Încă din anul 1987, cu prilejul discutării Raportului Comisiei Brundtland Our Common Future s-a subliniat necesitatea gestionării raţionale a resurselor naturale şi găsirea unui echilibru între dimensiunile socială, economică şi ecologică ale dezvoltării. Comisia Brundtland a furnizat una dintre cele mai cunoscute definiţii date dezvoltării durabile, care s-a păstrat până astăzi: „dezvoltarea care urmăreşte satisfacerea nevoilor prezentului fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a satisface propriile nevoi”.

Multă vreme problemele sociale au fost tratate de decidenţii în materie de politici publice cu măsuri pasive, care au generat dependenţă de suportul statului, fără soluţii sustenabile care să armonizeze perspectiva socială, economică cu cea privind protecţia mediului înconjurător. Economia socială reprezintă un set de soluţii economice la problemele sociale cu care se confruntă persoanele din grupurile aflate în situaţie de dificultate sau de risc: sărăcie, marginalizare, discriminare, excluziune socială. Economia socială nu înseamnă asistenţă socială, deşi îşi propune scopuri sociale. Întreprinderile de economie socială funcţionează întocmai ca un business clasic, sunt orientate spre obţinerea profitului care este reinvestit în proporţie de 90% în scopuri sociale. Întreprinderile sociale şi întreprinderile sociale de inserţie sunt preocupate de recuperarea socială a persoanelor aflate în dificultate prin oferirea de oportunităţi de integrare socioprofesională pe piaţa muncii.

Economia socială reprezintă concretizarea unor iniţiative private, voluntare şi solidare pentru rezolvarea problemelor socioeconomice cu care se confruntă persoane şi grupuri aflate în diverse situaţii de dificultate. Întreprinderile sociale contribuie la consolidarea coeziunii economice şi sociale, la ocuparea forţei de muncă şi la dezvoltarea serviciilor sociale într-un cadru prietenos faţă de mediul înconjurător. Obiectivele urmărite de economia socială corespund pe deplin dezideratelor dezvoltării durabile - dezvoltarea care plasează într-o situaţie de echilibru asigurarea bunăstării sociale, preocuparea pentru creşterea economică şi necesitatea protecţiei mediului înconjurător astfel încât „nimeni să nu rămână în urmă”.

Strategia Naţională de Dezvoltare Durabilă a României (SNDDR) 2030 asumă ca obiectiv reducerea numărului de persoane care trăiesc sub pragul de sărăcie, creşterea ocupării în muncă, dezvoltarea sistemului de protecţie şi asistenţă socială. În Strategie se face referire la Legea economiei sociale prin care s-a creat cadrul necesar dezvoltării întreprinderilor sociale care contribuie la creşterea ocupării persoanelor vulnerabile şi a incluziunii sociale. La 31 decembrie 2017, la nivel naţional erau atestate 99 de întreprinderi sociale în 33 de judeţe şi erau certificate 9 întreprinderi sociale de inserţie în 5 judeţe (SNDDR, 2018).

Combaterea sărăciei necesită implementarea unor politici economice şi sociale active, bazate pe creşterea ocupării în muncă, pe creşterea veniturilor, inclusiv a efectivului de salariaţi din mediul privat. Economia trebuie să funcţioneze, să se dezvolte, să crească pentru bunăstarea unui număr cât mai mare de oameni. Într-un context pandemic, marcat de riscul amplificării sărăciei, impulsionarea dezvoltării întreprinderilor de economie socială devine tot mai importantă pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă persoanele şi grupurile vulnerabile.

Întreprinderile sociale de inserţie contribuie la creşterea ocupării persoanelor din zonele defavorizate, afectate de sărăcie, a femeilor în vârstă de muncă singure cu copii în întreţinere, a femeilor cu dizabilităţi marginalizate sau excluse pe piaţa muncii. Afacerile sociale oferă soluţii la problemele femeilor aflate în dificultate, aparţinând unor grupuri sau comunităţi vulnerabile. De exemplu, o afacere socială de tip before or after school (şcoală, masă caldă, petrecerea timpului liber) integrează şi servicii oferite în regim de gratuitate pentru mamele singure cu copii în întreţinere şi/sau în diverse situaţii vulnerabile (venituri mici, şomaj, dificultăţi în oferirea de suport copiilor în efectuarea temelor şcolare, femei victime ale violenţei domestice nevoite să părăsească domiciliul conjugal etc.).

Dezvoltarea durabilă a oraşelor şi a comunităţilor implică crearea de locuri de muncă salarizate decent, indiferent de gen, mediul de provenienţă, grupul de apartenenţă. Un loc de muncă nu garantează întotdeauna ieşirea din sărăcie. Conform Eurostat, în România, 15% dintre angajaţi sunt sub pragul de sărăcie, ceea ce înseamnă că multe locuri de muncă sunt salarizate precar. Datele de la Inspecţia Muncii, autoritate guvernamentală aflată în subordinarea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, arată că numărul contractelor de muncă înregistrate cu salariul minim pe economie era de 1,58 milioane (cf. Ziarul Financiar, 2021). Locurile de muncă precar salarizate, nivelul scăzut de trai, calitatea scăzută a serviciilor publice constituie factori determinanţi ai migraţiei externe a românilor.

În anul aderării României la Uniunea Europeană (2007) peste jumătate de milion de cetăţeni au plecat în străinătate, 80% dintre aceştia reprezentând forţă de muncă activă economic. Promovarea antreprenoriatului social, dezvoltarea întreprinderilor sociale prin facilităţi economice şi fiscale şi îmbunătăţirea accesului tinerilor la programele de finanţare guvernamentală şi europeană, încurajarea economiei sociale contribuie la crearea de locuri de muncă decente, la reducerea disparităţilor salariale dintre femei şi bărbaţi, la reducerea disparităţilor teritoriale, dintre regiunile de dezvoltare ale ţării, dintre statele membre ale Uniunii Europene.

Omenirea nu-şi poate valorifica pe deplin potenţialul de care dispune dacă anumite categorii sociale sunt dezavantajate în raport cu altele. Dezvoltarea economiei sociale prin proliferarea întreprinderilor sociale poate contribui la reducerea inegalităţilor sociale şi economice, la atenuarea disparităţilor dintre mediul urban şi rural, dintre oraşele dezvoltate - polii de creştere economică. SNDDR 2030 propune ca ţintă sprijinirea dezvoltării activităţilor economice productive în mediul rural, a întreprinderilor agro-industriale orientate spre producţia ecologică de bunuri alimentare, prin încurajarea antreprenoriatului social, accesul sporit la serviciile de microfinanţare, încurajarea dezvoltării competenţelor antreprenoriale în rândul tinerilor, digitalizarea întreprinderilor mici şi mijlocii care contribuie la dezvoltarea durabilă a oraşelor şi comunităţilor - Obiectivul de dezvoltare durabilă 11 din Agenda 2030.

Notă: acest articol este o sinteză din lucrarea Ciprian Iftimoaei, „Social economy in the context of sustainable development”, publicat Revista Economia Socială nr. 1, Chişinău, 2021.

Ciprian Iftimoaei este director adjunct la Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi şi lector asociat doctor la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi