Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Mii de mașini vor rămâne azi la intrarea în Iași, la ERA. Unde vor fi parcate autocarele

GALERIE
papa scena
  • papa scena
- +

Iaşul se anunţă a fi un punct central al catolicismului în acest weekend, în aşteptarea vizitei Sfântului Părinte Papa Francisc. Circa 70.000 de persoane au fost înscrise oficial pe liste pentru a participa în zonele amenajate de către organizatori pe traseul pe care va veni Suveranul Pontif cu papamobilul, dar peste 150.000 de creştini, catolici şi ortodocşi, sunt aşteptaţi în această perioadă în tot oraşul. De aceea organizatorii au pregătit o serie de pachete de informaţii esenţiale pentru ca pelerinii să nu aibă nicio problemă în drumul lor la Iaşi, pentru că există mai multe riscuri în cazul adunărilor publice de asemenea amploare. Pelerinii trebuie să vină pregătiţi să se protejeze de soare şi de temperaturile ridicate, să consume în permanenţă lichide, să evite deshidratarea, şi să respecte instrucţiunile primite pe bilete cu privire la porţile de acces şi la zonele în care au fost rezervaţi.

Unul dintre primele lucruri care trebuie să se asigure că le au atunci când ajung la Iaşi pelerinii îl reprezintă permisele de acces pe care le-au primit fie din parohii, fie în urma înscrierii online. Pe baza acestora vor putea intra în perimetrul securizat pentru întâlnirea cu Suveranul Pontif. Acestea sunt nominale şi, prin urmare, netransferabile şi indică o anumită zonă în care pelerinii au acces, ceea ce înseamnă că nu pot fi folosite pentru altă regiune. Pe lângă permis, accesul se va face pe baza cărţii de identitate.

Pelerinii vor sosi la Iaşi cu trenul, cu autocarele, microbuzele şi cu maşinile personale. Fiecare comunitate/parohie va avea un responsabil general de grup, dar şi câte un responsabil pentru fiecare autocar/microbuz/tren.

Pentru a veni în sprijinul pelerinilor, sunt puse la dispoziţia lor două trenuri:

- primul, pe ruta Adjud (plecarea la ora 08.00) - Bacău - Roman - Iaşi (ora 12.13) şi retur (de la ora 21.05)

- al doilea, pe relaţia Roman (10.45) - Paşcani - Iaşi (13.31) şi retur (de la ora 20.22).

De la gara din Iaşi, pelerinii se vor deplasa pe jos până la porţile de intrare în zona specificată pe bilet.

Episcopia Romano-Catolică din Iaşi anticipează că la Iaşi vor veni aproximativ 4.000 de autovehicule mici, majoritatea dinspre Roman sau Bacău. Acestea vor fi parcate în zona centrului comercial Carrefour ERA, iar maşinile vor fi direcţionate spre locul de parcare pe trasee separate. Venind dinspre Roman, la sensul giratoriu de după Metro se virează pe prima stradă la dreapta, se continuă pe centura Iaşului, în direcţia Uricani şi se va ajunge în preajma Centrului comercial Carrefour ERA. Pe traseu vor fi indicatoare şi voluntari care vor direcţiona şoferii spre parcarea special amenajată lângă Carrefour ERA. De aici, pelerinii vor fi transportaţi cu mijloacele de transport în comun ale municipalităţii până la Palatul Culturii.

Parcarea autocarelor şi microbuzelor se va face în locul unde vor fi debarcaţi pelerinii, aceştia întorcându-se apoi pentru îmbarcare pentru a se întoarce acasă tot în acelaşi loc, după cum urmează:

- din Republica Moldova, 15 autocare vor debarca pe Bulevardul Socola (intersecţia Bd. Nicolae Iorga - Podu Roş), venind pe traseul: 1. ALBIŢA: Calea Chişinăului - Bd. Primăverii - Bd. Socola; 2. SCULENI: Bd. C.A. Rosetti - Bd. Tudor Vladimirescu - Bd. Primăverii - Bd. Socola; 3. STÎNCA COSTEŞTI: Bd. C.A. Rosetti - Bd. Tudor Vladimirescu - Bd. Primăverii - Bd. Socola.

