Acum două zile s-au încheiat penultimele acte ale Cupei României care au furnizat o finală destul de greu de anticipat: FC Voluntari vs Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. Ce-i drept ambele teamuri „outsiders” au niscai antecedente: FC Voluntari a câştigat o Cupă în 2017, sub comanda lui Claudiu Niculescu, dar nu ne-a reprezentat ţărişoara în Europa League fiindcă nu şi-a depus dosar de licenţiere europeană, iar Sepsi a fost în 2020 finalistă pierzând greu ultima partidă în faţa FCSB. Nu afişul pretinsei mari finale este surprinzător: de exemplu în anul 1973, într-o perioadă mult mai conformistă a fotbalului, finala se juca între Chimia Râmnicu Vâlcea din eşalonul secund şi Constructorul Galaţi din cel terţ şi a fost adjudecată după 310 de minute de joc repartizate pe două meciuri de formaţia vâlceană care ne-a şi reprezentat în fosta Cupă a Cupelor. Şi nu s-a făcut chiar de râsul curcilor 2-2, 0-2 cu Glentoran Belfast. Sepsi OSK, prezentă anul trecut în Conference League urmare a calificării în play-off-ul Ligii I, a ieşit din primul tur ca şi toate celelalte reprezentante ale României, CSU Craiova şi FCSB, dar parcă ceva mai onorabil decât mult mai titratele sale colege de suferinţă.

Dar nu problema Cupei e primodială. Câştigarea unui trofeu este un obiectiv remarcabil prin faptul însuşi, iar reprezentarea europeană este ceea ce urmează. Cei care se lamentează de modul cum defilăm cu Sepsi sau Voluntari prin Europa trebuie să-şi amintească pasul de defilare al Craiovei sau FCSB cu echipe ca Laci sau Şahtior Karagandî. Problema gravă este alta, sesizată de toată mass-media românească, şi anume posibilitatea ca o echipă să ajungă în Europa din play-out prin două baraje consecutive. Nici asta nu-i noutate, fiindcă Poli Iaşi a reuşit să intre în Europa League din grupa codaşă a clasamentului, dar motivul este cu totul diferit, insolvenţa unor echipe clasate mai sus care ar fi avut, sportiv vorbind, drepturi mai mari de a ajunge acolo. De asemenea, nimeni n-ar fi avut ce obiecta dacă o echipă din Liga a II-a ar juca în Conference, ca urmare a cuceririi Cupei României.

Problema spinoasă este acel baraj dintre primele clasate în play-out care conferă dreptul unei echipe din „grupa retrogradării” să intre în hora europeană după încă un baraj. Exemplul vânturat de presa bucureşteană este foarte elocvent: să presupunem că Sepsi câştigă Cupa, iar Rapid sau Botoşani trece de Craiova sau Voluntari şi accede în Europa League. Aceasta înseamnă că două echipe situate pe locul VII, VIII sau IX în clasamentul cumulat ne va reprezenta înaintea a trei echipe clasate mai sus.

Toate acestea din cauza unei reguli fistichii introduse de administraţia Burleanu din cadrul FRF, pentru dinamizarea play-out-ului. Dacă n-ar fi existat această regulă, din zece echipe componente a ditamai grupa play-out, doar două, trei sau patru, mai aveau interes să joace cele nouă partide inutile. Este aproape de înţeles rolul acestui baraj de a cataliza zona codaşă a Ligii I, dar este neproductiv din punct de vedere al reprezentării europene, dacă nu mai pomenim că este profund imoral şi anticompetiţional. Marius Croitoru, antrenorul de la FC Botoşani, echipă direct interesată de intrarea în Europa pe uşa din dos, critică în „Gazeta Sportului” această idee creaţă. Nu se puteau găsi alte motive de trezire a play-out-ului? Problema este că, într-adevăr, nu se puteau găsi. Lăsarea play-out-ului aşa ca la mama lui, astfel încât locul IV să merite mai mult decât locul VIII, sau revenirea la sezonul compact, fără „plaiuri” şi deci la neuitatele campionate cu 34 de etape în care totul se decidea cam de prin runda cu numărul 25.

Sistemul actual este importat din Belgia, numai că acolo, echipele clasate pe ultimele două locuri în sezonul regulat sunt retrogradate direct, iar în play-out se joacă numai locurile de baraj. Poate fi şi asta o soluţie. În cazul particular al sezonului actual, da, pentru că echipele care acumulează puncte negative (o premieră în România) gen Academica şi Gaz Metan viciază involuntar campionatul. Sunt multe probleme de rezolvat în campionatul nostru, inclusiv evitarea acestor enormităţi prin condiţiile de licenţiere, dar deocamdată, semifinalele Cupei României au arătat cât de absurdă este ideea cu barajele din play-out.