Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Respiraţia urât mirositoare de dimineaţă. Obiceiuri şi boli care au acest efect

GALERIE
respiratie urat mirositoare
  • respiratie urat mirositoare
- +

Respiraţia urât mirositoare de dimineaţă este o problemă foarte frecventă, dar câteodată este semnul unor boli care nu trebuie ignorate

 

Conform Academiei americane de Stomatologie Generală (The Academy of General Dentistry), respiraţia urât mirositoare de dimineaţă - sau halitoza, după cum e denumită medical-, descrie acel miros neplăcut în gură, cronic, care nu dispare.

Conform American Dental Association (ADA), în general respiraţia urât mirositoare de dimineaţă apare din cauza acumulării de bacterii în gură peste noapte. În timpul nopţii, enzimele din salivă vor descompune particulele alimentare rămase între dinţi, pe limbă sau în jurul gingiei. Această descompunere eliberează compuşi volatili de sulf (VSC), care emană un miros urât. Anumite alimente sunt de altfel recunoscute pentru acest efect: usturoiul, ceapa, cafeaua şi condimentele. 
 
Fumatul poate provoca şi el respiraţie urât mirositoare, iar fumătorii e posibil să nu-şi dea seama de asta pentru că fumatul le diminuează simţul mirosului. 
Respiraţia poate să miroasă urât şi dacă gura este uscată. Saliva ajută gura să „clătească“ bacteriile care se acumulează peste zi şi noapte. Dacă nu se produce suficientă salivă, bacteriile se vor acumula. 
 
Igiena orală precară este o cauză frecventă a respiraţiei urât mirositoare. Spălatul temeinic pe dinţi îndepărtează bacteriile şi particulele alimentare care o provoacă.
Cauza poate fi la fel de simplă precum igiena dentară proastă, mai ales dacă ea duce la complicaţii: cariile dentare sau gingivita. Cariile dentare sau un „dinte mort“ pot provoca respiraţie urât mirositoare. Cu toate acestea, şi anumite afecţiuni cronice care nu sunt legate direct de gură pot fi uneori responsabile pentru acel miros neplăcut al respiraţiei.
 
Spre exemplu, diabetul netratat poate fi o cauză a respiraţiei urât mirositoare. Unele infecţii - cum ar fi amigdalita, sinuzita şi bronşita - sau infecţiile fungice ale gurii, buzelor şi limbii pot avea, de asemenea, un efect negativ asupra respiraţiei.
 
În unele cazuri, boala hepatică sau renală poate duce la respiraţie urât mirositoare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri