„Riscul de a dezvolta o formă severă a bolii este ridicat”. Managerul Spitalului de Infecțioase Iași explică fenomenului „Super gripei K”
„Super gripa K”, cea mai răspândită tulpină de virus gripal din Europa în acest sezon, stârnește îngrijorare. La Iași, situația este dinamică: pacienții vin și pleacă constant, iar pentru că tratamentul este același pentru toate tipurile de gripă, nu există statistici exacte pe subtipuri. Totuși, DSP a raportat că, în săptămâna 15–21 decembrie 2025, aproximativ 700 de persoane au prezentat gripă clinică, neconfirmată prin teste PCR.
„Până acum nu s-a realizat secvențierea pentru a identifica virusul în detaliu, deoarece tratamentul este același pentru toate cazurile de gripă. Secvențierea se efectuează la Institutul Cantacuzino. Aceasta se face mai mult pentru statistici și pentru a observa care tulpină este predominantă”, a explicat Dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași.
„Gripa K” a înregistrat o creștere rapidă a numărului de cazuri
Medicul a explicat că „gripa K” sau „super-gripa de tip K” se referă la o subcladă genetică a virusului gripal A(H3N2), care a devenit dominantă începând cu a doua jumătate a anului 2025. Potrivit acestuia, termenul de „super-gripă” este folosit deoarece această variantă a înregistrat o creștere rapidă a numărului de cazuri, fiind confirmată și în România de Institutul Cantacuzino și INSP.
„Virusurile subcladei K A(H3N2) au derivat genetic din virusurile înrudite J.2.4 și prezintă mai multe modificări ale aminoacizilor la nivelul hemaglutininei. Hemaglutinina este o proteină de suprafață a agenților patogeni, în special a virusurilor gripale, care se leagă de globulele roșii, facilitând aglutinarea și jucând un rol cheie în caracterizarea și tipizarea acestor virusuri”, a precizat dr. Roșu.
În ceea ce privește simptomele, medicul explică că acestea sunt cele clasice ale gripei sezoniere, precum febră mare, dureri musculare, tuse și stare generală de rău, însă, în cazul acestei tulpini, ele pot fi mai intense și pot dura mai mult.
Vaccinurile rămân esențiale, în special pentru persoanele cu risc crescut
„Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), datele epidemiologice actuale nu indică o creștere a severității bolii. Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) evaluează riscul pentru populația generală ca fiind moderat. Conform Institutului Național de Sănătate Publică din România, riscul de a dezvolta o formă severă a bolii este ridicat pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, persoanele cu boli metabolice, pulmonare, cardiovasculare, neuromusculare și alte boli cronice preexistente, pentru femeile însărcinate, persoanele imunocompromise și cele care trăiesc în centrele de îngrijire pe termen lung”, a explicat acesta.
Conform medicului, vaccinurile rămân esențiale, în special pentru persoanele cu risc crescut de complicații gripale și pentru îngrijitorii acestora. Chiar dacă există unele diferențe genetice între virusurile gripale circulante și tulpinile incluse în vaccinuri, vaccinul antigripal sezonier poate oferi în continuare protecție împotriva virusurilor derivate și a celorlalte tulpini de virus incluse în vaccin.
„De asemenea, Institutul Național de Sănătate Publică din România menționează că se așteaptă ca vaccinul să ofere în continuare protecție împotriva formelor severe ale gripei”, a punctat managerul Spitalului de Boli Infecțioase.
Publicitate și alte recomandări video