Remember Andrei Mureşanu

Tatăl, Teodor, ţinea în arendă, la Bistriţa, o moară de argăsit scoarţă, care abia asigura existenţa familiei relativ numeroase: soţia şi trei copii. Primele cunoştinţe le-a primit de la un bătrân grănicer, Dănilă Doboş, din Valea-Rocnei.

A studiat filozofia şi teologia la Blaj, a fost profesor la Braşov începând cu 1838. A început să publice poezie în revista Foaie pentru minte, inimă şi literatură. A fost printre conducătorii revoluţiei din 1848, participând în delegaţia Braşovului la Adunarea de la Blaj din mai 1848. Poemul său, Un răsunet, scris la Braşov pe melodia anonimă a unui vechi imn religios (Din sânul maicii mele), a devenit imn revoluţionar, fiind numit de Nicolae Bălcescu Marseilleza românilor. Din 1990, el a devenit imnul de stat al ţării noastre, sub o altă denumire pe care a purtat-o creaţia muzicală respectivă, Deşteaptă-te române!.

În 1825, Andrei Mureşanu a fost primit ca elev la Şcoala normală săsească din Bistriţa, iar peste câţiva ani a trecut la Liceul piariştilor din acelaşi oraş, făcându-se remarcat printre elevii cei mai buni. În 1832 a venit la Blaj, unde a fost ajutat de profesorul Nicolae Marin să studieze doi ani filosofia, apoi teologia. Aici l-a avut coleg de studenţie, cu câţiva ani mai mare, pe George Bariţiu, organizatorul unei echipe teatrale, care dădea spectacole de teatru în limba română. Cu Bariţiu leagă o prietenie trainică, prelungită apoi de-a lungul multor ani la Braşov.

Mediul cultural al Blajului, unde, pe lângă spectacolele susţinute de diletanţi, un Timotei Cipariu, de pildă, scria versuri (Egloga, scrisă la 1832 şi reprezentată la un spectacol în anul următor), va înrâuri pe fiul morarului din Bistriţa, stimulându-l pe calea lecturii şi a scrisului. Când George Bariţiu părăseşte Blajul, preluând conducerea Şcolii române din Braşov, în 1837, acesta se gândeşte să-l aducă de la Blaj şi pe Mureşanu. Întrucât poetul era încă student în ultimul an, Bariţiu i-a obţinut dispensa de a intra în învăţământ fără a-şi fi terminat studiile. Astfel că, în 1838, Mureşanu se stabileşte la Braşov ca institutor la Şcoala română condusă de Bariţiu. Peste doi ani, în 1840, a devenit profesor la Gimnaziul românesc, unde a funcţionat  până în anul 1849. Paralel, el începe să colaboreze la gazetele lui Bariţiu, Foaie pentru minte... şi Gazeta de Transilvania, cu poezii şi articole. În acest timp a avut prilejul să cunoască o seamă de poeţi din Principatele Române, pe Grigore Alexandrescu, Ion Heliade-Rădulescu, Cezar Bolliac, mai târziu pe Dimitrie Bolintineanu şi Vasile Alecsandri, care obişnuiau să vină vara la băile din  Vâlcele, nu departe de Braşov. Acest contact cu poeţi deja consacraţi va stimula începuturile literare ale bardului ardelean şi va influenţa în mod vizibil creaţia sa poetică.

Poezia sa devine din ce în ce mai combativă, mai legată de frământările sociale ale poporului român. La 1848 s-a numărat printre fruntaşii revoluţiei. Cu acest prilej a scris Un răsunet, care a devenit marşul revoluţionarilor români din Transilvania, aşa cum am precizat şi mai sus. În 1849, după înfrângerea revoluţiei, poetul a trecut în Muntenia, împreună cu Bariţiu. Aici a fost luat prizonier de armata ţaristă şi dus până în nordul Moldovei. La întoarcere s-a stabilit ca funcţionar la Sibiu – concepist guvernial şi translator de limba română la Buletinul oficial al guvernului. Aici a colaborat la ziarul local Telegraful român, cu poezii şi cu un ciclu de articole, nesemnate (Artile sau măiestriile cele frumoase, Românul şi poezia lui, Românul în privinta muzicei, Românul în privinţa picturei, Măiestria tiparului), care urmăreau iniţierea publicului cititor în diferite ramuri ale artei. Poetul Andrei Mureşanu a suportat greu munca de mic funcţionar (conţopist). Câţiva ani el a făcut compromisul de a închina ode măgulitoare împăratului Franz Joseph şi guvernatorului Transilvaniei.

Activitatea poetică a lui Mureşanu nu a fost deosebit de extinsă, ea a avut însă toate caracteristicile liricii paşoptiste, alături de particularităţile imprimate de originea transilvăneană a autorului. Poetul a continuat să scrie poezii patriotice, cu caracter social protestatar. În ultimii ani ai vieţii a tradus Nopţile lui Young, precum şi o bună parte a Analelor lui Tacitus. Cu ani în urmă scrisese şi o gramatică românească în limba germană. Manuscrisele acestor lucrări nepublicate nu s-au păstrat. În 1861, el a fost pensionat, dar pensia oferită de guvernul cezaro-crăiesc al Transilvaniei nu-i ajungea să-şi întreţină familia. La 1862 îşi tipăreşte în volum poeziile. Volumul cuprindea cea mai mare parte a poeziilor originale publicate de autor în presă, precum şi o parte din traduceri. Vânzarea cărţii i-ar fi adus, pe lângă o reconfortare morală, o oarecare înviorare în bugetul familiei. Dar cărţile se vindeau greu. Iacob Mureşanu făcea apeluri insistente către publicul român, în Gazeta Transilvaniei, de a-l ajuta pe poetul bolnav şi aflat în mizerie, cumpărându-i poeziile. Societatea Astra i-a acordat lui Andrei Mureşanu un premiu de 50 de galbeni. Peste un an, în noaptea de 11 spre 12 octombrie 1863, la numai 47 de ani, poetul se stingea la Braşov, în sărăcie, "în urma unui morb nervos îndelungat".

Gelu Iutiş este lector universitar doctor la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi

Publicitate și alte recomandări video