Rezidențiat 2025 / Peste 5.000 de locuri și posturi disponibile: Iașul, unul din cele 12 centre. Concursul are loc peste două săptămâni

luni, 03 noiembrie 2025, 04:00
2 MIN
 Rezidențiat 2025 / Peste 5.000 de locuri și posturi disponibile: Iașul, unul din cele 12 centre. Concursul are loc peste două săptămâni

Ministerul Sănătății organizează duminică, 16 noiembrie, Concursul național de rezidențiat 2025, pentru admiterea candidaților pe loc și pe post în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie. Examenul se va desfășura simultan în șase centre universitare: Iași, București, Cluj-Napoca, Craiova, Târgu Mureș și Timișoara.

Pentru această sesiune sunt disponibile 5.064 locuri și 310 posturi, distribuite astfel: 4.339 locuri la medicină, 464 la medicină dentară și 261 la farmacie. Cele mai multe locuri sunt pentru medicină de familie (639), medicină internă (190) și cardiologie (189).

Concursul este destinat absolvenților cu diplomă/licență în domeniile vizate, rezidenților în pregătire, specialiștilor care doresc o a doua specialitate, precum și cetățenilor români și ai Uniunii Europene, conform legislației în vigoare. Dosarul de înscriere trebuie să conțină cererea completată, copia actului de identitate, diploma de licență sau adeverința pentru promoția 2025, certificat medical, precum și documentele justificative privind statutul profesional sau schimbarea numelui, după caz.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Cum se desfășoară examenul de Rezidențiat 2025

Examenul constă într-un test scris-grilă de 200 de întrebări, identic în toate centrele, pe durata a patru ore. Structura testului include 25% întrebări cu un singur răspuns corect și 75% cu răspunsuri multiple. Pentru a fi declarat admis, candidatul trebuie să obțină minimum 60% din punctajul maxim realizat la nivel național. Corectarea se face electronic, iar rezultatele vor fi publicate pe site-urile oficiale ale Ministerului Sănătății și ale universităților organizatoare.

Clasificarea candidaților se realizează la nivel național, pe baza rezultatelor din toate centrele, și va fi afișată simultan pe rezidentiat.ms.ro și pe paginile celor șase universități implicate. Alegerea locurilor și posturilor se va face prin teleconferință, pe baza punctajului obținut, în trei zile consecutive, între orele 9:00 și 21:00. Candidații se pot prezenta în centre universitare din Arad, Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Sibiu, Târgu Mureș sau Timișoara.

Regulile concursului precizează că neprezentarea la data și ora stabilite atrage pierderea drepturilor conferite de examen. Specialiștii care optează pentru a doua specialitate trebuie să depună angajamentul de plată în termen de 15 zile de la încheierea contractului, plata realizându-se anual, în două tranșe semestriale. Locurile neocupate pot fi redistribuite conform legislației în vigoare.

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii