Retrospectivă John Surman (I)  

Dualismul improvizație-predeterminare, prezent aproape continuu în opusurile sale, i-a rezervat portativele pe partiturile-dialog ale avangardei cu arhitecturile componistice validate în timp, constituindu-se ca argumente ce permit în mod gradat interesul-admirația-empatia ascultătorului. Ascultător educat, dornic să înțeleagă vocile artei sonore culte moderne. Voci străine disonanțelor goale de conținut. Am încercat să concentrez până aici elementele definitorii ale personalității artistice pe care John Surman și-a modelat-o șase decenii (la 30 august va împlini 80 de ani). O transformare, o primenire continuă grație unor izvoare muzicale diverse, autentice.

Seria de 101 producții discografice memorându-i prezența a fost inaugurată în 1966 cu albumul „Local Colour”. Început stimulator pentru întreaga evoluție a lui John Surman, coordonatorul cvintetului ascultat atunci de microfoane, pianistul mai puțin cunoscut (cel puțin în România), alt britanic, Peter Lemer, era familiarizat cu genurile academice și jazz-ul de avangardă în care instrumentului cu 88 de clape i s-a acordat rol solistic. Tripla relație a trecutului cu prezentul a fost limpede încă din anul efectuării imprimărilor, deoarece principiul fundamental respectat în zorii tinereții jazzului, la începutul secolului al XX-lea, improvizația colectivă, și-a aflat rezonanța cu tema din deschiderea albumului, „Ictus”, aparținând unei vedete a noutății muzicale din epocă, pianista Carla Bley. Următoarele vârste ale jazzului, reflectate în cele doar șase minute fără cinci secunde ale înregistrării, au fost bopul ca deschidere a modernității, cu liniile melodice contorsionate încă din motivul de invenție notat în partituri, și cântul spontan, tot colectiv, dar întreținut la incandescența manierei free, mod cuceritor-înșelător de exprimare jazzistică a epocii.

Discul „Local Colour” i-a prilejuit lui John Surman înfățișarea primelor argumente din îndelunga, impresionanta sa carieră de saxofonist. Stăpânind locvacitatea, virtuozitatea melodic-tehnică la saxofoanele sopran și bariton, la clarinet bas, tânărul de 22 de ani a impresionat în 1966, impresionează acum prin frumusețea, prin expresivitatea sonor-timbrală, condensată la maximun conform strategiei muzicale a lui Peter Lemer. O concepție de apreciat, fiindcă mulți aderenți ai freejazzului au crezut în deceniul 1961-’70, în discursurile improvizate fără limite de timp, umbrind în mod exagerat căile de acces oferite publicului. Fără să insist asupra altor calități ale seriei de șase acte muzicale, subliniez frumusețea, expresivitatea echilibrată, dar emoționantă a fiecărui solo instrumental, modernitatea fără asperități ce asigură plăcerea audiției după 58 de ani de la premieră. John Surman a contribuit în mod substanțial la atingerea performanței valorice de grup, demonstrând noile valențe muzical-expresive ale saxofonului bariton, dincolo de cele admirate până atunci mai ales datorită neuitatului Gerry Mulligan. Iar ultimul moment al discului, poemul „Enahenado”, a devoalat cel mai bine calitățile expresive ale saxofonului sopran, încă din 1966 devenite embleme pentru stilul interpretativ propriu lui John Surman. Stil ce i-a rezervat atractivitatea prin fixarea (mai întâi în alternanță scenică și de studio, apoi prin suprapunere doar cu ajutorul magnetofoanelor) a instrumentelor rar coalizate în desfășurea muzicală: saxofonul bariton și saxofonul sopran.

În aprilie 1969, Surman s-a integrat fără probleme nonetului instrumental găzduit în studioul televiziunii germane NDR din Hamburg, workshop-ul „Flashpoint” anunțând apariția „lupilor tineri” ai jazzului de avangardă pronunțat free (Alan Skidmore, Ronnie Scott, Mike Osborne, Kenny Wheeler, Malcolm Griffiths, Erich Kleinschuster, Fritz Pauer, Harry Miller). Surman a dovedit încă de atunci, și-a păstrat o viață empatia cu societățile mai mult sau mai puțin restrânse în ambientul scenic și de studio, trecerea vremii îngăduindu-i altă dimensiune artistică: performanța dialogului. Miercurea viitoare mă voi referi la parteneriatele sale, la spectacolele de tip „one man show”.

Din sumedenia producțiilor discografice ale combo-urilor aflate sub direcția lui John Surman iau ca exemplu seria de înregistrări „How many clouds can you see?” (Deram, 1970). În treacăt fie spus, el a prețuit întotdeauna titlurile-cheie, interesante, poetice, chiar filozofice, primă invitație spre universul său ideatic-emoțional-expresiv, devoalat apoi liber prin substanța, prin atmosfera muzicii. Imaginea panoramică a discului menționat, la care și-au potrivit creativitatea zece instrumentiști de elită ai tinerei generații din acea perioadă, înfățișează o muzică de tip caleidoscopic, dinamică ritmic, îndatorată semnificativ stilului free, dar cu admirabile rezerve de lirism, poezie, sensibilitate a discursului instrumental solitar, de lumină a sunetului.

Am scris până acum de câteva ori cuvântul „free”. Ca orice autor sau interpret, John Surman a fost atent la „bursa” de valori și stiluri, conformându-se celor care „au făcut legea” într-o anumită perioadă, însă niciodată obedient, mimetic. Este adevărul ieșit la suprafață ca uleiul la ascultarea atentă a cât mai multor discuri ce îi poartă semnătura – lege recunoscută firesc de Surman în convorbirea pe care am avut-o recent la București (iunie 2024). Când s-a înregistrat discul „Haw many clouds…” trecuseră doar trei ani de la stingerea corifeului stilului freejazz, John Coltrane, însă invențiile sale strict muzicale supervizau (continuă să afecteze, după atâția ani) concepția muzicală a multor jazzmen.

Deocamdată închei subliniind caracterul complex al muzicii de pe acest disc – muzică străină divertismentului, trecând granița conceptului componistic academic prin scriitura densă, opulent armonică pentru instrumentele de suflat (saxofoane alto, bariton și sopran, trompetă, clarinet bas, fluegelhorn, flaut, tubă). Este un set de creații folositor înțelegerii evoluției jazzului modern, înlesnirii acceptării relației sale cu muzica academică tot modernă, cunoașterii evoluției lui John Surman.

Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog și profesor

Publicitate și alte recomandări video