La Liceul Teh­nologic Special „Vasile Pavelcu“ din Iaşi învaţă copii cu deficienţe de auz, care luptă continuu cu prejudecăţile lumii în care trăiesc. O parte dintre aceştia se diferen­ţiază de grup şi ies în evidenţă prin talentul şi perseverenţa lor. Ajung astfel să joace teatru şi chiar să danseze bătuta moldovenească pe scenă mai bine decât dansatorii cu auz. Iar asta îi face mai mult decât speciali. O parte dintre ei au implant cohlear şi aud muzica ori sunetele dacă sunt mai puternice. Chiar dacă le aud ca prin vis, dansatorii de la „Pavelcu“ învaţă să danseze bătuta după ritmul din podea, dar şi după pocniturile din degete.

Florin va fi tâmplar

La teatru, cinci elevi repetă extrem de mult rolurile, până înţeleg foarte bine despre ce-i vorba în basm. Cei cinci micuţi de la şcoala specială din Iaşi au o viaţă ca a oricărui alt copil. Doar că sunetele sunt înlocuite de semnele mâinilor. Pentru ei, degetele vorbesc. Ochii spun povestea. Florin are 10 ani şi este elev în clasa a IV-a. El joacă şi teatru, dar şi dansează. În filmul pe care îl pregătesc anul acesta la secţiunea „film“ din cadrul Festivalului Naţional de Teatru de Păpuşi şi Pantomimă „Prichindeii veseli“ are rolul lunii septembrie. „Po­vestea anotimpurilor“ este ceea ce pregătesc copii anul acesta; anul tercut au filmat şi montat „Fata babei şi fata moşului“.

La dansuri se află în trupa „Hai la joc“, în care sunt înscrişi şase copii de la „Pavelcu“ şi şase copii cu auz de la o şcoală normală, Şcoala „Ion Creangă“. Dacă majoritatea ele­vilor de aici sunt de peste tot din ţară, Florin are norocul să meargă acasă după ore, deoarece este din Iaşi. „Mai am doi fraţi, ei sunt auzitori. Îmi place să dansez muzică populară, în special bă­tuta, mă simt fericit când dansez pe scenă, iar oamenii mă văd. Am proteză, aud un pic muzica. Fac dansuri de doi ani de zile, în trupa mea suntem 12 dansatori, din care trei fete şi trei băieţi suntem de la şcoala noastră. Când voi fi mare vreau să mă fac tâm­plar, să fac mobilă, case. Când am timp liber, joc şi fotbal“, spu­ne Florin prin limbajul semnelor. Doamna Mihaela Muşat, coordonatoarea de la Teatru, îmi traduce încet, cu zâmbetul pe buze. Unele întrebări puse de mine trebuie adaptate deoarece sunt cuvinte care nu au corespondent, sunt prea grele, şi atunci întrebarea trebuie reformulată prin semne. E multă răbdare în sufletul ei. 

„Naveta“ din Covasna

Andreea e cea mai mică dintre elevii din reportajul nostru, are 9 ani şi este în clasa a IV-a, colegă cu Florin. Sunt alături atât la repetiţiile de la teatru, cât şi la cele de la dans. Andreea are implant cohlear de la vârsta de doi ani şi aude un pic mai bine decât colegii ei. Ea poate articula şi cuvinte, ceea ce este foarte greu pentru majoritatea elevilor cu deficienţe de vorbire. De multe ori am avut impresia, în timpul vizitei mele, că elevii îşi citesc întrebările şi de pe buze. Şi pe bună dreptate.

Aceşti copii ajung să-ţi citească şi de pe buze, şi din ochi şi din suflet. De ei, parcă nu-ţi poţi ascunde nici o intenţie. Andreea este tot din Iaşi, părinţii vin şi o iau în fiecare zi acasă. Este singură la părinţi şi are parte de toată atenţia în familie. Iar acest lucru se cunoaşte. „Anul trecut am fost în film fata moşului cea harnică şi frumoasă. Anul acesta sunt luna mai. Îmi place să mă văd în filme după montare, anul trecut am luat premiul pentru cel mai bun rol principal. În timpul liber mă joc cu păpuşile, ursuleţii mei...“, spune un pic timidă Andreea.

Visul ei este să devină patiser. Anul trecut o ob­ţinut numeroase premii la diferite concursuri, iar anul acesta şcolar se mândreşte cu premiul III la Concursul Regional cu participare naţională „Eco Art“, aflat la cea de-a IV-a ediţie. Andreea a învăţat să danseze mai mult după sunete decât prin vibraţii, fiind unul dintre copiii cu care se lucrează cel mai uşor. Povestea Denisei este însă alta. Are 12 ani, este în clasa a V-a şi este de loc din Sfântul Gheorghe, judeţul Covasna. A făcut grădiniţa la Braşov, iar din clasa a II-a învaţă la Liceul „Pa­velcu“.

Mai are doi fraţi, care nu au probleme cu auzul, iar părinţii au adus-o la Iaşi pentru dascălii profesionişti şi condiţii. „Eu în filmul de anul acesta sunt Împără­tea­sa Ziua, un personaj bun care are patru copii, pe cele patru anotimpuri. Anul trecut am fost fata babei cea leneşă. Chiar dacă am avut un personaj negativ, mi-a plăcut să joc, mă simt bine pe scenă; când se filmează, când joc, mă simt fericită“, spune fata. Chiar dacă familia ei este departe, o dată la două săptămâni, părinţii vin şi o iau din cămin acasă, în Covasna. Ca şi Andreea, Denisa vrea să se facă patiser deoarece îi place să gătească, în special dul­ciuri, pe care învaţă să le facă la atelierul din cadrul şcolii. Imediat după întrevederea noastră, Denisa a fugit să probeze costumul de împărăteasă, pe care îi croieşte o altă profesoară din echipa coordonatoare a trupei de teatru. Iar după veselia cu care s-a întors şi zâmbetul de pe faţă, îi place la nebunie! 

Olimpică la română

Pansela e din Şipote şi e cea mai mare din trupă. Are 15 ani şi este în clasa a VIII-a. Şi ea, ca majoritatea elevilor de la această şcoală, are fraţi auzitori, doi la număr. Deoarece părinţii nu au avut posibilitatea să-i facă implantul cohlear de la o vârstă fragedă, Pansela şi-a pus implant abia la vârsta de 11 ani. Chiar şi aşa, o ajută foarte mult, fără el totul ar fi o linişte profundă. „Îmi place cu implant, aud mai bine cu urechea stângă, la dreapta am proteză. Dacă nu le-aş avea, n-aş auzi deloc“, spune adolescenta.

Dintre toţi, Pansela se descurcă cel mai bine cu vorbitul prin semne, vor­beşte cu o viteză că abia o poţi urmări. Anul trecut, în piesă, a fost povestitorul. Anul acesta, nu s-a mai implicat deoarece a avut de învăţat pentru Olimpiada Naţio­nală de Limba Română destinată copiilor cu deficienţe de auz, care a avut loc la Vaslui în martie. Iu­beşte să citească, iar „Popa Tanta“ este pe departe cartea ei favorită. Învaţă la Liceul „Pavelcu“ din clasa I, iar după absolvire ar vrea să devină bucătar.

Anul acesta şcolar a obţinut două premii deosebite la două concursuri, un loc III la cea de-a VI-a ediţia a „IAŞI greenbag, creează şi responsabilizează pentru ECO-ul natu­rii“, şi menţiune la Concursul Naţional de Datini şi Obiceiuri de Iarnă „Cum e datina străbună“, ediţia VII-a.

Pentru aceşti copii speciali, teatrul şi dansul sunt o lume în care ei se simt în siguranţă. O lume care le arată că pot face lucruri minunate, în ciuda dizabilităţilor. „Ei îşi ştiu rolurile între ei, atât de mult repetă! După experienţa de anul trecut, care le-a plăcut enorm, şi-au dorit să joace şi anul acesta. Aşa că am implicat în poveste mai mulţi copii: dacă anul trecut au fost cinci personaje, anul acesta avem 20. Sunt copii de la clasa a II-a până la clasa a VIII-a. Ca să poţi lucra cu aceşti copii, trebuie să ai răbdare, trebuie să le explici foarte bine rolul pe care îl au, pentru ca povestea să se lege. E o activitate plăcută, vin cu plăcere în afara orelor, ei înţeleg mai bine dacă totul este transpus în limbajul mimico-gestual. La Fes­tival ei se întâlnesc şi cu alţi copii din ţară, crează legături... Pot spune că îmi place ceea ce fac“, mărturiseşte Mihaela Muşat, pro­fesoara care îi introduce pe copii în tainele teatrului. Alături de ea, alte două profesoare lucrează la costume şi decor: Elena Macovei şi Gabriela Ionescu, care îşi dau toată silinţa ca impactul vizual să fie unul de efect pentru film. 

