Cum lovește războiul la Iași. Scăderi drastice la vânzarea apartamentelor. Creșteri la terenuri
În perioada ianuarie - martie 2022, vânzarile de apartamente au crescut luna de luna, pe (...)
citeste totjoi, 19.05.2022
Circulă ȋn spaţiul public unele dezinformări despre prorogarea termenului de operaţionalizare a sistemului de trasabilitate a masei lemnoase cu 6 luni.
Dincolo de zvonuri și de cei care deja se tem de ce urmează, vreau ca toată lumea să știe că PÂNĂ ȋn luna mai vom avea SUMAL operaţional şi cine va mai fura va ȋnfunda puşcăria pentru că ȋi vom prinde!
Dar hai să vedem de ce SUMALUL nu este deja activ?
De ce SUMALUL nu sărbătorește măcar a doua aniversare și încă este in faza creației?!
E simplu: pentru ca timp de 3 ani s-a pierdut vremea și nu s-a făcut aproape NIMIC.
Sunt singurul ministru din ultimii 3 ani care a luat ȋn serios SUMAL şi l-am transformat ȋntr-o prioritate a mandatului meu.
De ce este important SUMAL?
Pentru că nimeni nu va mai putea fura lemn pe care mai apoi să ȋl transporte pe drumurile publice fără să fie prins, iar eu mă voi asigura că ajungem acolo.
Să explic puţin ce este SUMAL şi cine l-a boicotat până acum.
SUMAL este Sistemul de Trasabilitate a Masei Lemnoase prin care vom putea urmări lemnul de la pădure şi până la procesatori ştiind exact cine este proprietarul, care este provenienţa şi destinaţia. Vom vedea exploataţiile forestiere din satelit, vom urmari camioanele cu lemn prin GPS, vom identifica numerele de ȋnmatriculare prin camerele de luat vederi amplasate pe drumurile publice, vom număr de urgenţă pentru alertele forestiere.
SUMAL trebuia finalizat şi operaţionalizat, conform legii, ȋn anul 2017, dar termenul a fost amânat pentru anul 2018. De ce? Pentru că Guvernul PSD a subfinanţat flagrant proiectul şi l-a boicotat cât de mult a putut. A venit anul 2018, termenul a fost, din nou, amânat pentru anul 2019. De ce? Pentru că se afla ȋn acelaşi stadiu de subfinanţare şi nimeni nu prioritiza proiectul. A venit anul 2019. Ce a făcut din noi acelaşi Guvern PSD? A amânat din nou operaţionalizarea SUMAL. De ce? Tot pentru că nu au avut niciun interes. Au amânat păstrând acelaşi stadiu de subfinanţare şi aceeaşi subdimensionare de specialişti programatori.
În luna noiembrie 2019 este instalat, ȋn mod neaşteptat, un nou Guvern, 100% liberal, iar eu sunt desemnat Ministru al Mediului.
Ce am făcut ȋn prima săptămână de la preluarea mandatului? Am convocat toţi responsabilii din Minister şi toţi responsabilii din cadrul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) şi i-am ȋntrebat:
Care este stadiul de dezvoltare al SUMAL?
Care au fost blocajele pe care le-au ȋntâmpinat şi de ce este atât de ȋntârziat proiectul?
Care este un termen realist de finalizare?
Care sunt SOLUȚIILE şi NEVOILE pentru a urgenta finalizarea şi operaţionalizarea SUMAL?
Am ascultat, am ȋnţeles că nu s-a făcut aproape niciun progres ȋn 3 ani de zile şi am ȋnţeles care sunt nevoile.
Am alocat toate resursele logistice necesare, am dublat echipa de programatori care lucrează la SUMAL, atât din partea ministerului, cât şi din partea STS, l-am numit pe Bogdan Micu, omul care a dezvoltat aplicaţia Inspectorului Pădurii, consilier personal responsabil de coordonarea finalizării şi operaţionalizării SUMAL şi am impus ca termen limită pentru lansare luna mai 2020.
Românii trebuie să știe: PÂNĂ ȋn luna mai vom avea SUMAL operaţional şi cine va mai fura va ȋnfunda puşcăria pentru că ȋi vom prinde!, a declarat Costel Alexe, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.
Cuvinte cheie: + Costel Alexe, masa lemnoasa, taieri ilegale padure, SUMAL,
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Cum lovește războiul la Iași. Scăderi drastice la vânzarea apartamentelor. Creșteri la terenuri
Care e secretul viceprimarului acuzat de trădare? Alţii ca el au plecat acasă în câteva luni
Complexul sportiv din Sărărie al Universității „Cuza”, schimbat radical faţă de anul trecut
Blocul interlopului Oarză, ridicat în total răspăr cu legea. A sărit la bătaie la oamenii legii
Chirica şi Harabagiu, din lac în puț la DNA. Noile încadrări juridice
Cine va fi antrenor la Poli Iași? Un fost secund al naționalei României?
Începe procesul colonelului care spune că a deranjat relaţiile intime din interiorul DNA Iaşi
Crimă conjugală înfiorătoare: a pus capăt disputei cu soţia tăindu-i gâtul prin somn
Ceremonii inedite la Agronomie, la finalul de an, azi: o scenă pe stadionul de rugby
A murit pictorul Henry Mavrodin. "A plecat să picteze în lumină înconjurat de îngeri"
Popescu: Eu şi acum spun că avem un preţ foarte mare la gaz, nejustificat
Statele Unite ale Americii şi-au redeschis ambasada de la Kiev
George Simion, scandal la Digi24. A încercat să intre în sediu, dar a fost alungat
Cine este românca care a murit în Thailanda în timp ce își făcea un selfie
Grecia renunţă la purtarea măştii în locurile publice închise
Anularea certificatului digital COVID-19 la nivelul UE, dezbătută
Croația se va împotrivi primirii Finlandei și Suediei în NATO
Tanc rusesc lovit de ucraineni la câțiva kilometri de granița cu Rusia
Poşta Română va distribui cardurile din programul ''Sprijin pentru România''
Jocurile „Special Olympics” din Malta: Iaşul are patru medaliaţi
Performanţă studenţească ieşeană: Un pod de 79 kg a susţinut greutatea unui autoturism
Cum sa creezi o relatie bazata pe emotie cu angajatii firmei tale (P)
O studentă de la Cuza se plânge de calitatea preparatelor servite la cantina universităţii
Clubul JUNIMEA –SCRIPTOR anunţă că îşi ca desfăşura activitatea săptămânal
”Booster” anticovid pentru copiii din SUA cu vârsta cuprinsă între cinci şi 11 ani
Un suporter al Nottingham Forest i-a dat un cap în figură unui jucător al echipei Sheffield United
Creștere accentuată a cazurilor de pneumonii comunitare în vestul ţării. Cum se manifestă
Lovituri devastatoare la un meci de box. Unul dintre luptători a fost aruncat din ring (VIDEO)
Un desen a lui Michelangelo, estimat la 30 de milioane de euro, a fost scos la licitaţie
Ciolacu îşi îndulceşte declaraţiile: Asta nu înseamnă că cineva va veni cu noi impozite
Blocajul rutier de aproximativ 2 kilometri la Vama Siret pe sensul de ieşire din ţară
Atacul rasist de la Buffalo, pregătit în mod meticulos timp de mai multe luni
Cinci copii ținuți în robie de un fermier care i-a închiriat de la părinţi
Un colonel ucrainean explică de ce Insula Şerpilor este importantă pentru Moscova
Ucraina deschide la Kiev primul proces pentru crime de război după invazia rusă
Monturile piciorului ( Hallux valgus ): simptome, diagnostic și tratament
Disney+ nu va afişa multe reclame. Serviciul va fi disponibil şi în România din 14 iunie
Meta a şters zeci de milioane de incitări la violenţă de pe Facebook
Echipa lui Ianis Hagi va juca astăzi finala Ligii Europa cu Eintracht Frankfurt
Cel mai mare proprietar de avioane din lume a pierdut 113 avioane în favoarea Rusiei
Forţele ucrainene de apărare aeriană distrug 11 drone inamice şi patru rachete de croazieră
Preţurile petrolului au crescut marţi, temporar, la peste 115 dolari pe baril
Dr. Corneliu Dobre: Vitiligo poate fi ameliorat, dar nu vindecat
New Iasi Architecture 2022. Cum poate fi pus în valoare patrimoniul arhitectural și cultural (P)
Cheșcu face și drege în continuare pe un proiect ilegal. Statul, paralizat la Iaşi?
Ce variante are primarul Chirica după plecarea vicelui ex-USR Baciu?
Cătălin ONOFREISpaima Constituţiei |
Florin CÎNTICOmnia Vincit Amor |
Grigore ILISEIDorul şi amintirea de-a pururi |
Alex VASILIUEnescu în presa română (I) |
Iacătă-l la interval pe conţilierul premarelui Mihai Chirica, cu o postare de zile mari |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.