De Sănătate

Punem punctul pe știi

Rinichi pierdut cu pastile de slăbit: riscurile pe care nu le bănuim ale auto-medicației

miercuri, 06 noiembrie 2024, 03:00
5 MIN
 Rinichi pierdut cu pastile de slăbit: riscurile pe care nu le bănuim ale auto-medicației

Pacienții care aleg să ia singuri medicamente nu sunt întotdeauna în pericol, spun specialiștii cu care au discutat reporterii „Ziarului de Sănătate”. Dar lipsa unei documentații prealabile și tot felul de combinații nefericite îi pot aduce și pe cei aparent-sănătoși la spital cu probleme grave. Conf.dr. Ionuț Nistor, medic primar nefrolog, specializat în medicină bazată pe dovezi, spune că există două problemele majore legate de auto-medicație.

Citiți versiunea integrală a Ziarului de Sănătate, numărul 31

Prima dintre ele se referă la faptul că, prin administrarea de medicamente pe care le consideră pacientul potrivite, poate fi amânată prezentarea la medic și momentul diagnosticului chiar și cu câțiva ani, astfel încât tratamentul să coste prea mult și, uneori, să fie prea târziu pentru a avea șanse de reușită. A doua problemă este cea legată de costuri: medicamentele și suplimentele alimentare sunt scumpe, iar oamenii ajung să plătească din buzunarul lor sume de bani pe care s-ar putea să nu și le permită sau care ar putea fi investite în altceva mai bun pentru sănătatea lor.

Probleme renale de la „prafuri” pentru mușchi

Medicul a prezentat și câteva situații concrete în care a avut pacienți ce au fost la un pas de moarte după ce și-au administrat singuri, fără să consulte un specialist, tot felul de medicamente. Cel mai tragic astfel de exemplu este o pacientă care a ajuns să își piardă rinichiul.

„O pacientă care beneficiase de un transplant renal, tânără, și-a pierdut rinichiul transplantat folosind niște produse naturale de slăbit, suplimente care teoretic trebuiau să o ajute să slăbească. Dar, din păcate, au declanșat o reacție imuno-alergică care a dus la respingerea rinichiului și apoi pierderea organului. Și vorbim de suplimente relativ banale, pe care le găsești peste tot și sunt vândute pentru slăbit, dar care, iată, într-o situație particulară au dus la probleme majore”, a declarat conf.dr. Ionuț Nistor.

Acesta a explicat că cei mai vulnerabili la astfel de combinații periculoase sunt pacienții oncologici, cei cu boli autoimune, care au beneficiat de un transplant de orice fel, și unde aceste reacții pot fi mult mai periculoase. Este nevoie de supraveghere medicală pentru orice fel de tratament, spune conf.dr. Ionuț Nistor, inclusiv cel din zona suplimentelor alimentare.

El a mai oferit un exemplu: un tânăr ajuns la spital cu insuficiență renală acută după un consum necontrolat de suplimente folosite pentru creșterea masei musculare.

„De obicei aceste cazuri le vedem vara și în cazul suplimentelor folosite de tineri pentru creșterea masei musculare, suplimente, vitamine, care conțin creatină, aminoacizi, toate pentru a crește rapid masa musculară. Acolo se poate întâmpla ca o combinație de medicamente sau suplimente luate în exces, alături de o stare de deshidratare și un efort prelungit, să ducă la o insuficiență renală acută. Se observă mai ales în zona de începători, care nu practică de mult timp”, a punctat conf.dr. Ionuț Nistor.

Pe ce poți cheltui banii pe care alegi să-i dai pe suplimente

Dar medicamentele care sunt date, în mod obișnuit, fără rețetă, aduc situațiile cu cel mai mare potențial de a se agrava. Fie că e vorba de antiinflamatoare nesteroidiene, diclofenac, ibuprofen etc., care în doză crescută sau la o administrare prelungită pot duce la insuficiență renală acută și chiar cronică, spune dr. Nistor, tot prin provocarea unei reacții imuno-alergice.

„Este una dintre întrebările de bază pe care le punem pacienților care vin cu probleme: ce medicamente sau suplimente ați luat? Pentru că adesea acestea pot sta la baza insuficiențelor renale acute. Unul dintre primele lucrurile pe care îi învățăm pe studenții de la Medicină este că trebuie evaluată măsura terapeutică. Iar primul gând este: face sau nu rău? Apoi vorbim de prezența unui beneficiu, demonstrarea și cuantificarea potențialei prezențe a acestui beneficiu. Și, din păcate, suplimentele alimentare nu sunt reglementate astfel, nu au obligația de a demonstra în vreun fel științific eficiența lor. Nu sunt considerate medicamente, astfel că nu au nevoie să arate că funcționează printr-un studiu clinic, o analiză medicală, orice. Pornesc de la considerentul că pot face bine și nu rău, dar atât”, a subliniat conf.dr. Ionuț Nistor.

Medicul spune însă că ceea ce simți cu adevărat când cumperi suplimentele alimentare este costul pe care-l lasă în bugetul familiei. Mai ales dacă sunt chestiuni recurente, lunare sau trimestriale. Întrebarea pe care o ridică acesta este: acei 100 de lei / lună sau mai mult, dați pe suplimente, pot fi cheltuiți pentru altceva care să ajute sănătatea generală?

„Nu pot să cheltui acei 100 de lei cumpărându-mi un produs mai bun din piață? De calitate mai mare? Astfel, indirect, să ajung să-mi fac singur un supliment cu nutrienți de bună calitate, legume-fructe de calitate superioară, produse de la producători autorizați, care sunt mai scumpe și care pot fi o opțiune să îți îmbunătățești starea de sănătate, fiindcă ai o alimentație mai sănătoasă. A doua opțiunea e să investești aceeași sumă de bani într-un drum la piscină, o sală de sport sau o experiență culturală, fiind demonstrat că mergând la teatru, operă, filamornică etc. ai un impact asupra calității vieții”, a completat conf.dr. Ionuț Nistor.

Diagnosticarea tardivă duce la tratamente ineficiente

Specialistul ieșean mai vorbește și despre faptul că breasla medicilor trebuie să lucreze mai mult pentru ca să încerce să elimine neîncrederea și frica oamenilor de a merge la medic. Încă există această reținere, care pornește de la calitatea serviciilor medicale, la frica generalizată și inconștientă, și reținerea de a face la timp evaluările poate duce la complicații ulterior.

„Dacă nu mergi la timp la spital să investighezi și să evaluezi o problemă și preferi să găsești o soluție ușoară, printr-un medicament fără rețetă, ca să eviți programările, vizitele la medic etc., pot apărea unele probleme. În anumite situații, la o banală viroză respiratorie sau la o cefalee tranzitorie, care apare într-un context de oboseală sau expunere la frig, există o anumită logică, o poți trata cu un medicament luat dintr-un singură doză și ai scăpat. Dar o problemă cronică cum ar fi o patologie pulmonară în fazele incipiente, o boală cronică, o tumoră, diabet sau la insuficiență cardiacă, ignorarea și tratarea acasă cu suplimente poate duce la amânarea descoperirii acestei boli cu luni sau chiar ani, iar diagnosticarea tardivă poate face ca și tratamentul să nu fie la fel de eficient”, a punctat conf.dr. Ionuț Nistor.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii