REPORTAJ Weekend deosebit printre patrupede. Câini campioni au concurat alături de maidanezi. Animal Fest IV în Copou

luni, 20 mai 2024, 03:00
6 MIN

Animal Fest a reunit, în acest final de săptămână, pe Stadionul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” (USV) din Iași, o bună parte a iubitorilor de animale din Iași. Pe lângă cursuri de prim ajutor pentru animalele de companie, parade și expoziții evenimentul, le-a dat ocazia tuturor câinilor, indiferent de rasă și vârstă, să fie în centrul atenției în cadrul a zece concursuri organizate special pentru patrupede

A fost cea de-a IV-a ediție a Animal Fest, care, deși nu a avut parte de cea mai însorită vreme, a adunat sute de persoane. Organizată sub sloganul „Iubitorii de animale în comunitatea Științelor Vieții”, participanții s-au bucurat de numeroase standuri cu bucate, tombole, produse artizanale, dar și de competiții canine, dintre care amintim Copilul și câinele, Cea mai asemănătoare pereche câine-om, Cel mai mâncăcios cățel, Cel mai frumos baby, Cel mai frumos puppy, Cel mai frumos junior, Cel mai frumos câine adult, Cel mai frumos câine veteran, Cel mai jucăuș câine și Cel mai frumos câine.

La Animal Fest au fost prezenți și 12 câini de la Adăpostul Municipal Iași, iar 10 dintre aceștia au participat și la concursurile amintite anterior. Pe lângă câini, atracțiile festivalului au fost expozițiile animale. Tony, Casper și D’artagnan sunt trei cai de rasă care au atras numeroși vizitatori. În plus, au fost expoziții de iepuri, păsări, reptile, insecte și animale de fermă.

Reporterii „Ziarul de Iași” au petrecut sâmbătă, 18 mai, câteva ore la Animal Fest, timp în care au pus ochii pe câteva patrupede dornice să fie fotografiate și stăpâni nerăbdători să își laude animalul de companie.

O nouă șansă la familie

Matcha, o femelă Husky în vârstă de aproape 6 ani, a fost adopată de actuala sa familie în urmă cu doi ani. Radu Stoica, stăpânul ei, ne-a spus că anul trecut, când a venit la Animal Fest, nu a observat să fie vreun Husky, hotărând că anul acesta Matcha ar putea reprezenta această rasă în cadrul evenimentului.

„Are temperament de Husky, este încăpățânată, însă cu suficientă joacă se temperează. Are o energie care trebuie consumată, deoarece câinii din această rasă nu sunt bibelou. Sunt niște căței care au nevoie de suficientă atenție. Cine nu are timp, să nu își ia niciodată un Husky. Cine își ia, să se gândească foarte bine dacă îi place culoare gri, pentru că năpârlesc de două ori pe an de toată casa se face gri. Sunt mari amatori de păsări. De exmeplu, pe malul Nicolinei, pe unde ne plimbăm noi, a prins de multe ori porumbei și vrăbiuțe din zbor. Nu este potrivit nici pentru pază și protecție, pentru că sunt câini de joacă și nu vor sta locului”, a povestit Radu.

Pentru Chiquitita, miracolul de Crăciun a fost drumul său către o nouă familie. Are aproximativ un an, este metis, iar Dana Moroșanu, stăpâna sa, a salvat-o de pe stradă și i-a ales un nume inspirat din melodia de la Abba.

„A fost găsită pe stradă în urmă cu 5 luni, exact înainte de Crăciun, pe 19 decembrie. O săptămână nu m-am putut apropia de ea, pentru că fugea și era speriată. Într-o săptămână ne-am împrietenit, am aflat că nu are cip ca să îi pot găsi familia și am pus anunț pe Facebook, dar nu a vrut-o nimeni și a rămas a mea. Este maidanez pur sânge, deși are ceva de Chihuahua, mai ales glasul”, a menționat Dana.

Puii de câine, pe podium la competițiile Animal Fest

La concursurile organizate în cadrul Animal Fest și-au făcut debutul în ringul competițiilor și puii de câine, care au obținut chiar Premiul I. Honey, un Bichon Havanez de doar 4 luni, a obținut Premiul I la concursul pentru cel mai mâncăcios cățel.

„Știe să dea lăbuța și să se așeze atunci când îi spun «șezi». Am participat cu ea la concursul pentru cel mai mâncăcios cățel și a obținut Premiul I. Tot ce fac este împreună cu ea, ne plimbăm, ne jucăm și dormim împreună”, a povestit Maria Corneliu, fetița de 9 ani, care i-a prezentat lui Honey fiecare colțișor de pe Stadionul USV.

