinez ne-ar readuce în punctul din care am sperat că ne-am desprins.

opinii

Sateliţi

Neculai SEGHEDIN

Sateliţi

Cuvântul satelit a intrat, de multă vreme, în limbajul şi în cultura de masă. Se vorbeşte de oraşe satelit, personaje satelit, partide satelit etc., oricum, entităţi care au o libertate limitată, fiind legate puternic de o autoritate supremă. În prezent există câteva mii de sateliţi, nu toţi activi şi foarte puţini vizibili.

Jonathan Coe, un prieten al Iaşului (III)

Codrin Liviu CUȚITARU

Jonathan Coe, un prieten al Iaşului (III)

The Closed Circle e romanul dezamăgirilor maturizării, urmărind, cu asiduitatea victorienilor Charles Dickens şi George Eliot (daca ar fi să fac două filiaţii culturale, tot în spaţiul anglofon), modul în care marile speranţe se transformă, ultimativ, în marile depresii. Dincolo de destinele protagoniştilor, The Closed Circle (...) studiază şi destinul comunitar.

Bucureştiul şi non-strategiile de dezvoltare regională

George ŢURCĂNAŞU

Bucureştiul şi non-strategiile de dezvoltare regională

Înaintea acestei serii de texte scurte pe care v-o propun astăzi, doresc să fac o precizare. Când critic Bucureştiul, nici pe departe nu îmi îndrept privirea către bucureştenii oneşti, ci doar către autorităţile centrale, ce asigură guvernanţa naţională. Dacă ar fi fost bună, nu aş fi avut decât cuvinte de laudă. Dar e rea, iar impactul negativ al politicilor regionale duc la descompunerea din ce în ce mai accelerată a teritorialităţii noastre regionale. 

pulspulspuls

Academicienii second-hand. Figuri mai vechi ale politichiei ieşene de acum 20 de ani, la interval

Academicienii second-hand. Figuri mai vechi ale politichiei ieşene de acum 20 de ani, la interval

Pe astăzi, stimaţi telespectatori, dacă tot pare în sfârşit că vine primăvara, haideţi să vă spunem câteva şi despre unii seniori din târg care au multe primăveri, multe din ele prin politichie sau, oricum, pe banii noştri. 

Caricatura zilei

Xi Jinping si Putin

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Credeti ca blocurile ridicate dupa anii 2000 in Iasi si in tara sunt sigure in cazul unui cutremur major?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.