anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Riscurile fumatului şi băutului: subiect de dezbatere universitară cu elevi din 5 ţări

GALERIE
fumat
  • fumat
- +

Workshopuri la Facultatea de Farmacie despre riscurile consumului de tutun, de alcool şi de etnobotanice.

 

Facultatea de Farmacie de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi (UMF) a organizat în cursul zilei de miercuri un workshop despre efectele nocive ale alcoolului, tutunului şi drogurilor, la care au participat elevi veniţi în Iaşi prin programul Erasmus^. Este vorba despre 50 de elevi care au venit prin programul „You are my challenge“, coordonat de către Colegiul Tehnic „Ion Creangă“ din Târgu Neamţ, care provin din cinci ţări - Letonia, Olanda, Portugalia, România şi Turcia. Aceştia au fost însoţiţi de profesorii lor coordonatori şi au participat la mai multe discuţii despre conştientizarea riscului pe care îl reprezintă consumul unor produse toxice legale, alcoolul sau tutunul, dar şi unele interzise, precum etnobotanicele.

„A fost o desosebită plăcere pentru noi să organizăm aceste activităţi şi să atragem un semnal de alarmă suplimentar asupra riscului la care se expun adolescenţii, şi nu numai, prin consumul de alcool, tutun, dar şi mai grav, prin consumul de produse interzise cu efect psihotrop, de cele mai multe ori sub formă de amestecuri cu un conţinut dificil de identificat“, a declarat prof.dr. Lenuţa Profire, decanul Facultăţii de Farmacie. Elevii au avut posibilitatea, pe parcursul activităţilor practice desfăşurate în cadrul laboratoarelor facultăţii, să observe macroscopic şi microscopic speciile de Nicotiana tabacum (tutun) şi Cannabis sativa (cânepă). (Cătălin HOPULELE)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Rivalităţi globale (I)

Lucian DÎRDALA

Rivalităţi globale (I)

Astăzi, indiferent dacă vorbim de relaţia SUA - Rusia sau de cea între SUA şi China, toată lumea are scenarii de victorie, în caz de război, chiar şi în ipoteza în care s-ar ajunge la o folosire limitată a armamentelor nucleare.

opinii

Inteligenţa politehnică

Florin CÎNTIC

Inteligenţa politehnică

A trecut insuficient comentat un excepţional interviu pe care Toni Hriţac i l-a luat lui Cristian Tudor Popescu. Cum eu am căzut pe gânduri privindu-l, simt nevoia să scriu.

Despre război şi liceul militar

Radu PĂRPĂUȚĂ

Despre război şi liceul militar

Eram în clasa a 8-a, când în clasa noastră a venit un maior. Nu-i mai ţin minte numele, probabil că nici nu i l-am cunoscut. Umbla prin şcoli şi recruta elevi pentru a da examen la liceul militar din Câmpulung Moldovenesc. 

Lumini şi umbre în mass-media românească

Alex VASILIU

Lumini şi umbre în mass-media românească

Mai demult am fost surprins auzind opinia hotărâtă a unui fost coleg de redacţie: educaţia, cultura se face în şcoală, acasă, nu la radio şi televiziune, aceste instituţii având doar menirea să informeze, să distreze. 

pulspulspuls

Iată scenariul revenirii lui MRU în politică, prin intermediul unui ocol pe la primăria Iaşului

Iată scenariul revenirii lui MRU în politică, prin intermediul unui ocol pe la primăria Iaşului

Două vorbe despre MRU şi şansele sale la cea mai înaltă funcţie în târg, dragi telespectatori, vorbe care s-au desprins din luările de cuvânt ale participanţilor la şcoala politică de vară de pe Bahlui, care a avut loc săptămâna trecută, seara, pe răcoare, pe terasa unei cunoscute berării din târg. 

Caricatura zilei

Isărescu și calul

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.