Revoltă într-o comună din Bacău. Oamenii sunt îngropați în noroaie după ce o firmă a greșit lucrările la rețeaua de canalizare

joi, 03 octombrie 2024, 12:45
2 MIN
 Revoltă într-o comună din Bacău. Oamenii sunt îngropați în noroaie după ce o firmă a greșit lucrările la rețeaua de canalizare

Este revoltă în comuna Mărgineni din judeţul Bacău din cauza unor lucrări neterminate care i-a îngropat pe localnici, la propriu, în noroaie. De vină ar fi faptul că reţeaua de canalizare a fost executată defectuos de o firmă de construcții din Botoșani. Mai mult, localnicii spun că muncitorii bat pasul pe loc., potrivit Antena 3 CNN.

Pentru a putea merge la serviciu sau la şcoală, localnicii trebuie să se echipeze cu cizme şi haine de schimb. Asta pentru a nu lăsa impresia că vin dintr-un cătun, rupt de lume şi fără condiţii de trai.

Vasilica Tătaru, inițiatoarea protestului: „Sunt foarte mulți copii care merg la grădiniță și la școală. Închipuiți-vă că dimineața eu nu știu dacă pot să ies sau nu pot să ies. Eu nu mai pot câte telefoane dacă ați ști câte telefoane dau mai departe. Și ea ruga zic aduceți măcar o roabă de piatră, o mașină. Noi punem mână de la mână și plătim niște mașini.”

Edilul localității Mărgineni se laudă cu multe proiecte pentru comună şi dă vina pe locuitori, iar disconfortul creat, spune el, este normal pentru astfel de proiecte.

Benone Gheorghiță, primar:

„Rețeaua de canalizare este implementată în procent de 70% s-au pus căminele colectoare, urmează că să ar fi montate căminele de debranșare, urmând ca Hidroconstrucția să ne predea strada înapoi, ca constructorul care a câștigat licitația pentru a efectua lucrarea de asfaltare să intre în teren la lucru.”

 

Firma care se ocupă de lucrări promite că în două săptămâni va preda lucrarea către Primăria Mărgineni, însă realitatea din teren îi contrazice.

Matei Daniel, reprezentant al furnizorului de energie electrică:

„Lucrăm la cămine de racord, avem 41 de racorduri de efectuat, estimam că ne terminăm cam în decurs de o săptămână după care stratul va intra în prima etapă la balasta după care dar infra infrastructuri rutiere cu asfalt.”

Între timp, băcăuanii din comuna Mărgineni se descurcă în condiții ca în Evul Mediu.

 

Citește mai mumlt pe Antena 3 CNN 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii