Resorbția dentară la pisici: cum să recunoști cea mai dureroasă afecțiune

luni, 28 aprilie 2025, 02:50
2 MIN
 Resorbția dentară la pisici: cum să recunoști cea mai dureroasă afecțiune

Resorbția dentară este cea mai dureroasă dintre toate afecțiunile dentare: smalțul și dentina dispar, iar pulpa dentară rămâne expusă. Acest proces poate dura câteva luni sau chiar un an.

Resorbția dentară la animale, cunoscută ca boala odontoclastică resorbtivă, este o afecțiune în care țesutul dentar este distrus și resorbit în mod anormal de către organism.

Este o patologie dentară observată la pisici și, extrem de rar, la căței. Conform studiilor, aproape 70% dintre pisicile cu vârsta de peste 4 ani pot fi afectate.

Resorbția dentară este cea mai dureroasă dintre toate afecțiunile dentare: smalțul și dentina dispar, iar pulpa dentară rămâne expusă. Acest proces poate dura câteva luni sau chiar un an.

Resorbția dentară nu ține cont de vârstă, rasă și nici nu există o anumită cauză.

Cu toate acestea, există mai mulți factori de risc care pot contribui la dezvoltarea acestei afecțiuni:

  • factorii genetici;
  • inflamația gingiilor;
  • aciditatea salivației;
  • stresul;
  • dieta inadecvată.

Simptomele resorbției dentare la pisici

Pentru că vorbim în special de pisici, iar ele ascund cel mai bine durerea, astfel de patologii sunt observate târziu, când afecțiunea dentară a avansat, iar pisicile nu mai mănâncă și se simt vizibil rău.

Totuși, există câteva simptome comune, printre care se numără:

  • dureri la mestecare: pisica poate avea dificultăți la mestecarea hranei sau poate refuza complet să mănânce din cauza durerii.
  • pierderea dinților: unele cazuri de resorbție dentară pot duce la pierderea dinților, vizibilă prin spații goale în arcada dentară.
  • halitoză persistentă: respirația urât mirositoare poate fi un semn al prezenței unei probleme dentare, inclusiv a resorbției
  • dinți sensibili la atingere: pisica ar putea reacționa cu durere sau sensibilitate atunci când încerci să îi atingi dinții.
  • salivare excesivă.

După depistarea și tratarea patologiei, este foarte posibil ca pisicile să își schimbe comportamentul din cauza durerii cauzate de această afecțiune dentară.

Dacă observi semne de resorbție dentară, este important să consulți un medic veterinar pentru evaluarea și gestionarea corectă a problemei dentare.

Pentru opțiuni particularizate de tratament, programează o consultație veterinară la Arcadia Vet.

Arcadia Vet reprezintă un nou capitol în istoria serviciilor medicale veterinare din România și creează un circuit complex și integrat, cu accent pe profesionalism în prevenție, diagnostic, tratament și recuperare și pe o relație autentică și empatică cu proprietarii.

Arcadia Vet este policlinica, centrul de imagistică și spitalul veterinar non-stop, cu linie de primiri urgențe, unde profesionaliștii din domeniu tratează și găsesc soluții personalizate pentru animalele de companie, într-un cadru de îngrijire sigur și fără stres.

www.arcadiavet.ro

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii