Reţetele compensate, prescrise numai de medicii specialişti, nu de cei de familie
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

O propunere care tulbură apele în ambulatorii

Reţetele compensate, prescrise numai de medicii specialişti, nu de cei de familie

GALERIE
medic familie
  • medic familie
- +

Zilele trecute, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi cei ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) s-au întâlnit pentru a discuta mai multe soluţii pentru debirocratizarea existentă în rândul medicilor de familie, propuneri care urmează să fie introduse într-un proiect de ordonanţă de urgenţă care va fi supus către aprobare Guvernului până luna viitoare. Una dintre principalele modificări presupune ca responsabilitatea prescrierii de medicamente compensate pe bază de scrisoare medicală să revină medicului care a elaborat schema terapeutică, în momentul de faţă fiind o sarcină care revine medicilor de familie. 

Acest lucru însă nu este văzut cu ochi buni de medicii din ambulatoriul de specialitate care spun că această modificare le-ar răpi din timpul care este deja insuficient. O altă propunere a fost cea de renunţare la documentele pe hârtie care sunt cerute în cadrul procesului de contractare a serviciilor medicale, precum şi eliminarea obligaţiei furnizorilor de a completa formulare tipizate pe hârtie. Totodată a fost propusă şi renunţarea la restricţia conform căreia farmacia sau furnizorul de servicii paraclinice căruia i se adresează asiguratul să fie în contract cu aceeaşi casă de sănătate cu care este şi medicul care a eliberat reţeta respectivă.

„Noul Contract-cadru va prevedea faptul că reţetele şi biletele de trimitere la analize vor fi onorate de orice farmacie sau laborator de pe teritoriul ţării. De asemenea, pentru medicul de familie aflat la început de activitate sau nou venit într-o localitate, perioada acordată pentru a-şi forma lista de pacienţi va fi extinsă de la şase luni la un an“, au precizat reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

Pe de altă parte, reprezentanţii Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF) şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familiei (FNPMF) susţin că apreciază intenţia de debirocratizare, însă ceea ce lipseşte sunt precizările legate de intervalul de timp în care vor fi aplicate modificările, precum şi alte detalii care ţin de modul efectiv de implementare a modificărilor. „În continuare, aşteptăm un document oficial cu propuneri concrete şi termene de soluţionare ale acestora. Considerăm că propunerile anunţate în comunicatul CNAS se referă mai ales la ameliorarea accesului pacienţilor la servicii de sănătate şi răspund în mare măsură multiplelor noastre solicitări legate. Propunerile din comunicat sunt aşteptate de multă vreme, atât de către pacienţi, cât şi de către medici. Împreună, ne exprimăm dorinţa de a fi implementate cât mai repede“, au precizat reprezentanţii SNMF şi FNPMF prin intermediul unui comunicat de presă.

 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Zboară, Puiule, zboară! Şi cu ce ne ajută că a zburat?

Cosmin PAȘCA

Zboară, Puiule, zboară! Şi cu ce ne ajută că a zburat?

Într-o ţară în care trenurile care transportă butuci la export stârnesc mai multe lacrimi pe Facebook decât imaginile cu pacienţii de la terapie intensivă, un astfel de subiect ar fi trebuit să scandalizeze opinia publică şi să producă un cutremur în structurile de putere din Palatul Victoria şi „conacul” din Modrogan.

Filmuletul zilei

opinii

Canonizare

Codrin Liviu CUȚITARU

Canonizare

„Dispariţia mea fizică devenise o urgenţă istorică... Iată că pigmeii mă venerează în sfârşit! Îmi pun numele pe plăcuţe, îmi sculptează chipul, îmi ridică osanale. S-a făcut dreptate. Acesta a fost dintotdeauna raportul real dintre mine şi ei! Ei, muritorii prosternaţi în admiraţie pentru adevăratul maestru, eu, olimpianul - nu bietul Hermes, ci Zeus, cum ar trebui de fapt să mă cheme, dacă ai mei ar fi fost un pic mai inspiraţi!”

Omul care îşi confunda soţia cu o pălărie* - Capcana Facebook

Bogdan ILIESCU

Omul care îşi confunda soţia cu o pălărie* - Capcana Facebook

„Reality is merely an illusion, albeit a very persistent one./ Realitatea este doar o iluzie, deşi una foarte persistentă” - Albert Einstein

Mircea Eliade & Vasile Conta. Coda (I)

Florin CÎNTIC

Mircea Eliade & Vasile Conta. Coda (I)

Ultima decadă a lunii aprilie marchează pentru mine două comemorări speciale ale unor figuri intelectuale româneşti de care s-a întâmplat să mă ocup şi care s-au săvârşit din viaţă una după alta, chiar dacă la un secol distanţă: Vasile Conta (21 aprilie 1882) şi Mircea Eliade (22 aprilie 1986).

pulspulspuls

Iar dumnezăieşte Cîţu la adresa Iaşului. De data asta chiar are şi de ce

Iar dumnezăieşte Cîţu la adresa Iaşului. De data asta chiar are şi de ce

Filmuleţul cu ameninţarea auditului la adresa şefilor de la Romsilva din judeţe puşi de PSD ca să-şi dea demisia şi să lase locul celor de la PNL, difuzat alaltăieri de băieţii de la Recorder, cică a picat cum mai prost nu numai pentru Gelu Puiu, băiatul de mingi al lui Flutur bucovineanul încă de pe vremea când era şef de ocol la Cârlibaba, cel care dădea telefoanele, sau pentru Alexe de la Iaşi, şeful lui, ci mai ales cică pentru PNL şi Cîţu. 

Caricatura zilei

Fără facebook

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.