24 ianuarie 2018, Piaţa Unirii, Iaşi. Aţi reţinut vreo părere a oficialilor? Ceva de la tribună care să nu sune gol, ca în fiecare an? Ceva care să nu-ţi înfunde urechile şi să nu-ţi blocheze creierul cu fraze stereotipe? O idee care să rămână în istorie? Presa a consemnat atmosfera anostă printre politicieni (poate firească la minus 19 grade!), dezertarea figurilor politice naţionale de prim-plan, dezinteresul guvernului de sorginte teleormăneană, inexistenţa vreunui fruntaş al unui partid de guvernământ, doar prezenţa consilieri de rang doi. Nu au mai fost nici acele huiduieli şi contre reciproce între opoziţie şi putere. Grupurile de contestatari i-au huiduit democratic şi pe consilierul lui Iohannis şi pe liderii locali ai PSD.

Şi, totuşi!, avem de-a face cu diferenţe semnificative faţă de alţi ani. În absenţa mesajelor puterii politice, societatea a încercat să transforme aniversarea într-un prilej de lansare a temelor care o preocupă cu adevărat: „Autostrada unirii” şi „Echitate pentru Moldova”, mesajele unioniste ale „Acţiunii 2012”, cât şi ideile mişcării „#rezist”: „PSD, ciuma roşie”.

În primul rând, avem o consolidare a sentimentului regionalist, la pachet cu o contestare făţişă a atitudinii dezinteresate a Bucureştiului faţă de Moldova. Faceţi numai o scurtă trecere în revistă a forumurilor societăţii civile, a temelor de dezbatere existente pe grupurile de socializare, a subiectelor emisiunilor TV, a titlurilor din presa scrisă din Iaşi, pentru a vedea că 24 ianuarie a devenit, paradoxal, un prilej de contestare a funcţionalităţii unirii. Nu mai rememorăm festiv, ci interogăm critic rosturile unei înţelegeri care nu prea se mai respectă. Idei care în urmă cu doar câţiva ani păreau obrăznicii ofensatoare la adresa istoriei canonice, scrise în registru patriotard, sunt acum pe larg împărtăşite în medii incredibil de diferite. Mai direct, mai aluziv, în funcţie de cunoaşterea şi cultura fiecăruia, pe diferite tonuri şi voci, când se trage linia, se vorbeşte despre unire ca despre un insucces. Eşecul unirii reale, a îndreptăţirii egale între moldoveni, munteni şi ardeleni atunci când vorbim de alocarea fondurilor bugetare, prioritatea investiţiilor şi a şanselor de dezvoltare.

Un manifest lansat pe net şi în Piaţa Unirii ne-a atras atenţia: „Proclamaţia de la Iaşi: Memoriul Ieşenilor”. În descendenţa unei tradiţii petiţionare care pleacă de la 1862 (imediat după centralizarea administraţiei la Bucureşti), iniţiatorii au sumarizat o viziune regionalistă, cu crâmpeie de idei vehiculate tot mai îndrăzneţ în diferite cercuri: „repartizarea fondurilor de investiţii şi dezvoltare să se facă respectând principiul per capita; descentralizarea financiară şi înfiinţarea regiunilor de dezvoltare pe baza celor trei regiuni istorice (Moldova, Muntenia şi Transilvania) şi mutarea în fiecare din cele trei regiuni a cel puţin 3 ministere”. Ultima dintre revendicările regionaliste - achitarea compensaţiilor financiare istorice promise Iaşului - este, probabil, o eroare. Compensaţia pentru pierderea statutului de capitală, în sumă de 10 milioane de lei, stabilită prin lege la 1866, a fost „stinsă” pe la 1882, după ce Bucureştiul i-a livrat Iaşului nu sume cash, ci nişte moşii plus clădiri, majoritatea ruinate, greu de administrat. Cazul este închis juridic!

Ceea ce rămâne important în această „Proclamaţie de la Iaşi” este legătura făcută între politicile dicriminatorii faţă de Moldova şi egoismul baronilor corupţi din Sud. Dezvoltarea armonioasă a României nu poate fi garantată de un Guvern condus din umbră de penali, de un partid care pune miniştri anchetaţi „pentru că poate”, manifestând batjocură faţă de principiile integrităţii. Prin problemele pe care le are, cea mai mare victimă a corupţiei de la centru este Moldova. Soluţia „moldovenească” asumă în totalitate ideile mişcării „#rezist”: referendum pe schimbările legilor justiţiei şi a constituţiei; interzicerea accesului în funcţii şi demnităţi publice a celor condamnaţi în justiţie; profesionalizarea administraţiilor prin depolitizare şi concursuri; contract electoral între alegători şi aleşi; reducerea numărului de parlamentari etc.

Incompetenţa, egoismul şi hoţia sunt cele trei ingrediente pe cale să transforme în furie lamentaţiile şi frustrările istorice ale moldovenilor. Nu ar fi pentru prima oară. Atunci când Moldova nu a fost ascultată, de exemplu în perioada interbelică, mânia ei a fost captată şi deturnată de legionari prin cultivarea anti-semitismului, într-o mişcare cu accente anti-sistem, vehement anti-liberală şi anti-democratică, care a zguduit în sens negativ România. Dacă regionalismul de tip liberal şi descentralizarea, combinate cu întărirea statului de drept şi integritatea demnitarilor, nu pot fi acceptate ca principii în 2018 şi nu vor fi preluate în programele partidelor, ale guvernelor, Unirea va ajunge, inevitabil, un prilej de exhibare a celor mai negre scenarii despre viitor.