Atari contestaţii pot fi formulate împotriva deciziilor de impunere şi a actelor administrative fiscale asimilate acestora, deciziilor pentru regularizarea situaţiei emise conform legislaţiei vamale, a măsurii de diminuare a pierderii fiscale, precum şi împotriva deciziei de reverificare. Reorganizarea activităţii ANAF, de anul trecut, a adus în subordinea acestei instituţii direcţiile generale regionale ale finanţelor publice (DGRFP), rezultate din fuziunea prin absorbţie a fostelor direcţii generale ale finanţelor publice judeţene. Prin regulamentul de organizare şi funcţionare al DGRFP se prevede că soluţionarea respectivelor contestaţii să fie de competenţa acestora. Dacă însă apar contestaţii care depăşesc plafonul de 3 milioane lei, acestea sunt de competenţa nivelului central, al ANAF. Aşa stând lucrurile, la ANAF se concentra un număr mare de contestaţii, apărând dificultăţi în privinţa soluţionării acestora în termenul prevăzut de lege (45 de zile). Evident, soluţia nu poate veni decât prin majorarea plafonului care delimitează competenţa de soluţionare între nivelul central şi cel regional. Tocmai de aceea, Executivul vizează (printr-o nouă OG, al cărei text este postat pe site-ul MFP) urcarea plafonului în discuţie la 5 milioane lei (de la 3 milioane lei). Totuşi, dincolo de această delimitare, Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul ANAF, în afară de faptul că-i revine soluţionarea contestaţiilor care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, accesoriile acestora, precum şi măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de 5 milioane lei sau mai mare, deţine şi o altă competenţă. Şi anume, cea privind rezolvarea contestaţiilor formulate de marii contribuabili, precum şi cele formulate împotriva actelor emise de organele centrale de inspecţie/control, indiferent de cuantum. Totodată, pentru că în prezent CPF nu reglementează clar efectele desfiinţării actului administrativ fiscal în procedura de soluţionare a contestaţiei, noua OG urmăreşte şi clarificarea acestora. Astfel, alineatul (3) al articolului 216 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată (privind CPF) va căpăta următorul cuprins: ”Prin decizie se poate desfiinţa total sau parţial actul administrativ atacat, părţile fiind repuse în toate drepturile şi obligaţiile anterioare emiterii acestuia, numai pentru creanţele fiscale şi perioada la care acestea se referă, urmând a se încheia un nou act administrativ fiscal ce va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluţionare.” Asta ar însemna, de fapt, că urmare desfiinţării actului administrativ fiscal apar două posibilităţi. Prima priveşte emiterea noului act administrativ fiscal ca urmare a împlinirii prescripţiei referitoare la dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii financiare faţă de buget. Cea de-a doua se referă la efectuarea inspecţiei fiscale potrivit numai şi numai considerentelor reţinute în decizia de soluţionare a contestaţiei. Oricum, în legătură cu acestea, încă operează prevederea din CPF că prin soluţionarea contestaţiei nu se poate crea o situaţie mai grea contestatorului în propria cale de atac.