Revoltă în PSD Suceava după ce feciorul lui Piedone a fost impus pe liste: Noi trebuie să decidem și nu Bucureștiul”
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 02.12.2020

Revoltă în PSD Suceava după ce feciorul lui Piedone a fost impus pe liste: Noi trebuie să decidem și nu Bucureștiul”

GALERIE
Fălticeni, Cătălin Coman
  • Fălticeni, Cătălin Coman
- +

Decizia conducerii centrale a PSD de a-l pune pe Vlad Popescu, fiul lui Cristian Popescu Piedone, pe un loc eligibil pe lista pentru Camera Deputaţilor a PSD Suceava, deși este membru al PPU-SL și liderul organizației de la Sectorul 5, provoacă nemulțumire în filiala de la Suceava. Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, vicepreședinte al organizației județene PSD Suceava, se declară "extrem de dezamăgit și extrem de nemulțumit", spunând că "este o premieră de la Revoluție și până acum ca o listă cu parlamentari să nu le fie adusă la cunoștință membrilor de partid și să fie impusă": "La Fălticeni nu-l voi susține pe Agamiță Dandanache, indiferent cum se va numi el, indiferent că e trimis de la București sau din altă parte.

"Sunt foarte dezamăgit în primul rând de listele pe care le-am văzut în presă. Total atipic și total nestatutar pentru că în cadrul organizației județene nu s-au discutat aceste liste decât în ordinea alfabetică, în totală bătaie de joc pentru statutul și pentru membrii acestui partid”, a declarat Coman pentru News Bucovina.

El spune că nu este posibil ca organizația județeană să aibă o listă de candidați care vine de la București cu niște persoane pe care, în parte, nici nu le cunoaște și că "este o premieră de la Revoluție și până acum ca o listă cu parlamentari să nu le fie adusă la cunoștință membrilor de partid și să fie impusă".

Primarul din Fălticeni a estimat că în această situație PSD va avea cel mai slab scor din istorie în județul Suceava.

"Suntem ca într-o <<Scrisoare pierdută>> și va trebui să-l susținem pe Agamiță Dandanache. La Fălticeni nu-l voi susține pe Agamiță Dandanache, indiferent cum se va numi el, indiferent că e trimis de la București sau din altă parte pentru că aici, în Suceava, noi trebuie să decidem și nu Bucureștiul”, a adăugat Cătălin Coman pentru News Bucovina.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Vot de Sf. Nicolae

Lucian DÎRDALA

Vot de Sf. Nicolae

Chiar dacă parlamentarii şi Parlamentul, ca instituţie, nu se bucură de încredere în rândul opiniei publice, cetăţenii României sunt singurii care pot remedia această situaţie, prin voturile lor. Singura condiţie ar fi ca ele să fie rezultatul unui proces de reflecţie atentă şi, poate, de deliberare sinceră cu cei apropiaţi.

Filmuletul zilei

opinii

Votul ca dar

Florin CÎNTIC

Votul ca dar

Deşi nu sunt superstiţios, m-am gândit să reiau acest text scris înainte de europarlamentarele de anul trecut, cu speranţa că poate nu şi-a pierdut din caracterul său profetic şi duminică va fi dusă la bun sfârşit o acţiune începută atunci.

O lume ce gândea în basme şi vorbea în poezii

Radu PĂRPĂUȚĂ

O lume ce gândea în basme şi vorbea în poezii

Această lume nu judeca sau, vai! nu condamna lumea de ieri cu mintea de azi, stângistă, de un neomarxism avântat şi prostesc. Măcar de-ar fi numai prefăcut, dar e prostesc. Nu cunoştea „progresismul” actual şi nici nu-l practica. Pentru ea lumea veche era şi lumea de azi, nu era una „mai înaintată”. 

Boala locvacităţii deşănţate

Ioan MILICĂ

Boala locvacităţii deşănţate

Să ne imaginăm, urmând firul consideraţiilor lui Huxley, că apocalipsa discursivă declanşată pe durata pandemiei actuale se traduce nu numai într-un puhoi de bâlbe, aberaţii, confuzii şi nehotărâri de tot soiul, ci şi într-un lanţ de constrângeri, privaţiuni şi pedepse, impuse printr-un discurs public ofensiv şi cinic, care amplifică încordarea şi istovirea psihică a indivizilor. 

pulspulspuls

Mesaj pentru nea Orban: iacătă de ce tac mâlc băieţii matale!

Mesaj pentru nea Orban: iacătă de ce tac mâlc băieţii matale!

Fiindc-am auzit că tot a anunţat nea Şică Orban că vine azi la Iaşi, am zis că merită să-i transmitem pe această cale şi o anume informare despre care suntem siguri că nu ştiu să i-o spună conţilierii lui de la Bucureşti, în legătură cu Iaşul. 

Caricatura zilei

Moldova: ”Avem autostradă, doar că-i la Bacău”

Editia PDF

Bancul zilei

O ambulanta goneste pe strazi si, la o intersectie rastoarna si accidenteaza un pieton. Soferul coboara imediat, ridica victima (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.