Chanel este un Mini Pomeranian de doar 7 luni care a obținut Premiul I la concursul de frumusețe. Ioana, stăpâna sa, ne-a spus că este un „super cățel”, care bucură familia în fiecare zi.

„Este extrem de energică, foarte iubitoare, întotdeauna vrea să fie cu noi, iubește foarte mult copiii și este la fel de prietenă și cu pisica familiei. Este un câine care se potrivește foarte bine într-o casă cu multe suflete, dar trebuie un pic de întreținere și nu aș recomanda cui nu are timp”, a explicat Ioana.

Au participa câini cu rezultate la competiții importante

Kut a fost recuperat din zon Kievului, ajungând în România în urmă cu 2 ani. Este un mascul din rasa Collie Rough, are 3 ani și este doar unul dintre cei patru câini pe care familia Grădinaru îi are acasă. Kut are pedigree din linii englezești și rusești și numeroase rezultate în expoziții de frumusețe organizate de Asociația Chinologică Română, iar la Animal Fest, acesta a participat tot la concursul de frumusețe.

„În fiecare an am fost prezenți la Animal Fest, cu sau fără câini, pentru că venim la orice activitate care este legată de animale. Collie, în general, este o rasă liniștită. Este un câine ciobănesc care își apără turma, implicit familia. Asta înseamnă că nu va ataca neapărat, dar va atenționa întotdeauna stăpânul atunci când este un pericol sau când se apropie cineva străin. Este o rasă blândă și crește cu copii. Sunt câini liniștiți care, aparent, par greu de îngrijit din cauza blănii, însă cu ceva timp alocat periodic se întreține blana suficient de bine cât să nu apară probleme”, a explicat Andreea Grădinaru, stăpâna lui Kut.

Athos este un Doberman în vărstă de 11 luni care se mândrește cu un tată campion mondial în Argentina. A fost cumpărat de la o canisă din București, iar apoi a urmat cursuri de dresaj la Școala de dresaj „Marcel Trif” din Iași.

„Este un câine jucăuș, chiar dacă la un moment dat, când avea 6 luni, a avut o tentă să fie agresiv. Prin dresaj și educație l-am adus pe linia de plutire, fiindcă nu mai atacă și nu mai sare. Era puțin sperios, pentru că a fost câine ținut la curte, iar atunci când era scos în oraș avea o oarecare teamă. Această rasă trebuie să poarte obligatoriu botniță, pentru că face parte din categoria câinilor periculoși”, a spus Florin, dresorul lui Athos.

De ce să vă dresați câinele?

Dresorul lui Athos, de la Școala de dresaj „Marcel Trif” din Iași, de profesie inginer zootehnist, ne-a explicat cât de important este dresajul pentru un câine. Am aflat că pentru disciplină, adică pentru comenzile de bază, ar fi necesar un curs de două luni, care poate costa în jur de 3.000 de lei.

„Dresajul este indicat pentru orice rasă de câine, de la o vârstă cât mai fragedă – 4 luni. După un an sau un an jumătate este destul de complicat, întrucât cățelul deja învață niște lucruri de care foarte greu îl poți scăpa. Odată ce s-a obișnuit cu un anumit comportament și a căpătat niște obiceiuri proaste, cum ar fi săritul la alte persoane, este destul de greu să îl mai oprești din atac. De exemplu, la rasele mici, cum ar fi bichonul, poate fi utilizat dresajul pentru agresivitate. Fiind foarte mici, proprietarii nu prea le interzic lucruri, iar ei capătă o libertate prin care devin agresivi și geloși. Acolo e mai mult pe partea de socializare, să îi înveți cu alte persoane și alți câini”, a precizat Florin.

Pe perioada celor două luni de dresaj, cățelul stă exclusiv la dresori. În primele două săptămâni, câinele ar trebui să nu simtă deloc prezența proprietarului, pentru că el va începe să perceaptă dresorul ca pe un prieten.

„Câinele va deveni mai docil prin dresaj. Sunt persoane care consideră câinele ca fiind copilul lor și îl alintă foarte mult, iar atunci prinde tot felul de comportamente. Timp de două luni, câinele va vedea un al mod de a face lucrurile, va învăța o joacă controlată, să muncească pentru hrana lui”, a completat dresorul.

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii