Reprezentanții din HoReCa, consiliați gratuit de Protecția Consumatorilor. Un blat mai mic la pizza poate aduce o amendă de 40.000 de lei

joi, 18 aprilie 2024, 03:00
4 MIN
 Reprezentanții din HoReCa, consiliați gratuit de Protecția Consumatorilor. Un blat mai mic la pizza poate aduce o amendă de 40.000 de lei

Pentru că se apropie sărbătorile pascale și minivacanța de 1 Mai, autoritățile au anunțat că vor monitoriza, atent, activitățile comerciale în zonele turistice, pentru prevenirea și combaterea practicilor ilegale. Astfel, comisarii ANPC din Iași le-au dat ocazia antreprenorilor din HoReCa de a participa la o sesiune de consiliere, pentru a preîntâmpina eventuale nereguli.

Reprezentanții mediului de afaceri din industria HoReCa au avut, ieri, ocazia de a participa la o întâlnire cu comisarii de la Protecția Consumatorilor pentru a afla care mai sunt vulnerabilitățile descoperite, frecvent, de autorități, dar și cum pot fi ele remediate din mers. Practic, evenimentul s-a vrut a fi o sesiune de consiliere cu companiile care activează în acest domeniu, pentru a veni în sprjinul operatorilor economici.

Întâlnirea a avut loc în sediul Instituției Prefectului Iași, unde au fost prezenți peste 30 de participanți, majoritatea antreprenori și administratori de firme, dar și reprezentanți ai instituției gazdă, comisarul șef al regionalei OPC, cel de la conducerea Protecției Consumatorilor Iași, decanul Facultății de Economie, dar și alți reprezentanți din domeniu.

S-au amintit obligațiile legale pe care le au operatorii economici din HoReCa, s-au prezentat exemple, s-au pus întrebări și s-au adus în atenția antreprenorilor cele mai frecvente abateri care pot duce, inclusiv, la suspendarea activității. În acest context, comisarii de la Protecția Consumatorilor au subliniat importanța controlului voluntar. Ce înseamnă asta mai exact?

”După cum probabil știți deja, noi facem și consiliere. Orice operator economic care a dorit să fie consiliat a făcut o hârtie către autoritatea noastră și atunci, o echipă a venit în control. Ce am găsit (n.r. -neconform) nu am dat sancțiune. Dar binențeles, după 30 de zile am revenit în control, unde cele constatate, din fericire s-au îndreptat, iar acolo unde a fost cazul am dat un avertisment sau o sancțiune mai mică”, a declarat comisarul șef adjunct al CJPC Iași, Florin Onofrei.

Practic, așa aflați care sunt problemele unității de alimentație publică pe care o conduceți, dar și ce trebuie să faceți pentru a le rezolva.  Desigur, fără sancțiuni, în primele 30 de zile de la control, cât este intervalul pentru a intra în legalitate. ”Până la urmă, toți vrem să desfășurăm o activitate civilizată, corectă. Toți vrem să avem consumatorii lângă noi. Noi consumatori, dumneavoastră clienți mulțumiți”, a transmis Monica Pintilie, comisar-șef al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Est.

Lipsa unui cântar în bucătăria unui restaurant sau cofetărie, vă poate suspenda activitatea

Comisarii de la Protecția Consumatorilor au trecut în revistă și care sunt obligațiile pe care le au echipele de control, la intrarea în unitate. Înainte de toate, spun ei, comisarii trebuie să se legitimeze, iar mai apoi să-și consemneze prezența în Registrul unic de control. Neprezentarea acestui registru, vă poate aduce sancțiuni usturătoare, atrag atenția reprezentanții ANPC.

Totodată, s-a vorbit și despre obligația deținerii unui cântar în restaurante sau cofetării, care trebuie să fie însoțit de un buletin de verificare metrologică anuală. În caz contrar, comisarii le amintesc operatorilor că, astfel, le pot închide bucătăriile. ”Când e congelat, produsul de patiserie are un gramaj, când îl gătiți o să vedeți că are alt gramaj, mai mic. I-am învățat pe toți cei care pregătesc aceste produse să cântărească produsul după coacere, nu înainte. Pentru că am avut sancțiuni și de 50.000 de lei. Foarte mari. La fel și la pizza. Spunem că are 32 de centimetri. Am avut reclamații în sensul ăsta și e absurd să dai o amendă de 40.000 de lei din cauza asta, dar dacă reclamația se confirmă, asta e! Am dat”, a mai avertizat șeful CJPC Iași. Tot la capitolul mâncare s-au adus în discuție și alte probleme, frecvent, întâlnite în bucătării, la prepararea ciorbelor. ”Dacă tot suntem la ciorbe, cred că mult mai important este să fie carnea în ciorbă. Nu o doar o bază! Și separate trei tipuri de carne. Sunt sancțiuni de 50.000 de lei”, a mai susținut Onofrei, în timp ce unele voci se plângeau că ”e greu de măsurat carnea.”

La fel de importante sunt și informațiile despre alergeni din meniuri, dar și cele privind etichetarea produsului alimentar, după cum au mai atras atenția comisarii. Etichetarea trebuie păstrată pentru a putea demonstra valabilitatea și condițiile de depozitare ale produselor. Iar pentru cei care folosesc sintagme ca: ”produs tradițonal” sau ”produs de casă” acestea trebuie însoțite de atestate, altfel riscă amenzi uriașe. La fel de riscante sunt și expresiile adesea folosite în scop de marketing, precum ”cel mai bun, cel mai mare, cel mai ieftin, cel mai sănătos”, fără a fi însoțite de dovezi în acest sens.

Una peste alta, întâlnirea s-a dovedit a fi de bun augur, mulțumiri fiind transmise din ambele părți, unii antreprenori apreciind ideea acestei întâlniri, cât și necesitatea acesteia. Cât privește concluzia trasă de invitatul din cadrul Facultății de Economie, prof.dr. Cristina Teodora Roman, pe lângă faptul că a apreciat schimbul de informații dintre autoritățile cu atribuții de control și antreprenori, decanul a spus clar că ”nu-și va deschide restaurant prea curând”, având în vedere reglementările pe care tocmai le ascultase, glumă care a destins atmosfera și descrețit frunțile.

La final, unii participanți chiar au transmis rugămintea organizării unei întrevederi similare și cu reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență, tot în vederea clarificării unor normative greu de aplicat.

Publicitate și alte recomandări video

Îți recomandăm

Comentarii