Religie

Punem punctul pe știi

Sfântul Ştefan, primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos, este sărbătorit de creştini în a treia zi de Crăciun
Sfântul Ştefan, primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos, este sărbătorit de creştini în a treia zi de Crăciun

Sfântul Ştefan este considerat primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Iisus Hristos, iar pentru aceasta a fost ucis cu pietre. De origine iudeu, Sfântul Apostol şi Arhidiacon Ştefan a fost unul dintre cei şapte diaconi aleşi de către Sfinţii Apostoli din Ierusalim. Sfântul Ştefan a ajutat la împărţirea zilnică a bunurilor, în special a hranei. El s-a bucurat de...

Rugăciune către Sfântul Mina, ocrotitorul celor păgubiți
Rugăciune către Sfântul Mina, ocrotitorul celor păgubiți

După ce a părăsit armata pentru a-și păstra credința, a îndurat chinuri groaznice din cauza mărturisirii sale, iar martiriul său l-a făcut cunoscut ca un simbol al credinței și dreptății dumnezeiești​. Sfântul Mina, prăznuit pe 11 noiembrie în calendarul creștin ortodox În...

Azi aflăm dacă vom avea o iarnă grea sau ușoară. Este Sfântul Dumitru: tradiții și superstiții locale
Azi aflăm dacă vom avea o iarnă grea sau ușoară. Este Sfântul Dumitru: tradiții și superstiții locale

Conform supersițiilor pastorale, ziua de Sf. Dumitru reprezintă și începutul iernii, și în funcție de cum e aceasta va fi și iarna: mai friguroasă sau mai călduroasă. Duminică, pe 27 octombrie, este celebrat și Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou sau Dimitrie Basarabov, sfântul ocrotitor al Bucureştilor. Cu acest prilej, în fiecare an, în capitală, are loc un pelerinaj. Printre...

Senatorii cehi solicită investigarea bisericilor ortodoxe pentru legăturile lor cu Kremlinul
Senatorii cehi solicită investigarea bisericilor ortodoxe pentru legăturile lor cu Kremlinul

Luna aceasta Cehia l-a expulzat pe clericul rus ortodox Nikolai Lișcenko, acuzat de înființarea unor structuri de influență pentru promovarea intereselor Rusiei pe teritoriul UE. Comisia senatorială a recomandat din propria-i inițiativă ca serviciile secrete ale țării să fie însărcinate cu investigarea acestei amenințări, iar pe ministrul ceh al culturii, Martin Baxa (ODS [partid...