Rezbelul useriştilor a ajuns la faza chiloţeilor şi omletei de acasă
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

vineri, 21.01.2022

Rezbelul useriştilor a ajuns la faza chiloţeilor şi omletei de acasă

GALERIE
puls
  • puls
- +

Ehehei, dragilor, iacătă că multe chestiuni urâte din politichia de partid i se pot pune în cârcă lui mamzel Cozet, dipotata useristă de Iaşi, dar numai faptul că nu e isteaţă şi o duce iute mintea atunci când tre’ să-şi salveze pielea şi, chiar şi în astfel de situaţiuni, că nu ar avea destul humor. iacătă, de-un par egzamplu, în chestiunea cu scandalul fin filială, ăla care a izbucnit după ce mai mulţi membri de vază au fost exilaţi pe grupul de discuţiuni taman de băieţii de mingi ai lui mamzel. 

Acuma, haidaţi să fim serioşi: doar n-am crede de-acuma că băieţii ăia de la Popricani unşi şefi la oraş chiar de mamzel fac prin filială cum îi taie capul, fără să ceară voie de la Cozet? Asta, evident, în cazul puţin probabil în care chiar ar fi vorba de iniţiativa lor, căci regula e că ei au fost puşi acolo doar să zică «’Nţeles! ’Trăiţ’!».

În fine, iacătă ce transmite a doua zi posterităţii mamzel Cozet, în chestiune: „Apreciez energia şi creativitatea tinerilor... Câţiva însă se irosesc în bătălii imature. Şi am un mesaj la care ar trebui să mediteze toţi cei implicaţi: dacă mama îţi spală rufele şi îţi face cumpărăturile, poate că nu eşti complet pregătit pentru politică, nici măcar la nivel local”.

Hopaa!? Ghici cine e ăla care locuieşte încă cu mamiţica pe Copou, care, zice-se, îi spală rufele şi-i şi face micul dejun? Da, taman alesul răzvrătit Philiph, zis şi dipotatul Tik-Tok, după audienţa pe care şi-a creat-o pe reţele. O fi oare de bine, o fi de rău? Asta rămâne să mai calculăm...

Două vorbe plus trei variante şi despre rezbelul liberalilor

Una scurtă la final şi despre ce se mai zvoneşte printre liberalii ieşeni. Partid în care cică de la Bucureşti la vale, inclusiv pe Bahlui în gios, se vorbeşte tot mai mult despre un nou congres în primăvară, care să reaşeze lucrurile cumva la vârf, atât la centru cât şi la judeţe. La centru treaba ar sta, zice-se, cam aşa: panica e maximă după ce ultimele sondaje dau PNL pe la 15-17%, în timp ce AUR ar fi ajuns la 17, ba chiar 23% după alte sondaje.

Pe hârtie ar fi două variante: una cu o echipă de conducere formată dintr-un duo Motreanu (Giurgiu, cea mai performantă filială, om acum exilat) alături de Bolojan (Oradea).  A doua variantă, compromis total, ar fi promovarea momâii cu stele Ciucă în funcţia de şef de partid, aşa cum vrea momâia pe schiuri. Problema e însă că momâia cu stele nu se poate impune, are vocabular limitat, nu are carismă şi nu e convingător în nimic, limbaj de lemn etc. Ar mai fi şi o variantă de rezervă: aducerea în horă a unuia din afara jocurilor actuale: Crin sau chiar Orban.

Dar, să revenim la ieşenii noştri! Se aude că liderul fără audienţă de la Iaşi ar fi totuşi din ce în ce mai vocal la Bucale (şi vă vom ilustra asta cât de curând, aveţi olecuţă de răbdare), dar e prizonier variantei momâii pe schiuri, în timp ce fostul lider Paralexe ar ieşi pe plus în oricare din variantele 1 sau 3. Deci, puteţi da cu banu’, că tot ei îl iau la final.

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Primarul Chirica şi limbajul de mahala

Toni HRIŢAC

Primarul Chirica şi limbajul de mahala

Duritatea de limbaj, libertatea indecentă în apreciere sunt arme politice, dar nu pot fi folosite împotriva unor persoane care nu fac politică. Chiar şi în retorica electorală o asemenea exprimare este de obicei apanajul unor extremişti. Faptul că primarul Iaşului le foloseşte este un derapaj care trebuie sancţionat.

Filmuletul zilei

opinii

Pericolul extremismului

Alexandru CĂLINESCU

Pericolul extremismului

Am întâlnit în ultima vreme mai multe luări de poziţie care atribuiau „intelectualilor” vina pentru ascensiunea extremei drepte. Care intelectuali?

Spaţiile pentru artă din Iaşi. O nouă galerie

George PLEȘU

Spaţiile pentru artă din Iaşi. O nouă galerie

Orice deschidere a unei noi galerii este un act de curaj care trebuie salutat şi sprijinit. O scenă cât mai efervescentă, care va căuta să scape de conservatorism şi provincialismul care au dominat mult prea multă vreme cultura ieşeană, şi care va dori să fie conectată la trendurile globale, va atrage atenţia şi asupra potenţialului creativ local şi va genera mai multe puncte de diseminare a artei contemporane şi educare a publicului.

Critica „de întâmpinare”?

Nicolae CREŢU

Critica „de întâmpinare”?

Nu se mai vorbeşte prea mult, de deja destul de multă vreme, despre o critică de întâmpinare. Ceea ce nu înseamnă, totuşi, că ea ar fi dispărut cu totul, poate, mult mai curând şi de înţeles într-o măsură, doar că a suferit, în noi „contexte”, nu puţine mutaţii, deformări, probabil şi pervertiri. Faţă de ce era ea cel mai adesea, deşi nu lipseau nici atunci simulacrele de „critică”, doar fardate cu aşa o etichetă indulgentă, sub regimul comunist şi controlul lui (nu numai cenzura) asupra activităţii editoriale.

pulspulspuls

Ce Harvard, ce Princeton, ce universităţi de top: uitaţi aicea diplomă, băbăeţ!

Ce Harvard, ce Princeton, ce universităţi de top: uitaţi aicea diplomă, băbăeţ!

Mişcare magistrală, de maestru emerit (nu spunem în ce anume) a rectorul de la „Cuza”, dom’ Tudorel, în aceste zile de plin scandal al pagiatului lucrării de doctorat a premierului Ciucă: a scos şi el la bătaie una din diplomele din sertar, şi nu una oarecare. 

Caricatura zilei

Din cauza Omicron, se lasă cu penalizări

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X