Firmele cer absolvenţi în scopul angajării

La Liceul Tehnologic „Vasile Pavelcu“ din Iaşi învaţă 285 de copii, de la grădiniţă şi până la ciclul inferior al liceului. Un nu­măr de 17 copii sunt la grădiniţă, 43 în învăţământul primar, 53 în cel gimnazial, iar 172 în învăţă­mântul profesional special şi ciclul inferior. Aici, elevii se opresc la clasa a X-a a învăţământul de masă, apoi, timp de doi ani, învaţă o meserie. Pot alege între meca­nică (tinichigiu vopsitor auto), fabricarea produselor din lemn (tâmplar), industria textilă şi pie­lărie (confecţioner textile), construcţii instalaţii şi lucrări publice (zugrav - vopsitor) şi turism şi alimentaţie (bucătar, cofetar - pati­ser).

Clasa a XII-a se încheie cu un examen de competenţe profesionale. „Suntem singura şcoală din ţară care oferă servicii recuperatorii pentru copiii cu deficienţe multiple, pe toată perioada studiilor. În 2013, împreună cu o fun­aţie, am iniţiat centrul de inter­ven­ţie timpurie, singurul din Mol­dova, unde 18 copii beneficiază acum de servicii, de la bebe­luşi până la copii de trei ani. În ultimii patru ani am dezvoltat un parteneriat cu Spitalul de Recu­perare, am început să oferim servicii copiilor cu implant cohlear deoarece, nu demult, la noi ve­neau copii de 6-7 ani care nu mai beneficiaseră de terapie, erau pentru prima dată în contact cu aşa ceva. Acum îi luăm de la grădiniţă şi se lucrează altfel cu ei, învaţă limbajul articulat. Veneau deja mari şi nu scoteau decât nişte sunete, era greu să lucrez cu ei. Acum, generaţia din ciclul primar are şansa să facă performanţă“, ne spune Marlena Coca Vasiliu, directorul Liceului Special „Pavelcu“.

După cei trei ani de grădiniţă, unde sunt făcute implanturile cohleare şi unde micuţii au parte de terapie adecvată şi stimulare multisenzorială, se decide pentru fiecare drumul său deoarece fiecare are diagnostic individualizat. Cu cât intervenţia de implant este mai devreme, cu atât şansele de progres sunt mai mari, iar copiii pot avea o viaţă normală la maturitate.

Trei din patru muncesc

Din generaţiile care au absolvit în anii trecuţi, în procent de 75% şi-au găsit un loc de muncă. „Angajatorii cu care colaborăm noi sunt mai deschişi, vin ei şi ne cer pentru anumite posturi persoane. În fiecare an, după exa­men, căutăm angajatori care vin şi le fac oferte, să-i cunoască. Pe ciclul de profesionalizare avem şi elevi cu deficienţe mintale, de la Şcoala „Păunescu“, însoţite sau nu de alte probleme. Aceştia sunt mai inconsecvenţi în păstrarea unui loc de muncă. Dar avem şi copii care sunt bine realizaţi, plecaţi în străinătate sau în ţară, cu familii“, spune directoarea liceului, mândră ca de propriii copii. 

De aceşti copii cu nevoi speciale au grijă 70 de cadre didactice şi 56 de persoane din rândul personalului nedidactic. Dintre cei 285 de elevi, un număr de 146 sunt cazaţi gratuit în internatul şcolii, însă toţi, inclusiv cei care merg după ore acasă, beneficiază gratuit de mic dejun, prânz şi cină. În prezent, în ţară există 11 şcoli speciale pentru copii cu deficienţe de auz, din care patru grădiniţe se găsesc doar în Bucureşti. În zona Moldovei însă, „Pavelcu“ este singura şcoală care oferă învăţământ special copiilor de la grădiniţă şi până la învăţarea unei meserii.