Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Reguli dure și pedepse medievale pentru fanii care vor merge în Qatar la Cupa Mondială

GALERIE
reguli, fani, qatar
  • reguli, fani, qatar
- +

Suporterii care își vor dori să își însoțească echipele preferate la Cupa Mondială din Qatar, care va avea loc între 20 noiembrie şi 18 decembrie, trebuie să respecte regulile stricte din țara organizatoare a mondialului.

Consumul de alcool, înjurăturile, relațiile sexuale și chiar fotografiile ar putea duce la condamnarea la închisoare a suporterilor datorită legilor „vagi” și „confuze” din statul musulman, relatează The Sun.  

Qatarul încă aplică pedeapsa capitală, iar pedepsele medievale legale includ biciuirea și lapidarea, cu toate că cea din urmă nu a fost niciodată utilizată. 

Circa 1,2 milioane de persoane sunt așteptate să călătorească în Qatar înainte de începerea mondialului. 

Radha Stirling, fondatorul și directorul grupului de asistență juridică din Dubai, a lansat o aplicație pentru a ajuta fanii Cupei Mondiale care se confruntă cu probleme.

„Qatarul nu a experimentat turismul de masă înainte de acest an și este foarte probabil ca vizitatorii să aibă probleme”, a afirmat Stirling. 

„Aplicarea arbitrară a legii creează confuzie și risc pentru vizitatori. Ca și în Dubai, oamenii sunt adesea înștiințați atunci când o plângere este depusă la poliție de către un localnic din Qatar, care a fost „ jignit” de un vizitator. Atunci, poliția este obligată să acționeze”, a declarat Stirling. 

Vizitatorii ar putea fi acuzați de faptul că au consumat alcool în public, acesta fiind interzis. Persoanele care încalcă această regulă riscă șase luni de închisoare sau amendă. 

Între timp, fanii care fotografiază fără permisiune, înjură sau se cearta ar putea fi condamnați la închisoare. 

În Qatar, relațiile dintre persoanele de același sex sunt pasibile de până la șapte ani de închisoare. 

Contactul sexual în afara căsătoriei este ilegal


Potrivit articolului 296, „a instiga sau a seduce un bărbat în orice mod pentru a comite sodomie sau desfrâu” și „a seduce un bărbat sau o femeie în orice mod pentru a comite acțiuni ilegale sau imorale” reprezintă infracțiuni. 

„Sexul în afara căsătoriei este ilegal în Qatar, astfel încât cuplurile care rezervă camere de hotel împreună încalcă deja legea”, a afirmat Stirling. 

„Homosexualitatea este ilegală, iar cei care împart o cameră de hotel ar putea fi la fel de expuși riscului”, a mai adăugat aceasta. 

Qatarul a fost acuzat că a redus libertatea de exprimare prin folosirea unor legi dure. Protestatarii de la Cupa Mondială ar putea fi condamnați la cinci ani de închisoare și amenzi de până la 23.000 de lire sterline pentru „stârnirea opiniei publice”. 

Totodată, în Qatar contactul sexual între cuplurile necăsătorite este interzis. Așadar, victimele violurilor pot fi urmărite penal pentru ceea ce statul consideră contact sexual în afara căsătoriei. 

În anul 2016, o tânără olandeză de 22 de ani, pe numele său Laura, a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare pentru contact sexual extraconjugal și amendată cu 580 de lire sterline, după ce a raportat un viol. 

Ministerul de Externe al Qatarului insistă că este „una dintre cele mai sigure țări din lume” și că „toată lumea este binevenită și nimeni nu este discriminat”. 

Sursa: adevarul.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri