anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Rinichii copilașului căzut de la etaj au ajuns la un băiat de 11 ani și o fetiță de 17

GALERIE
transplant-copil-2ani_Iasi
  • transplant-copil-2ani_Iasi
- +

Inima şi ficatul vor salva două vieţi ale unor copii din Germania

Rinichii prelevaţi de la copilul în vârstă de doi ani, aflat în moarte cerebrală, au ajuns la doi copii în vârstă de 11 şi 17 ani, care vor putea avea şansa la o viaţă normală în urma transplanturilor. Intervenţiile au avut loc în Compartimentul de Transplant Renal de la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon”, alături şi de specialişti de la Spitalul de Copii „Sf. Maria”. Iniţial, a fost luat în considerare pentru transplant un băiat în vârstă de 19 ani, care ar fi urmat să primească ambii rinichi. „S-a pus problema ca cei doi rinichi să fie transplantaţi «în bloc» la un adolescent de 19 ani, care avea o potrivire foarte bună. Ne-am gândit însă de comun acord să riscăm, într-un sens bun medical, şi să maximizăm eficienţa acestui act: să redăm vieţii şi societăţii doi copii”, a declarat prof.dr. Adrian Covic, coordonatorul Compartimentului de Transplant Renal de la unitatea medicală.

Acesta a mai precizat că a fost o intervenţie dificilă, organele donatorului nu erau complet formate având în vedere vârsta acestuia, iar primitorii erau la rândul lor mai puţin dezvoltaţi decât alţi copii de vârsta lor.

Dializă de 3 ori pe săptămână

Unul dintre pacienţii transplantaţi este un băiat de 11 ani din Iaşi, dintr-un centru de plasament. A fost diagnosticat încă de la naştere cu o malformaţie urologică, iar de la vârsta de nouă ani a fost necesar să înceapă şedinţele de dializă. Băiatul provine dintr-o familie numeroasă, mai are încă şapte fraţi, însă doar fratele mic a rămas în familie, restul se află în sistem de protecţie la asistenţi maternali sau în centre de plasament. „Este într-o măsură de protecţie specială din 2019, încă de la început a prezentat probleme de sănătate. Acum i s-au oferit două mari şanse: una la o viaţă normală şi una la o familie. După externare vom vedea dacă se poate face o reintegrare, dar e foarte greu de realizat asta, cel mai sigur va merge la un asistent maternal şi, dacă părinţii îşi vor da acordul, undeva într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, are şansa să meargă în adopţie”, a declarat Tiberiu Bantaş, purtător de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi. Celălalt primitor este o fată de 17 ani din Suceava, care făcea dializă din 2016, fiind diagnosticată din primii ani de viaţă cu insuficienţă renală. Ambii pacienţi erau în evidenţele Spitalului de Copii, unde făceau de trei ori pe săptămână şedinţe de dializă. „Apariţia insuficienţei renale la un copil înseamnă din start o dezvoltare care nu este conform vârstei, adică o greutate mai mică, o înălţime mai mică. Odată cu transplantul este această posibilitate de a se dezvolta normal. Să nu uităm şi celelalte aspecte - să mergi de trei ori pe săptămână să faci dializă de la Suceava la Iaşi, să stai acolo trei ore şi apoi să faci drumul înapoi înseamnă trei zile pierdute din şapte şi imposibilitatea de a ţine pasul cu cerinţele pe care le are fiecare elev. Transplantul înseamnă pentru ei o şansă în plus de a face o şcoală normală şi de a face un pas în viaţă”, a declarat conf.dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al Spitalului „Parhon”.

În acest moment, ambii copii se recuperează în Compartimentul de Transplant Renal, fiind necesar să mai rămână internaţi până la două săptămâni. „Suntem extraordinar de fericiţi pentru că ambii rinichi sunt în parametri. Copiii urinează amândoi foarte bine, deja funcţia renală începe să se amelioreze, este un nou succes al centrului nostru”, a completat prof. dr. Adrian Covic.

Medicii de la Spitalul de Copii au spus că decizia de a dona organele a venit din partea părinţilor copilului de doi ani căzut de la etaj, atunci când au realizat că acesta nu mai poate fi salvat. „Aici a fost decizia şi dorinţa părinţilor ştiind că nu mai este nicio şansă pentru copilul lor. Este un lucru demn de apreciat”, a precizat dr. Corneliu Paiu, şeful Secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă. Au fost prelevaţi ambii rinichi, unde au fost transplantaţi, iar pentru prima dată la unitatea medicală a fost prelevată inima. Inima şi ficatul au fost transplantate unor copii în Germania, în România nefiind primitori care să fie compatibili. „Donatorii pediatrici sunt extrem de rari şi sunt deja mulţi copii pe care îi trimitem în străinătate pentru a beneficia de un transplant în Vest. Pentru noi, ca echipe medicale, a fost un moment extrem de emoţionant. Este impresionant cum suferinţa unor oameni poate să dea atât de mult lumină unor copii. Îmi exprim condoleanţe către familia care a dat dovadă de cel mai înalt gest de gratitudine”, a precizat dr. Lavinia Ionescu, medic specialist ATI, care a făcut parte din echipa chirurgicală. În total, în cei 22 de ani de când s-a făcut primul transplant de rinichi la Spitalul „Parhon” din Iaşi, au fost transplantaţi 14 copii, iar şase dintre aceştia au primit şansa de la un donator în moarte cerebrală.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Asupritori, paraziţi şi ipocriţi

Cătălin ONOFREI

Asupritori, paraziţi şi ipocriţi

Cât de bine îi cunoaştem pe cei din jurul nostru?

opinii

Agua!

Briscan ZARA

Agua!

Dacă nu ar fi fost lumea aceasta modernă în care transportul dintr-un loc în altul să fie foarte facil, iar alimentele şi apa să poată fi aduse repede dintr-o regiune în alta, cu siguranţă am fi intrat într-o perioadă de foamete cruntă. Război, boală şi foamete, triada care a urmărit întreaga istorie omul precum lupii. Şi trebuiau mereu să fie trei ca să devină mortale, de nesuportat. Şi dacă ultimele două apar din motive naturale, primul ni se datorează în totalitate.

Nu căuta cheile sub veioză

Cristina DANILOV

Nu căuta cheile sub veioză

Am atât de mulţi cunoscuţi care spun cu toată convingerea că obiceiurile lor alimentare - a mânca prăjituri noaptea, de pildă - se datorează faptului că părinţii lor nu i-au hrănit aşa cum trebuia şi nu le-au insuflat obiceiuri alimentare sănătoase. Şi stau şi sortează, ca pe nişte boabe de fasole, amintirile din copilărie, cum nu aveau voie să se ridice de la masă până nu terminau de mâncat grişul cu lapte sau cum erau alergaţi cu papucul prin curte când aruncau sub masă carnea din ciorbă la pisici. A devenit un fel de sport, mulţi caută cauzele dependenţei de alimente, de alcool, de ţigări, de dragoste, de droguri, în copilărie şi, după un search profund concluzionează: „mama e de vină că sunt supraponderală”, „tata e de vină că eu beau”.

Slavă lui Rabelais

Nichita DANILOV

Slavă lui Rabelais

Vom intra într-o epocă în care resursele de materii vor conta la fel de mult ca şi tehnologia. Epoca energiei ieftine, după cum spunea un comisar european, a luat sfârşit. Epoca revendicărilor abia a început.

pulspulspuls

Care este strategia PSD la locale şi ce învârte Maricel Popa la manivela partidoiului

Care este strategia PSD la locale şi ce învârte Maricel Popa la manivela partidoiului

Gata, astăzi am ajuns la antepenultimul episod din seria „Ce s-a discutat la Şcoala politică de vară de pe Bahlui”, o relatare fidelă a discuţiilor care au avut loc timp de o săptămână în târgul nostru pe teme politice locale. 

Caricatura zilei

Rafila și pastila

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.