Zeci de maşini din Iaşi au fost vandalizate. Poliţişti în civil pândesc parcările. De ce sunt furate catalizatoarele?
De altfel, în ultimile zile, tot Iasul a auzit de patania unor ieseni din Alexandru care s-au (...)
citeste totvineri, 27.01.2023
Românii s-au obișnuit să blameze, să acuze, să arate prea ușor cu degetul, generalizând de la cazuri particulare. Așa se întâmplă și în cazu în care trebuie să intervină Poliția. Dar câți oameni s-au gândit cu adevărat ce ar face ei dacă ar fi în situația agenților, câți s-au gândit la responsabilitățile și durerile pe care le duc în spate cei care practică această meserie?
Rândurile următoare scrise de Marian Gordină pe Facebook ar trebui să îi trezească pe cei pentru care polițiștii sunt doar demni de glume și batjocură. ATENȚIE! Relatarea următoare are impact emoțional!
"În cei 10 ani, de când lucrez la Poliția Rutieră, am efectuat cercetări la fața locului în cazul a sute de accidente rutiere soldate cu victime omeneşti.
Concentrarea pe ceea ce aveam de făcut acolo mă ajuta să mă detaşez oarecum de imaginile ce mi se derulau în fața ochilor: oameni zbătându-se între viață şi moarte, corpuri inerte cu ochii încă deschişi şi mâinile înțepenite într-o poziție defensivă, ca şi când ar fi încercat în ultima clipă să se ferească de cumplita moarte, pe care o prevedeau, dar mult prea târziu. Strigăte disperate ale rudelor ajunse la locul accidentului care îşi vedeau oamenii dragi lor acoperiți cu saci negri şi reci de nailon, cadavre sfârtecate de fiarele contorsionate la care te uitai şi nu le puteai stabili nici măcar sexul, bălți de sânge ce se scurgeau încet spre vreo gură de canal aflată în zonă, lăsând asfaltul pătat de dâre. Nu am să uit niciodată clipele în care meseria asta, pe care o iubesc atât de mult, m-a pus în postura nenorocitului care trebuia să anunțe un părinte că fiul sau fiica lui nu va mai veni niciodată acasă.
Sunt momente care încă mi se derulează in cap de multe ori, sunt accidente pe care încă le visez. Mi s-a întâmplat de multe ori să plec de la serviciu noaptea şi să merg până acasă cu 20 de km/h sau chiar să îmi vină să plec pe jos. Ajungeam acasă şi mă gândeam că, după o zi în care condusesem vreo 100 de km, nu sunt altceva decât un câştigător norocos. Norocos că am ajuns acasă întreg şi câştigător pentru că am câştigat, încă o dată, lupta cu moartea. O moarte care se pare că are permis de conducere şi circulă pe drumuri alături de noi. Din păcate, noi, polițiştii rutieri, nu îi putem lua permisul. Nu singuri. Trebuie să ne aliem cu toții, şoferi, pietoni, biciclişti, motociclişti, polițişti etc şi, împreună, să îi reținem permisul şi să o gonim din trafic".
Cuvinte cheie: + impact emoțional, godină, accident, polițiști
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Proces celular care poate duce la moartea sau regenerarea celulelor stem
Învățătoare bătută de mama unei eleve la o școală din municipiul Botoșani
E timpul să înveți engleza, limba de circulație internațională! (P)
25 de judeţe şi Bucureşti sub cod galben de ninsoare şi viscol până sâmbătă seara. Polei în Moldova
Iată-l pe marele politician ieşean care se milogea să urce pe scenă, lângă boşi!
Politehnica a adus un internaţional de 20 de ani crescut în Italia. Iaşul a trecut Prutul
I-a tăiat faţa în trafic şi a sărit la bătaie. Scandalul s-a terminat cu o condamnare
Tânără de 21 de ani, condamnată pentru un accident mortal. Lipsa de experienţă!
Pot mare la Primărie: se împart 200 milioane de lei. Un contract mare la stârpitul căpuşelor
Un Caritas cu mobilă. 114 plângeri de înșelăciune la adresa Bismobil Kitchen
Gripa încă face victime la Iaşi. 40% dintre cei depistaţi cu gripă au nevoie de internare
Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, la Casa Muzeelor din Iaşi
Gradul de lăcomie al medicului șpăgar de la Oncologie Suceava: bani și cadouri la fiecare 15 minute
Guvernul ia în calcul să subvenţioneze din nou carburanţii, după scumpirile din ultima perioadă
Elena Rybakina a învins-o pe Victoria Azarenka şi este prima finalistă de la Australian Open
Bărbat cercetat după ce a înfometat şi schingiuit peste 30 de câini
Tatăl lui Novak Djokovici s-a fotografiat cu susţinători ai lui Putin, la Melbourne
Motivele pentru care tancul Leopard este considerat cel mai bun din lume
Ford va decide până la jumătatea lunii februarie câte locuri de muncă va elimina în Europa
China anunţă o scădere cu 80% a bilanţului zilnic al morţilor din cauza COVID-19
Ciorapii lungi – confortul, mai presus de estetică în sezonul rece (P)
Instrument digital gratuit pentru verificarea sănătății creierului
Ioan Alexandru TOFANOPENAI: despre viitorul luminos al şcolii |
Alexandru CĂLINESCUConservator? De ce nu… |
Neculai SEGHEDINIoT |
pr. Constantin STURZU„Dezumanizarea” femeii Canaanence |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.