Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Relaxarea era s-o coste pe Simona Halep

GALERIE
halep-dart
  • halep-dart
- +

 

Românca a dominat-o trei sferturi de meci pe britanica Harriet Dart, dar a fost aproape de a pierde setul al doilea În turul III la Australian Open, Simona se va confrunta cu kazaha Iulia Putinţeva. Un alt meci de poveste în turneul masculin, Hacianov – Ymer, pune în discuţie, ideea tie-break-ului australian

Simona Halep a învins-o, joi, cu scorul de 6-2, 6-4, pe britanica Harriet Dart, locul 173 WTA, venită din calificări, în turul al doilea al Australian Open. Aflată probabil pentru prima dată pe un stadion aşa mare, ca Rod Laver Arena, Harriet Dart a început curajos meciul cu Simona Halep, cu un joc variat, destul de bine orientat către zonele laterale ale terenului şi cu un ritm rupt uneori de scurte reuşite. Însă exuberanţa din evoluţia britanicei s-a stins repede şi greşelile au început să se înmulţească în dreptul ei. De partea cealaltă a fileului, Simona Halep a încercat să joace în modul „economic”, să-şi conserve energia în perspectiva unor încleştări mai dure. Şi în mare parte i-a reuşit, iar când a avut probleme, acestea au fost mai mult din cauza propriilor erori, decât din cea a presiunii la care a fost supusă. Cu excepţia finalului meciului, când Dart a jucat foarte bine şi a fost aproape de o revenire neaşteptată. Diferenţa de valoare dintre cele două jucătoare a fost evidentă, astfel că sportiva română a trecut, nu însă fără ceva emoţii, de cel mai uşor meci pe care l-a avut şi, probabil, pe care îl va avea la această ediţie a Australian Open.

Setul I a început cu trei break-uri la rând, două luate de Simona Halep. La 2-1, românca şi-a fructificat serviciul şi apoi a mers fără game pierdut până la 5-1. Dart a câştigat şi ea un joc primul cu serviciu, înainte de a pierde primul set, cu 2-6, după o jumătate de oră. În setul al doilea, Halep a condus cu 4-0, după break-uri în primul şi al treilea joc, apoi cu 5-1. La acest scor, sportiva din Marea Britanie şi-a ridicat brusc nivelul de joc, iar Simona a fost descumpănită de această schimbare. Dart a salvat o minge de meci la 2-5, pe serviciul româncei, apoi s-a apropiat la 4-5. Ghemul al zecelea a fost tensionat. Jucătoarea din Constanţa a salvat o minge de 5-5, a ratat alte două mingi de meci, dar a reuşit să închidă întâlnirea, cu 6-4, după o oră şi 17 minute de joc. Simona Halep a jucat, ieri, cu încheietura mâinii drepte bandajată după accidentarea suferită în urmă cu două zile, în partida din prima manşă cu Jennifer Brady. La declaraţiile de după meci, Simona a admis că l-a enervat pe antrenorul Darren Cahill, astfel că va urma să doneze o sumă consistentă pentru victimele incendiilor de vegetaţie din Australia: „A fost un pic periculos, mi-am pierdut concentrarea, dar şi ea a început să joace foarte bune, mi-a fost mult mai greu să-i fac faţă, dar mă bucur că m-am calificat. Îmi place să joc sub presiune, e mai distractiv şi mai captivant, dar aş prefera să termin meciurile atunci când trebuie. Cred că azi sigur am strâns bani pentru incendiile de vegetaţie. Darren ţine socoteala şi mi-e frică să-l întreb. Este un lucru frumos de făcut, o fac cu plăcere”, a declarat Halep, la interviul pe teren.

Adversara Simonei în turul III va fi o altă premieră: Iulia Putinţeva (38 WTA) din Kazahstan. Ea a învins-o cu 6-4, 2-6, 7-5 pe americanca Danielle Rose Collins (25 WTA) după două ore şi 36 de minute. Collins a avut 3-1 în primul set, dar Putinţeva a luat patru game-uri la rând şi a câştigat cu 6-4. În actul secund, Collins a rupt echilibrul la 2-2, reuşind o serie de patru jocuri, graţie căreia a egalat la seturi. În setul decisiv, Putinţeva a început mai bine, a condus cu 2-0 şi şi-a păstrat avantajul break-ului până la 5-4, când americanca a reuşit să egaleze (5-5), după ce kazaha a avut minge de meci. Putinţeva a reuşit apoi un break alb şi a învins cu 7-5. Collins a dominat la capitolul winners, cu 48-19, dar a şi făcut enorm de multe erori neprovocate, 57, faţă de 18 ale adversarei. În ultimii trei ani, Putinţeva s-a oprit în turul secund la Melbourne, singura dată când a ajuns în runda a treia fiind în 2016. Cele mai bune rezultate ale sale la un Mare Şlem rămâne atingerea sferturilor de finală la Roland Garros, în 2016 şi 2018. Danielle Rose Collins (26 de ani) a fost surpriza plăcută a ediţiei de anul trecut de la Australian Open, ea ajungând până în semifinale, după ce a eliminat jucătoare precum Julia Goerges, Caroline Garcia, Angelique Kerber şi Anastasia Pavliucenkova. Drumul său spre finală a fost oprit de Petra Kvitova.

