Restaurantul Cavalerul Medieval a fost sanctionat de catre inspectorii Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Iasi. Localul a fost amendat cu 2.000 de lei, iar activitatea i-a fost suspendata pina la remedierea deficientelor constatate.
"In urma controlului, s-a constatat ca spatiul de depozitare a produselor nu era amenajat si nici ventilat, sticlele cu bauturi erau depozitate pe jos, iar un frigider incarcat cu produse era defect. De asemenea, s-a mai constatat ca multe produse erau achizitionate in preajma termenului de expirare", au precizat reprezentantii DSVSA Iasi.
"Au fost in control in aceasta saptamina si ne-au pus sa afisam pe fiecare frigider cite o lista cu termenul de expirare a alimentelor. Chiar nu am vazut ce amenda am primit, dar stiu ca au facut un proces-verbal si apoi s-au intors a doua zi pentru a vedea daca am facut ceea ce ne indicasera. Restaurantul este al sotului meu care stie mai multe, dar a plecat in aceasta dupa-amiaza cu avionul", a spus Carmen Fedeles, sotia patronului de la Cavalerul Medieval.
Ulterior, reporterii "Ziarului de Iasi" au fost contactati de o persoana, care s-a recomandat a fi secretara lui Carmen Fedeles. "Secretara doamnei Carmen sint. Au venit doua doamne in inspectie si au stat sase ore in control, timp in care au verificat toate produsele. Au fost nemultumite ca au gasit sticle de suc depozitate pe jos si ne-au spus ca trebuie sa le asezam pe paleti de lemn. Atit au scris in procesul-verbal", a explicat secretara fara sa-si divulge numele.
Potrivit inspectorilor DSVSA Iasi, institutia are ca tematica verificarea tuturor restaurantelor si cantinelor din Iasi. "Le verificam sa vedem daca indeplinesc normele sanitar-veterinare. In perioada 7 – 17 iunie au fost controlate 17 unitati si urmeaza ca in perioada urmatoare sa le controlam pe toate", a spus si Mircea Susnea, directorul DSVSA Iasi.
Publicitate și alte recomandări video