- din Decanatul de Vrancea, 14 autocare, vor debarca pe Bd. Socola (intersecţia Bd. N. Iorga - Podu Roş), venind pe traseul: Canta - Silvestru - Bd. N. Iorga - Bd. Socola

- din Decanatul de Bacău, 85 de autocare şi 15 microbuze, vor debarca la ora 10.00, pe Splai Bahlui Mal stâng (Parcul Drapelului - Staţia Lukoil), venind pe traseul: Str. Canta - Silvestru - Podu de Piatră - Splai Bahlui Mal drept - Pod Cantemir - Podu Roş

- din Decanatul de Iaşi, 37 de autocare şi 12 microbuze, vor debarca la ora 12.00, pe Splai Bahlui Mal drept (Podu de Piatră - Podu Roş), venind pe traseul: Str. Canta - Silvestru - Podu de Piatră - Splai Bahlui Mal drept - Pod Cantemir - Podu Roş

- din Decanatul de Moineşti, 9 autocare şi 31 de microbuze, vor debarca la ora 13.30, pe Splai Bahlui Mal drept (Podu de Piatră - Podu Roş), venind pe traseul: Str. Canta - Silvestru - Podu de Piatră - Splai Bahlui Mal drept - Pod Cantemir - Podu Roş

- din Decanatul de Traian, 21 de autocare şi 12 microbuze, vor debarca la ora 13.30, pe Splai Bahlui Mal drept (Podu de Piatră - Podu Roş), venind pe traseul: Str. Canta - Silvestru - Podu de Piatră - Splai Bahlui Mal drept - Pod Cantemir - Podu Roş

- din Decanatul de Valea Siretului, 52 de autocare, vor debarca la ora 10.00, pe Bd. Mangeron (Facultatea de Mecanică - Facultatea de Construcţii), venind pe traseul: Păcurari - Bd. Independenţei - Tg. Cucu - str. Elena Doamna - Bucşinescu - Bd. Tudor Vladimirescu

- din Decanatul de Piatra, 57 de autocare şi 12 microbuze, vor debarca la ora 12.00, pe Splai Bahlui Mal Drept (Podu Roş - Primăverii), venind pe traseul: Str. Canta - Silvestru - Podu de Piatră - Splai Bahlui Mal Drept - Podu Roş - Sens Giratoriu - Splai Bahlui Mal Drept

- din Decanatul de Roman, 75 de autocare şi 30 de microbuze, vor debarca la ora 10.00, pe Splai Bahlui Mal drept - Pod Tudor Vladimirescu - Pod Metalurgie, venind pe traseul: Păcurari - Bd. Independenţei - Tg. Cucu - Str. Elena Doamna - Bucşinescu - Bd. Tudor Vladimirescu

- din Decanatul de Bucovina, 35 de autocare, vor debarca la ora 12.00, pe Bd. Mangeron - Bd. Tudor Vladimirescu - Facultatea de Mecanică, venind pe traseul: Păcurari - Bd. Independenţei - Tg. Cucu - Str. Elena Doamna - Bucşinescu - Bd. Tudor Vladimirescu

- din Decanatul de Trotuş, 25 autocare şi 8 microbuze, vor debarca la ora 11.00, la Hotel Europa: Staţionare Bd. C.A. Rosetti, venind pe traseul: Păcurari - Bd. Independenţei - Tg. Cucu - Str. Elena Doamna - Bucşinescu - Bd. Tudor Vladimirescu

Accesul în zone se face de la 11.00 la 16.00

Una dintre regulile principale pe care o impun organizatorii este ca pelerinii să fie prezenţi la întâlnirea cu Suveranul Pontif într-o ţinută decentă, dat fiind faptul că este considerat a fi un eveniment solemn. În ceea ce priveşte accesul în perimetrul securizat, cel din faţa Palatului Culturii va fi împărţit în şapte zone unde vor intra cei circa 70.000 de credincioşi care s-au înscris în aceste zile în parohie. O a opta zonă va fi cea din perimetrul catedralei catolice, cu un regim special, pentru bolnavi şi persoane în vârstă. Aici se va ajunge de pe strada Colonel Langa, cu permisele speciale primite anterior.

Aşezarea în perimetrul securizat al întâlnirii cu papa Francisc se va realiza în felul următor: în Zona 1 va fi Decanatul de Vrancea, în Zonele 2 şi 3 vor fi tinerii, în Zona 6 vor fi Decanatele de Iaşi şi Valea Siretului, în Zona 5 vor fi celelalte decanate, în Zona 7 vor fi cei înscrişi online. Unii preoţi vor fi cu comunităţile lor, iar o parte cu invitaţii. Persoanele consacrate, seminariştii, persoane din sistemul de învăţământ şi medical, vor fi în Zona 4.

Accesul în aceste zone se face începând cu ora 11.00, iar toţi cei care vor intra în aceste zone vor trece printr-un control de securitate specific. La ora 16.00 se vor închide porţile de acces în perimetrul securizat. Credincioşii trebuie să aibă în vedere că va fi nevoie de mai mult timp pentru a ajunge în zona întâlnirii cu papa, deoarece se va circula mult mai greu până la Iaşi, dar şi în oraş.

Pentru buna orientare a pelerinilor, vor fi amplasate 20 de puncte de informare şi 100 de panouri şi indicatoare. În perioada 6-11 mai, au fost întâlniri cu cei peste 400 de voluntari pentru vizita Papei, în Bacău, Paşcani, Pustiana, Roman, Iaşi şi Suceava.

În tot oraşul vor fi amplasate 4.000 de steaguri care vor simboliza tricolorul românesc şi stemele Municipiului Iaşi, a Diecezei Romano-Catolice de Iaşi, respectiv a statului Cetatea Vaticanului, acestea urmând a fi amplasate pe traseul de acces dinspre aeroport către zona centrală.

În zona centrală a oraşului vor fi 300 de toalete ecologice, la care se vor adăuga şi toalete pentru persoane cu dizabilităţi.

Vor fi oferite 120.000 de sticle de apă, fiind pregătite 15.000 de pelerine de ploaie.

Toată reţeaua spitalicească locală va fi pregătită pentru orice urgenţă medicală, urmând să funcţioneze în regim de gardă.

Lista cu obiectele interzise şi cele permise pentru accesul în perimetrul securizat

Obiecte interzise

- bagaje voluminoase;

- arme, obiecte ascuţite sau contondente (ex. cuţite, cuie, ţevi metalice);

- obiecte care pot fi folosite pentru acţiuni violente sau pentru tulburarea ordinii publice (pietre, bile, recipiente cu vopsea, aparatură sau instrumente care pot deranja fonic, ex. vuvuzele) etc.;

- obiecte pirotehnice: petarde, brichete, artificii etc.;

- arme de jucărie, imitaţii ale armelor de foc, care pot fi confundate cu arme adevărate;

- băuturi alcoolice, droguri etc.;

- dispozitive cu lichid sub presiune (spray);

- dispozitive cu şocuri electrice;

- substanţe cu efect iritant lacrimogen, paralizant sau incendiar.

Obiecte permise:

- scaun pliabil de mici dimensiuni;

- ceaiuri, sucuri, alimente neperisabile;

- umbrele de dimensiuni reduse (cu tijă telescopică, nu tip “baston”);

- steaguri (cu suport din plastic, nu din lemn sau metal), pancarte ce reprezintă comunitatea de provenienţă;

- radiouri de mici dimensiuni pentru ascultarea traducerii;

- aparate foto;

- ham pentru copii (ham port-baby);

- căruţ transport nou-născut, pe cât posibil pliabil (să nu ocupe un spaţiu mai mare de 0,5m2);

- dispozitive pentru persoane cu handicap locomotor (împinse, autopropulsate), de dimensiuni rezonabile (să nu ocupe un spaţiu mai mare de 0,5m2).

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri