
Rezultatele discuției dintre Rusia şi Ucraina de la Istanbul anunţate de Vladimir Medinski: un armistiţiu, o întâlnire Putin-Zelenski şi un schimb „masiv” de câte 1.000 de prizonieri „în zilele următoare”

Negociatorii-şefi ucrainean şi rus au anunţat vineri, după negocieri la Istanbul, că au discutat despre posibilitatea instaurării unui armistiţiu în Războiul din Ucraina, organizarea unei întâlniri între preşedinţii rus Vladimir Putin şi ucrainean Volodimir Zelenski, şi un schimb de 1.000 de prizonieri de fiecare parte, relatează AFP, citată de news.ro.
”În următoarele zile, un schimb masiv de prizonieri, de ordinul a 1.000 la 1.000, va avea loc”, a anunţat negociatorul rus Vladimir Medinski.
Această informaţie a fost confirmată de către şeful delegaţiei ucrainene, ministrul ucrainean al Apărării Rustem Umerov.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Rusia se declară ”mulţumită” de rezultatul primelor negocieri de pace din 2022 cu Ucraina, la Istanbul, şi este ”pregătită să continue contactele”, a anunţat Vladimir Medinski.
”În ansamblu, suntem mulţumiţi de rezultat şi pregătiţi să continuăm contactele”, a declarat el într-o scurtă alocuţiune de presă.
Publicitate și alte recomandări video