 În general, au fost rezultate normale, ieri, în turneul feminin. Favorita Karolina Pliskova (2 WTA) a trecut de germana Laura Siegemund (72), scor 6-3, 6-3. Un rezultat ceva mai suprinzător a fost înfrângerea jucătoarei cehe, Karolina Muchova (22 WTA), în faţa americancei Catherine Bellis, în prezent clasată pe locul 600, dar fost număr 35 WTA, acum doi ani şi jumătate. Cea alintată „Cici” în vârstă de 20 de ani a câştigat cu 6-4, 6-4 şi o va întâlni în turul III pe belgianca Elise Mertens (17 WTA), care a trecut de britanica Heathert Watson (75), scor 6-3, 6-0. Învingătoarea acestei dispute s-ar putea întâlni cu Simona Halep în optimi, dacă românca va trece de Puţinţeva. Celelalte rezultate înregistrate ieri: Belinda Bencic (Elveţia) - Jelena Ostapenko (Letonia) 7-5, 7-5; Anett Kontaveit (Estonia) - Sara Sorribes (Spania) 6-2, 4-6, 6-1; Donna Vekic (Croaţia) - Alizé Cornet (Franţa) 6-4, 6-2; Iga Swiatek (Polonia) - Carla Suarez (Spania) 6-3, 7-5; Garbiñe Muguruza (Spania) - Ajla Tomljanovic (Australia) 6-3, 3-6, 6-3; Zarina Dias (Kazahstan) - Ana Blinkova (Rusia) 4-6, 6-3, 6-4; Kiki Bertens (Olanda) - Arina Rodionova (Australia) 6-3, 7-5; Angelique Kerber (Germania) - Priscilla Hon (Australia) 6-3, 6-2
La dublu, cele două românce au fost învinse ieri. Perechea Irina Begu/Krystyna Pliskova (România/Cehia) a pierdut în faţa cuplului american Desirae Krawczyk/Jessica Pegula, scor 3-6, 2-6, după o oră şi opt minute de joc. Echipa Irina Bara/Ekaterina Aleksandrova (România/Rusia) a fost învinsă, scor 1-6, 2-6 (55 de minute) de către perechea Kaitlyn Christian/Alexa Guarachi (SUA/Chile).

Dacă se juca la US Open, era alt învingător!

Nici în turneul masculin nu s-au înregistrat cine ştie ce surprize.Rafael Nadal a trecut în turul doi de argentinianul Frederico Delbonis (74 ATP),scor 6-3, 7-6, 6-1.O minune mare era să se petreacă în partida dintre rusul Karen Hacianov (17 ATP) şi suedezul de origine etiopiană Mikael Ymer (78). După 6-2, 2-6, 6-4, 3-6, Hacianov a condus cu 4-2 şi 5-3 în setul decisiv. Însă suedezul a reuşit trei game-uri consecutive şi a ajuns să servească pentru meci la 6-5. Experienţa lui Hacianov şi-a spus cuvântul, iar tie-break-ul australian (până la 10, dar numai în seturi decisive) l-a favorizat. Deşi a fost condus la începutul tie-break-ului), Ymer a ajuns la 8-6 (deci, „învingător” în varianta uzuală. Însă Hacianov a câştigat ultimele patru mingi şi, apoi, un meci de patru ore şi 36 de minute. Alte rezultate: Pablo Carreño (Spania) - Peter Gojowczyk (Germania) 6-4, 6-1, 1-6, 6-4: Nick Kyrgios (Australia) - Gilles Simon (Franţa) 6-2, 6-4, 4-6, 7-5; Gaël Monfils (Franţa) - Ivo Karlovic (Croaţia) 4-6, 7-6, 6-4, 7-5; Ernests Gulbis (Letonia) - Aljaz Bedene (Slovenia) 7-5, 6-3, 6-2; Taylor Fritz (SUA) - Kevin Anderson (Africa de Sud) 4-6, 6-7, 7-6, 6-2, 6-2; Dominic Thiem (Austris) - Alex Bolt (Australia) 6-2, 5-7, 6-7, 6-1, 6-2; Daniil Medvedev (Rusia) - Pedro Martinez (Spania) 7-5, 6-1, 6-3; Alexei Popyrin (Australia) - Jaume Munar (Spania) 6-2, 7-6, 6-2; John Isner (SUA) - Alejandro Tabilo (Chile) 6-4, 6-3, 6-3; Stanislas Wawrinka (Elveţia) - Andreas Seppi (Italia) 4-6, 7-5, 6-3, 3-6, 6-4: David Goffin (Belgia) - Pierre-Hugues Herbert (Franţa) 6-1, 6-4, 4-6, 1-6, 6-3; Andrei Rublev (Rusia) - Yuichi Sugita (Japonia) 6-2, 6-3, 7-6; Fernando Verdasco (Spania) - Nikoloz Basilaşvili (Georgia) 4-6, 7-6, 6-4, 6-4; Alexander Zverev (Germania) - Egor Gherasimov (Belarus) 7-6. 6-4, 7-5

Românii de astăzi

Horia Tecău şi Raluca Olaru evoluează, astăzi pe terenurile de la Melbourne. Pe 1573 Arena, în primul tur, are loc partida de dublu din turul I dintre perechile Raluca Olaru/Dalila Jakupovici (România/Slovenia) şi Timea Babos/Kristina Mladenovic (Ungaria/Franţa), cap de serie numărul 2. Meciul era progamat ieri, dar o ploaie care a curs în cursul dimineţii australiene a cauzat amânarea. Pe terenul 22, în turul doi la dublu masculin, echipa Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda) va da piept cu perechea australiană Max Purcell/Luke Saville.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri